Am lucrat în numeroase țări, ca parte din echipe de campanie implicate în majoritatea tipurilor de alegeri, dar mi-ar fi greu să identific o legislație electorală mai ineptă decât în România, cu toate excentricitățile întâlnite prin diverse colțuri ale lumii. Argumentele sunt cunoscute, nu ar mai avea niciun sens să le reiau aici, iar opinia de mai sus aproape unanimă în societate. Cu toate acestea, vom avea parte de încă niște alegeri care se vor desfășura după aceleași reguli aberante. Și nici materialele de campanie care au început să circule nu atenuează impresia dezolantă.
Sloganul lui Ciprian Ciucu, „Bucureștiul pus la punct”, nu beneficiază de cea mai inspirată formulare, dar e totuși compatibil cu profilul candidatului. Greu de înțeles ce caută, în schimb, sloganul din alegerile anterioare („Da, se poate!”) pe același panou. Pentru ce să introduci o interogație implicită care nu face decât să submineze credibilitatea mesajului principal? Pare o decizie luată din superstiție, dacă avem indulgența să căutăm vreo altă explicație în afara diletantismului autorilor.
În timp ce afișul de campanie al candidatului PNL este prea încărcat, cel al lui Daniel Băluță este lipsit de orice conținut. Îl salvează numai calitatea fotografiei și a designului. Despre slogan nu se poate spune mare lucru pentru că nu exprimă nimic. Singurul comentariu posibil ar fi că servește ca inspirație pentru tot felul de ironii grosolane.
Cele două panouri au și un punct comun și nu e unul favorabil. Raționamentul cu privire la vulnerabilitatea de imagine cauzată de partide este corect. Ambii candidați sunt cotați mult peste formațiunile din care provin și cu siguranță că nu își doresc să deconteze factura guvernărilor comune. Dar prin reducerea siglelor la niște dimensiuni ridicole nu au făcut decât să atragă atenția asupra problemei pe care încercau să o eludeze. A rezultat un studiu de caz negativ, numai bun de predat la cursurile de profil, în locul unei soluții discrete prin care să-și camufleze strategia de comunicare și să disimuleze implicațiile sale delicate pentru imaginea celor două partide.
Afișul USR este probabil cel mai lipsit de impact din campaniile recente. Sloganul pare născocit de o echipă uzată care nu mai crede ea însăși în partidul și candidații pentru care lucrează. De altfel, USR alege să meargă în alegeri cu un fost președinte al formațiunii, retras din funcție chiar după o performanță electorală submediocră. Nici celor mai devotați susținători nu le poate trezi vreo urmă de entuziasm o asemenea candidatură. Singurii care se mai agită sunt fanii lui Nicușor Dan, impulsionați de preferința comică a președintelui pentru un reprezentant al grupului care l-a izgonit din propriul partid.
AUR pare că s-a predat complet șantajelor mediatice executate de rivali din cadrul mișcării suveraniste. Deși este condusă autoritar în interior, formațiunea se arată tot mai puțin autonomă în activitatea politică, la cheremul unui lider deloc stăpân pe deciziile sale. Fiecare mutare pare influențată de un context pe care nu-l mai determină și față de care se poziționează reactiv.
Sloganul Ancăi Alexandrescu, „Fac dreptate pentru București”, trădează o preocupare predilectă pentru teme naționale de campanie, deloc surprinzătoare din partea unei persoane fără niciun fel de veleități administrative. Nu știu cum putea fi mai explicită că nu vede primăria capitalei decât ca un obiectiv de parcurs în drumul spre Cotroceni. Dar poate nu suficient de explicită și pentru George Simion, participant fără voie la un joc care îi dăunează indiferent de rezultat.
04.11
***
Nicușor Dan se comportă de parcă nu și-ar dori un edil performant la conducerea Bucureștiului. Surprinzător? Nu tocmai. Spațiul public abundă deja în analize menite să explice comportamentul președintelui după ce și-a încălcat prerogativele constituționale pentru a-și susține candidatul preferat. Drept justificare sunt invocate tot felul de calcule electorale în perspectiva următoarelor alegeri prezindențiale, chiar dacă au trecut numai câteva luni de la încheierea precedentelor. Se vorbește insistent și despre un nou război între cele două palate, după modelul reprobabil al fostelor regimuri, din care s-ar consuma încă o luptă cu ocazia scrutinului din capitală. Și este întru totul posibil ca ambele abordări să surprindă o parte din adevăr.
