„Cordonul sanitar” anunțat de partidele mainstream nu face decât să impulsioneze mișcările antiestablishment și să le crediteze teoriile cu privire la tendința de coalizare a entităților asociate sistemului împotriva alternativelor care le amenință poziția dominantă pe scena politică. Istoricul electoral al statelor în care a fost aplicată strategia de izolare a formațiunilor antisistem denotă că victimizarea atrage un plus de simpatie și chiar de legitimitate pentru mișcările de profil în confruntarea percepută ca inegală cu reprezentanții forței discreționare a statului.

Fiecare criză politică atrage după sine un spectacol dezolant pus în scenă de vocile cele mai sonore ale spațiului mediatic. Contorsionismul opinenților întrece cu brio virtuozitatea celor mai flexibili artiști de circ. Termenul de expirare a opiniilor exprimate public scade direct proporțional cu gradul de excentricitate. Orice eveniment controversat poate reprezenta un pretext suficient pentru o repoziționare dramatică. Argumentele nu se epuizează niciodată. Doar își schimbă direcția în funcție de pretinsele exigențe ale momentului. Protagoniștii dezbaterilor sunt loviți de revelații succesive care alimentează o permanentă reformulare a discursului.

Instituțiile de forță ar face bine să-și amintească truismul din titlu înainte de a provoca și alte daune unui sistem democratic oricum vulnerabil în punctele esențiale. Modul în care autoritățile române au gestionat scrutinul prezidențial ar fi descalificant și pentru o democrație aflată la primul exercițiu de profil. Fracturile sociale provocate de intervențiile tardive în procesul electoral riscă să atingă magnitudinea celor din primul deceniu al tranziției postcomuniste. Statul român a trecut peste noapte de la pasivitate la exces de zel în fața unei amenințări pe care a identificat-o cu întârziere și a contracarat-o cu precipitare. Decizia CCR a fost întâmpinată cu o senzație de ușurare pe culoarele puterii deși are potențialul de a provoca noi palpitații în viitorul apropiat.

Mesajul la care pare să fi rezonat cel mai puternic electoratul în ultimele cicluri de alegeri este cel de înnoire. Alegătorul român se poziționează în căutare permanentă de alternative la variantele clasice de vot. Procesul se reia cu fiecare nouă rundă de alegeri pe fondul discreditării opțiunilor sale anterioare. Electoratul votează consecvent doar pentru noutate, iar rezultatele nu par să-l mulțumească niciodată, motiv pentru care își reconsideră insistent alegerile. Loialitea partinică este principala victimă a mișcărilor antisistem care au reconfigurat (și) scena internă.

Despre vechea clasă politică s-a spus adesea că era cam lipsită de clase. Despre noua se poate spune, în schimb, că este cam lipsită de clasă. În separeurile restaurantelor din nordul capitalei se mănâncă în continuare direct cu mâinile.

Anul electoral 2024 debutează sub auspiciile unei măsuri problematice. Partidele guvernamentale și-au anunțat intenția de a comasa alegerile locale și cele europarlamentare și de a-și continua colaborarea și din postura de candidate în competițiile electorale. O primă observație pe marginea anunțului de reconfigurare a calendarului electoral ar fi că dispare treptat orice grijă pentru motivarea principială a demersurilor politice. Nici măcar la nivel discursiv nu se mai depune un efort considerabil pentru justificarea deciziilor în termeni legitimi. Transparența intențiilor oneroase tinde să inhibe orice tentativă de expunere argumentativă a proiectelor chiar și din partea autorilor. Mesajele schițate de consilieri sunt enunțate pe tonuri false de la tribune a căror autoritate este discreditată sistematic de anvergura minoră a titularilor.

Legea securității cibernetice a trecut și de Curtea Constituțională într-o atmosferă de pasivitate resemnată. O nouă extindere a controlului exercitat de servicii asupra societății întâmpină o rezistență anemică deși reprezintă o altă evoluție în sens contrar direcției legitime. Apatia socială demonstrează încă o dată că fenomenele civice din trecutul recent au fost evaluate cu prea multă indulgență în termeni de maturitate democratică. Tăcerea vocilor de obicei turbulente din spațiul public are resorturi multiple care variază de la ignoranță, la complicitate și lașitate.