Se discută insistent în aceste zile, de la tribune cu audiență mai amplă și în termeni mai expliciți decât în trecut, despre maniheismul participanților la dezbaterea politică. Radicalismul celor două tabere care se confruntă în turul secund al scrutinului prezidențial este denunțat în mod repetat de voci active în sfere diverse ale spațiului public. Seria de reacții critice ale unor personalități mediatice care s-au văzut somate să-și declare opțiunile electorale demonstrează un oarecare progres în receptarea și înțelegerea mecanismelor propagandistice. Avem de-a face cu poate singura urmare pozitivă a unuia dintre cele mai jenante episoade din istoria democratică a continentului. Repetarea alegerilor prezidențiale a spulberat orice iluzie ar mai fi putut exista în societate cu privire la modul în care funcționează aparatul de stat. Conflictele dintre centrele de putere au întotdeauna drept consecință o transparentizare suplimentară a rețelelor de influență prin care își exercită controlul asupra organismului social. Fiecare analiză a competiției politice ar trebui să vorbească despre sisteme la plural și să le prezinte într-o stare de concurență.
Episoade similare au existat și în trecut, aproape oricare scrutin prezidențial fiind tratat în termenii unei alegeri de a fi sau nu de „partea bună a istoriei”. Ce îl face deosebit pe cel din prezent este profilul antisistem al celor doi finaliști, care a determinat și o schimbare de conținut al mesajelor de campanie. Fiecare candidat se vede constrâns să ridice cortina din spatele adversarului, chiar dacă un asemenea demers presupune și un risc major de expunere a propriei rețele. Deși nu a fost conturată integral harta numelor și a instituțiilor responsabile pentru eșecul de parcurs al sistemului democratic, asistăm măcar la un fenomen de elucidare a unor segmente electorale mai extinse cu privire la mecanismele și direcțiile principale de manipulare a votului.
Din păcate tot aici se și opresc efectele benefice ale turbulențelor din perioada recentă, și doar pentru a fi contrabalansate de abordarea contradictorie a unor teme esențiale pentru dezbaterea politică. Ambele tabere își arogă atât rolul de victime ale abuzurilor instituționale, cât și de salvatoare ale sistemului democratic, asumându-și lupta cu un inamic de factură similară, dar pe care îl definesc în termeni opuși și chiar îl atacă de pe poziții adverse. Unicul punct comun în discursul celor două campanii rămâne opoziția declarativă la tot mai comprimatul sistem pesedisto-penelist, pe care nu ezită totuși să-l mobilizeze în atingerea obiectivelor electorale, fie prin racolări și trocuri subterane cu voturi, fie prin deturnarea alegătorilor sub presiunea șantajului public. Ajunși în postura de a-și negocia sprijinul unei majorități dintre votanți, cei doi finaliști se văd nevoiți a se adresa inclusiv unor entități, persoane sau grupuri pe care le-au catalogat sistematic cu apelative dintre cele mai disprețuitoare.
Un fost candidat, poate nu întâmplător și singurul cu intervenții articulate din actuala campanie, deplângea recent o anumită lipsă de nuanțe în discursul competitorilor rămași în cursă și al susținătorilor ambelor tabere. Motivarea refuzului său de a-și comunica explicit opțiunea pentru turul doi a fost invocată, chiar dacă sub forme mai puțin elocvente, și de alți participanți la dezbatere, inclusiv din afara incintei politice, care au resimțit același tip de constrângeri. Ce li se pretinde în prezent actorilor publici nu este doar să ignore disparitățile ideologice care îi despart de candidații în numele cărora li se solicită adeziunea, de altfel un motiv suficient pentru a refuza implicarea într-o dispută în care opiniile nu le (mai) sunt reprezentate, ci să tolereze până și insultele care le-au fost adresate fie nominal, fie prin etichetarea injurioasă a categoriilor din care fac parte.
Fazele superioare ale competițiilor prezidențiale s-au transformat într-un adevărat ritual de umilire publică, și nu doar a taberei perdante. Reprezentativ în acest sens este mesajul tragicomic al unui pretins jurnalist care a găsit de cuviință să amenințe influencerii ce nu se aliniază în spatele candidatului preferat că vor avea de suportat repercusiuni la nivel personal. În același registru, dar cu implicații mai grave, un competitor ieșit între timp din cursă a acuzat presiunile exercitate la adresa sa pentru a se retrage, fiind avertizat că altfel va ajunge pe mâna serviciilor secrete. Din informațiile accesibile public, se pare că afirmațiile sale nu au fost urmate nici măcar de investigații de presă, cu atât mai puțin de cercetări din partea autorităților competente, în ciuda conținutului lor scandalos.
Oricât de justificată ar părea o anumită opțiune într-un context electoral sensibil, recursul la practici din afara cadrului democratic nu poate conduce decât la discreditarea rezultatului, generând o criză de legitimitate pentru candidatul ales. Excesele chiar și de ordin discursiv ar fi trebuit evitate pentru a dezamorsa tensiunea socială care alimentează pledoaria acelor persoane și formațiuni ale căror mesaje ajung până la contestarea fundamentelor regimului democratic. Refuzul presei și al partidelor clasice, la pachet cu elita academică, de a se raporta diferențiat la componentele distincte ale curentului antiestablishment va continua să faciliteze ascensiunea elementelor cele mai radicale.
România nu este prima țară care se confruntă cu această problemă. Așa cum explicam și în articolele precedente, strategia cordonului sanitar a produs rezultate deficitare peste tot unde a fost adoptată. Perfectarea de alianțe transideologice, menite să blocheze accesul partidelor revizioniste la guvernare, a validat clivajul globaliști vs suveraniști și l-a transformat într-o realitate electorală. Abuzurile la adresa unor mișcări ce și-au câștigat legitimitatea prin participarea la competiția democratică au prevenit integrarea lor deplină în jocul politic. Deplasarea spre extremă a curentului are la bază tocmai frustrarea produsă unor segmente ale electoratului prin respingerea opțiunilor sale de vot. Un eventual eșec în alegeri pe fondul unor noi transgresiuni ale cadrului legislativ riscă să conducă la acutizarea percepției de nereprezentare politică și să deschidă calea altor fenomene de natură să pericliteze stabilitatea ordinii constituționale.
