AutorLucian Leca

Am lucrat în numeroase țări, ca parte din echipe de campanie implicate în majoritatea tipurilor de alegeri, dar mi-ar fi greu să identific o legislație electorală mai ineptă decât în România, cu toate excentricitățile întâlnite prin diverse colțuri ale lumii. Argumentele sunt cunoscute, nu ar mai avea niciun sens să le reiau aici, iar opinia de mai sus aproape unanimă în societate. Cu toate acestea, vom avea parte de încă niște alegeri care se vor desfășura după aceleași reguli aberante. Și nici materialele de campanie care au început să circule nu atenuează impresia dezolantă.

Foștii colegi ai Elenei Udrea, din fericire nu și de penitenciar, au sesizat oportunitatea unui partid conservator și s-au apucat de trasat directive, într-un nou acces de mimetism față de idolii de la Bruxelles. Discursul îl cunoaștem deja la virgulă, din vremurile în care erau teleportați pe funcții de prim rang în statul român fără să-și câștige locul prin vreo performanță remarcabilă în plan electoral și, deci, fără legimitatea necesară mult clamatei reconfigurări a spectrului partinic. Nicio surpriză că firavele inițiative de reformă au sfârșit la fel ca meteoricele lor cariere, după un parcurs minat de compromisuri ridicole care le-au discreditat iremediabil și le-au aruncat în derizoriu. Mai dramatic pentru scena publică decât eșecul lor patetic, un capitol secundar din istoria scandaloasă a unui regim infam, ar fi să li se ofere din nou tribune de la care să-și intoneze partitura jalnică de victime ale sistemului.

Într-un mesaj către susținătorii săi, Crin Antonescu scria recent despre nevoia de reprezentare a publicului conservator pe fondul unei necesare și inevitabile reconfigurări a scenei politice. În formularea sa, fostul candidat la președinție enunța ca prioritate „să decidem dacă, în fața ofensivei neomarxiste și globaliste, abandonăm – cum s-a făcut de ani buni – reprezentarea dreptei conservatoare în seama AUR. Cu alte cuvinte, să decidem dacă este cazul ca, măcar acum, prin transformarea unui partid existent sau prin apariția unuia nou, să avem o exprimare democratică solidă, coerentă doctrinar și comportamental a dreptei autentice (și nu a etichetei asumate fraudulos de globaliștii neomarxiști din USR și PNL)”. Nu este singura voce sonoră care vorbește despre necesitatea de a direcționa electoratul de profil spre un vehicul politic nou sau cel puțin înnoit. Între timp au fost anunțate și două astfel de inițiative ce își propun să atragă alegătorii care nu se mai regăsesc în oferta partidelor suveraniste din Parlament, asta dacă au făcut-o vreodată, și care s-au văzut din nou obligați să voteze pentru un candidat de orientare diferită. Problema rezidă în faptul că, așa cum sunt configurate în prezent, cele două proiecte nu prezintă vreo garanție nici din perspectivă doctrinară și nici electorală, lansarea acestora fiind întâmpinată mai degrabă cu apatie în spațiul mediatic.

Patru obiective pentru debutul mandatului

Se discută insistent în aceste zile, de la tribune cu audiență mai amplă și în termeni mai expliciți decât în trecut, despre maniheismul participanților la dezbaterea politică. Radicalismul celor două tabere care se confruntă în turul secund al scrutinului prezidențial este denunțat în mod repetat de voci active în sfere diverse ale spațiului public. Seria de reacții critice ale unor personalități mediatice care s-au văzut somate să-și declare opțiunile electorale demonstrează un oarecare progres în receptarea și înțelegerea mecanismelor propagandistice. Avem de-a face cu poate singura urmare pozitivă a unuia dintre cele mai jenante episoade din istoria democratică a continentului. Repetarea alegerilor prezidențiale a spulberat orice iluzie ar mai fi putut exista în societate cu privire la modul în care funcționează aparatul de stat. Conflictele dintre centrele de putere au întotdeauna drept consecință o transparentizare suplimentară a rețelelor de influență prin care își exercită controlul asupra organismului social. Fiecare analiză a competiției politice ar trebui să vorbească despre sisteme la plural și să le prezinte într-o stare de concurență.

„Cordonul sanitar” anunțat de partidele mainstream nu face decât să impulsioneze mișcările antiestablishment și să le crediteze teoriile cu privire la tendința de coalizare a entităților asociate sistemului împotriva alternativelor care le amenință poziția dominantă pe scena politică. Istoricul electoral al statelor în care a fost aplicată strategia de izolare a formațiunilor antisistem denotă că victimizarea atrage un plus de simpatie și chiar de legitimitate pentru mișcările de profil în confruntarea percepută ca inegală cu reprezentanții forței discreționare a statului.

Fiecare criză politică atrage după sine un spectacol dezolant pus în scenă de vocile cele mai sonore ale spațiului mediatic. Contorsionismul opinenților întrece cu brio virtuozitatea celor mai flexibili artiști de circ. Termenul de expirare a opiniilor exprimate public scade direct proporțional cu gradul de excentricitate. Orice eveniment controversat poate reprezenta un pretext suficient pentru o repoziționare dramatică. Argumentele nu se epuizează niciodată. Doar își schimbă direcția în funcție de pretinsele exigențe ale momentului. Protagoniștii dezbaterilor sunt loviți de revelații succesive care alimentează o permanentă reformulare a discursului.

Instituțiile de forță ar face bine să-și amintească truismul din titlu înainte de a provoca și alte daune unui sistem democratic oricum vulnerabil în punctele esențiale. Modul în care autoritățile române au gestionat scrutinul prezidențial ar fi descalificant și pentru o democrație aflată la primul exercițiu de profil. Fracturile sociale provocate de intervențiile tardive în procesul electoral riscă să atingă magnitudinea celor din primul deceniu al tranziției postcomuniste. Statul român a trecut peste noapte de la pasivitate la exces de zel în fața unei amenințări pe care a identificat-o cu întârziere și a contracarat-o cu precipitare. Decizia CCR a fost întâmpinată cu o senzație de ușurare pe culoarele puterii deși are potențialul de a provoca noi palpitații în viitorul apropiat.

Mesajul la care pare să fi rezonat cel mai puternic electoratul în ultimele cicluri de alegeri este cel de înnoire. Alegătorul român se poziționează în căutare permanentă de alternative la variantele clasice de vot. Procesul se reia cu fiecare nouă rundă de alegeri pe fondul discreditării opțiunilor sale anterioare. Electoratul votează consecvent doar pentru noutate, iar rezultatele nu par să-l mulțumească niciodată, motiv pentru care își reconsideră insistent alegerile. Loialitea partinică este principala victimă a mișcărilor antisistem care au reconfigurat (și) scena internă.

Despre vechea clasă politică s-a spus adesea că era cam lipsită de clase. Despre noua se poate spune, în schimb, că este cam lipsită de clasă. În separeurile restaurantelor din nordul capitalei se mănâncă în continuare direct cu mâinile.