Dacă Nicușor Dan s-a remarcat prin ceva de la apariția pe scena politică, tocmai capacitatea de a gândi și acționa strategic, pe termen mediu sau lung, a fost ce l-a diferențiat printre competitori – de la refuzul de a-l susține pe Traian Băsescu în campania pentru suspendare din 2012, spre deosebire de alți politicieni noi care și-au contaminat imaginea prin asociere, până la negocierea susținerii PNL în 2020 prin care a forțat și USR să renunțe la propriul candidat în favoarea sa, gest repetat și în recentele alegerile prezidențiale. Cu toate acestea, în stilul obișnuit al comentariatului autohton, speculațiile depășesc cu mult sfera afirmațiilor demonstrabile, iar în tentativa de a echivala realitatea cu dramele politice de pe Netflix, explicațiile mai simple sunt ca de obicei trecute cu vederea.
Pe lângă o potențială înțelegere negociată cu liderii USR la momentul susținerii candidaturii sale în detrimentul Elenei Lasconi, despre care presa a publicat la momentul respectiv informații pe surse, motivația lui Nicușor Dan ar putea surveni și dintr-un banal instinct de conservare a propriei reputații. O foarte probabilă performanță superioară din partea unui viitor primar care și-a demonstrat deja calitățile în administrarea unuia dintre sectoare ar spulbera orice iluzie mai poate exista în societate cu privire la mediocritatea mandatelor sale la conducerea capitalei.
Comparația defavorabilă cu următorul edil ar reprezenta într-adevăr o lovitură de imagine aproape imposibil de gestionat în perspectiva îndepărtată a viitorului scrutin prezidențial, la care Nicușor Dan și-a confirmat de pe acum intenția să participe. Cu atât mai mult cu cât printre candidații vehiculați în prezent figurează cel puțin trei nume de actuali sau foști primari cu rezultate net favorabile în exercitarea mandatelor.
02.11
***
„Știți care este șansa vieții mele?”, întreabă Sebastian Burduja într-un clip recent. „Că sunt român”, răspunde tot fostul ministru, înainte de a se lăuda cu noua distincție adăugată la CV. Unul care suferă, în schimb, la capitolul experiență profesională, dacă ar fi să-i evaluăm și performanțele, nu doar anvergura funcțiilor. Tocmai din această cauză, mă văd nevoit să fiu de acord cu Sebastian Burduja, probabil în premieră de când a penetrat fluxurile de știri. Șansa lui chiar este că trăiește în România. Într-un mediul politic mai competitiv și-ar fi încheiat de mult cariera marcată de episoade ridicole.
Nu că standardele nu s-ar fi prăbușit peste tot în lumea democratică. Dar prin sistemele consolidate se poate observa încă o dinamică mai alertă în ascensiunea și decăderea actorilor politici. Nu este și cazul României, unde și generația actuală de politicieni este dominată tot de supraviețuitori care se mențin cu forța în prim plan, fără să fi demonstrat vreodată calitățile necesare. Sebastian Burduja nu este decât unul dintre „reformatorii” cu aere providențiale care, apăsați de greutatea propriei virtuți, își revendică poziții de rang superior în angrenajul instituțional. Nici măcar cotele reduse din sondaje, confirmate în mod repetat la urne, nu-i determină să-și cedeze locurile obținute și, mai ales, conservate prin același tip de aranjamente ca ale predecesorilor.
Poate că unora mai trebuie încă să li se explice că a fi integru nu înseamnă doar să nu furi. Că înseamnă, spre exemplu, și să nu pui la cale tot felul de mecanisme prin care să-ți însușești fonduri publice pentru activități de campanie dacă ocupi, în același timp, și o funcție decizională la nivelul partidului. Mai înseamnă, cel puțin la fel de important, și să nu te propui în funcții care îți depășesc competența profesională. Și din care postură să provoci, voit sau nu, daune majore instituțiilor pe care te-ai ambiționat să le conduci, fără să te recomande nimic pentru o asemenea responsabilitate.
Exemplul cel mai vizibil din actualul cabinet rămâne Oana Țoiu, remarcată până în prezent numai pentru gafele vestimentare. Să aspiri la un portofoliu atât de sofisticat, într-o perioadă de transformare a scenei internaționale, ca politician lipsit de pregătire solidă în domeniu și cu experiență limitată în contactele externe, nu poate fi catalogat decât ca un act de sabotaj la adresa propriei țări. Nu mai vorbesc despre cine a găsit de cuviință să-i îndeplinească fanteziile de preamărire.
