Instituțiile de forță ar face bine să-și amintească truismul din titlu înainte de a provoca și alte daune unui sistem democratic oricum vulnerabil în punctele esențiale. Modul în care autoritățile române au gestionat scrutinul prezidențial ar fi descalificant și pentru o democrație aflată la primul exercițiu de profil. Fracturile sociale provocate de intervențiile tardive în procesul electoral riscă să atingă magnitudinea celor din primul deceniu al tranziției postcomuniste. Statul român a trecut peste noapte de la pasivitate la exces de zel în fața unei amenințări pe care a identificat-o cu întârziere și a contracarat-o cu precipitare. Decizia CCR a fost întâmpinată cu o senzație de ușurare pe culoarele puterii deși are potențialul de a provoca noi palpitații în viitorul apropiat.
Argumentele pentru anularea primului tur al scrutinului prezidențial nu pot fi contestate. Ilegalitățile comise în campania lui Călin Georgescu ar fi trebuit să îi atragă eliminarea din competiția electorală chiar mai devreme. Problema rezidă mai degrabă în parcursul instituțional al deciziei și în abaterea de la cadrul legislativ pentru a o dispune. Statul român s-a transformat din arbitru în protagonist al jocului politic reușind doar să amâne și să complice deznodământul care se anunța previzibil. Dinamica opțiunilor de vot din ultimele săptămâni arată că intervențiile autorităților fie au produs un efect opus celui intenționat, fie s-au neutralizat reciproc atunci când aveau totuși potențialul să contribuie pozitiv la soluționarea unei crize ce putea fi prevenită.
Un segment considerabil dintre alegătorii lui Călin Georgescu l-au descoperit în toată goliciunea intelectuală și caracterială abia după ce votaseră în primul tur. Așa cum explicam în articolul precedent, „[m]esajul la care pare să fi rezonat cel mai puternic electoratul în ultimele cicluri de alegeri este cel de înnoire. Alegătorul român se poziționează în căutare permanentă de alternative la variantele clasice de vot. Procesul se reia cu fiecare nouă rundă de alegeri pe fondul discreditării opțiunilor sale anterioare. Electoratul votează consecvent doar pentru noutate, iar rezultatele nu par să-l mulțumească niciodată, motiv pentru care își reconsideră insistent alegerile.”
În cazul scrutinului prezidențial anulat, existau toate datele pentru ca o tendință masivă de schimbare a opțiunilor de vot să se înregistreze chiar în perioada dintre cele două tururi, pe fondul relevațiilor despre profilul controversat al candidatului și al recalibrării propagandistice a scrutinului ca o alegere între Occident și Rusia. Ce l-a propulsat și menținut inițial la cote ridicate pe Călin Georgescu a fost tocmai reacția emoțională la tentativele de a-i bloca formal candidatura.
Publicarea anchetelor oficiale a înclinat balanța în favoarea taberei opuse și campania părea să revină la un curs normal. Până când autoritățile au intervenit din nou și au făcut din Călin Georgescu un fel de martir al cauzei democratice pentru electoratul „suveranist”. Unicul motiv pentru care nu avem încă manifestații de stradă este că și aliații fostului candidat au primit anularea turului întâi ca pe o șansă de a-l substitui în preferințele votanților. Competiția pentru succesorul lui Călin Georgescu este în plină desfășurare și autoritățile continuă să dea imbolduri mișcărilor de profil odată cu extinderea dosarelor împotriva campaniei sale pentru a include și delictul de opinie.
Instituțiile de forță s-au trezit să impună cu această ocazie reglementări adoptate tot din exces de zel și fără un cadru bine definit de aplicare. Persecutarea unor categorii de votanți pe criterii ideologice ar compromite și ultimele resturi de credibilitate pentru entitățile care s-au lăsat angrenate din nou într-o competiție de influență în subteranele jocului democratic. Subterane care devin tot mai transparente cu fiecare tranziție la vârful statului și conflictele de putere pe care le antrenează.
