AutorLucian Leca

Am fost întrebat recent de ce n-am mai scris. Răspunsul meu a fost că nu sunt multe de comentat pe marginea actualității politice. Că evenimentele în curs sunt atât de scandaloase încât nu se pretează la o analiză sobră. Că singurele reacții adecvate la contextul actual sunt ironia sau invectiva – în funcție de dramatismul situației sau dispoziția opinentului –, genul de comentarii pe care am fost reținut să le exprim într-un spațiu public în care oricum abundă. Și a căror prezență ilariantă are deseori efectul problematic de a sufoca orice tentativă la o dezbatere articulată.

Ar fi poate nedrept să punem numai în seama dlui Ghinea eșecul de etapă al PNRR. Înainte de toate, exercițiul guvernamental devoalează încă o dată nivelul profesional scăzut al aparatului birocratic din țara noastră. Surprinși de rezultatele slabe ar mai putea fi doar observatorii recenți ai actualității politice. Așteptările celorlalți sunt deja setate la o cotă foarte scăzută atunci când vine vorba în general despre sistemul de stat. Însă ce face diferența față de exercițiile similare din trecut, cel puțin la nivelul percepției publice, este pretenția noii garnituri guvernamentale de a fi fost recrutată din zone mai selecte ale societății. Spre deosebire de majoritatea personajelor care au populat cabinetele precedente, alese mai degrabă pe criterii de influență personală sau loialitate față de vreun protagonist al partidului de proveniență, „oamenii noi” au reușit să întrețină aparențele unor competențe reale în domeniile pe care au fost desemnați să le administreze. De aici și pretenția nu tocmai deplasată a publicului ca până și aparatul birocratic să aibă o prestație măcar decentă odată cu schimbarea cadrelor din politică.

Mitul oamenilor noi care vor reforma politica românească primește încă o lovitură odată cu seria de scandaluri din coaliția guvernamentală. Unul dintre cei mai reprezentativi politicieni din noua generație nu doar că și-a compromis iremediabil ministeriatul, unul cheie în actualul context de criză sanitară, dar a și pus în pericol stabilitatea și credibilitatea guvernării cu teribilismul său infantil. Eșecul lui Vlad Voiculescu va eroda suplimentar încrederea publicului în noua garnitură politică, deja afectată de lipsa de consecvență și performanță în actul legislativ sau executiv. Problematică nu este numai atitudinea conflictuală a fostului ministru ce putea fi anticipată cunoscând profilul mișcării politice din care provine, ci lipsa de profesionalism în administrarea domeniului pe care l-a revendicat ce explică și rezultatele modeste.

Despre scindarea USR s-a vorbit permanent încă de la apariție. Și pe bună dreptate. Partidul fondat de Nicușor Dan a părut de la început o improvizație menită să depășească piedicile impuse de formațiunile consacrate. Tactica de a coaliza mișcări de factură reformistă și-a dovedit utilitatea în alegerile din 2016 când, spre deosebire de inițiativele singulare din trecut, USR a reușit să treacă fără emoții pragul electoral. Însă formula aplicată de veșnicul candidat la primăria capitalei nu avea cum să treacă și proba timpului, prima victimă de anvergură a compromisurilor de la baza construcției fiind chiar Nicușor Dan. Ce i-a lipsit fondatorului USR a fost tocmai abilitatea de a converti o tactică inspirată de moment într-o strategie pe termen lung ce ar fi presupus maturitatea unei despărțiri amiabile pe clivajele doctrinare.