Cu atât mai grav este că însuși șeful guvernului pare atins de complexul mesianic. De când petrece timp în compania Ioanei Ene Dogioiu, această Vasile Bănescu de Palatul Victoria, Ilie Bolojan începe să manifeste același tip de obtuzitate în urmărirea unui scop pentru care și-a ales mijloacele greșite. Dincolo de respectarea cu încăpățânare a liniei trasate de cancelariile occidentale, măsurile fiscale neinspirate reprezintă și o consecință a selecției unor colaboratori nepotriviți.
De altfel, problema nu se rezumă la politiceni. Aceleași observații se aplică și industriei de consultanță, atât cât se poate vorbi în România despre o asemenea piață, unde niciun eșec, oricât de penibil, nu pare să descurajeze contractarea anumitor persoane sau firme. De la poza lui Nicușor Dan cu un laptop în brațe care îi depășește lățimea umerilor, până la postarea unui alt ministru USR care nu sesizează ironia să-și afirme lipsa de încredere „în lideri mesianici cu aură de salvatori” (pentru a enunța numai două exemple din săptămâna în curs), internetul abundă în materiale de comunicare a căror singură calitate este că servesc ca inspirație pentru conturile de satiră.
Așa s-a ajuns ca vocea mai sonoră pe fondul exploziei din Rahova să fie a unui cocalar suspect de analfabetism. Apropo de aspiranții la primăria capitalei, faptul că USR și, după toate aparențele, însuși Nicușor Dan continuă să obstrucționeze candidatura lui Ciprian Ciucu spune totul despre prioritățile lor reale. N-aș vrea să se înțeleagă că m-ar încerca vreo simpatie deosebită față de primarul sectorului 6. Nu i-am uitat vremurile de oengism în care își expunea filosofia rudimentară prin toate colțurile internetului. Dar performanțele sale administrative sunt indiscutabile, validate o dată în plus și prin realegerea cu un scor categoric. De ce nu reprezintă și pentru salvatori criteriul principal în nominalizarea candidatului? Întrebați la Cotroceni, poate ne răspunde președintele după ce se mai orientează pe unde are biroul.
24.10
***
O adunătură de birocrați harnici asezonată cu politruci puturoși – cam așa poate fi descrisă noua echipă de consilieri prezidențiali, una la fel de fadă ca discursul artizanului. Unicul lucru prin care s-ar putea remarca ar fi CV-urile corecte, dar într-un sens cu totul convențional, lipsit de orice sclipire. Și asta numai dacă excludem personajele cooptate doar pentru ca președintele să-și achite datoriile politice. Excepția notabilă a lui Marius Lazurca, singurul cu anvergură de calibrul funcției, nu poate compensa impresia anostă lăsată de restul colegilor. Componența administrației prezidențiale denotă o lipsă crasă de consistență intelectuală. Echipa lui Nicușor Dan arată ca o oaste de strânsură, formată din mers pe parcursul carierei politice și recrutată dintre opțiunile cele mai la îndemână, cu intenția vădită de a-și prezerva o anumită zonă de confort.
Victoriile conjuncturale din alegeri ar fi singurul argument pentru transferul echipei de la primărie. După cinci ani de mediocritate în administrarea capitalei se prefigurează încă cinci după aceleași coordonate la conducerea țării. Nicușor Dan nu suferă de patologiile comune ale clasei politice. Nu este nici corupt și nici incompetent. Are în biografie performanțe academice impresionante și un istoric apreciabil de activități în cauze de interes public. Ce-i lipsește, în schimb, este capacitatea de a formula o viziune și de a o prezenta într-un mod care să inspire adeziunea publicului. Cu toată inteligența strategică demonstrată în campanii, succesele electorale nu au fost clădite pe o temelie ideatică solidă, de unde și exercitarea defectuoasă a mandatelor, atât în actul legislativ, cât și în cel executiv. Primul obiectiv în alcătuirea echipei de consilieri, nu doar cea de la administrația prezidențială, ci și cele de la conducerea USR sau a primăriei, ar fi trebuit să urmărească tocmai corectarea acestei carențe.
A mai rămas un test important pentru Nicușor Dan, numirile la conducerea serviciilor de informații, după care se vor putea deja trage concluziile pentru întreaga sa președinție. Nu există sector din aparatul statal care să necesite o reformă mai drastică și mai urgentă. Realist vorbind, posibilitatea unei schimbări de amploare este redusă, dată fiind încrengătura de interese clandestine pe care ar trebui să le destructureze, salvgardate în prezent și sub pretextul amenințării ruse. Dar noul președinte ar trebui să demonstreze măcar o disponibilitate sporită pentru transparentizarea instituțiilor de profil. Dacă Nicușor Dan va opta tot pentru figuri familiare, persoane din cercul intim cu același profil de tocilari inofensivi, mandatul său va fi încheiat dinainte să înceapă.
06.10
