Ca un conservator deja vechi, care și-a asumat titulatura de pe vremurile când figura în discursul public mai degrabă ca invectivă, nu pot să nu mă amuz de recenta popularitate a fenomenului în spațiul autohton. Mai ales când implică și adeziunea unor politicieni sau formatori de opinie care au fluturat steagul progresist decenii la rând, timp în care au proferat fiecare insultă standard la adresa precursorilor. În România devine tot mai greu să te pronunți dacă este într-adevăr de bun augur ca ponderea raportărilor doctrinare la actualitatea politică să crească. La fel de greu este de spus și care dintre carențele protagoniștilor distorsionează mai agresiv discursul public, superficialitatea cunoștințelor în domeniu sau oportunismul lor de conjunctură.
Nu pot să nu mă amuz și de recursul la trecutul PNL cu scopul de a justifica încă o tentativă de clarificare ideologică, fiind vorba despre un partid care a întruchipat adversarul tradițional al conservatorilor de la originile democrației autohtone. Cât despre istoria mai recentă a liberalilor, se poate spune orice doar nu și că ar fi degajat vreodată o minimă coerență doctrinară în actul legislativ sau executiv. Aproape fiecare program sau exercițiu guvernamental a reprezentat o expresie a vraiștei ideatice din capetele autorilor. Nu doar că actuala conducere a formațiunii nu face excepție, dar standardele au continuat să scadă cu fiecare nouă generație de peneliști (valabil și pentru restul actorilor politici). Nici fuziunea cu PDL nu a compensat vidul ideologic în care se manifestă partidul, din moment ce zestrea ISP a rămas ferecată în cuferele de la etajele superioare, pe unde nu prea se mai aventurează nimeni. Ori pe fondul unui dezinteres generalizat între timp, ori în lipsa capacităților intelectuale să urce treptele.
De remarcat și că, la fel ca în cazul fiecărei expresii mainstream a curentului, „platforma liberal-conservatoare” din cadrul PNL reprezintă tot o tentativă de anexare la o mișcare alogenă, la pachet cu tradiționala practică de plagiere a expresiilor sale cele mai vizibile. Ca niște conservatori autentici ce sunt, versați în tradiția locală și preocupați de salvgardarea intereselor naționale, adversarii lui Ilie Bolojan cultivă protecția unui alt stat, a cărei politică își propun să o avanseze în regiune. Mai precis a taberei MAGA, reprezentată de administrația în funcție la Washington, cel puțin până la primirea de noi ordine ce se prefigurează odată cu alternanța naturală la putere.
Pentru alți corifei recenți ai curentului, mai exact ai formelor sale ideologizate la modă, conservatorismul autohton se definește în termenii cei mai rudimentari ai unei înțelegeri ad litteram. Așa se face că avem de-a face cu o recrudescență a nostalgiei după un regim care reprezintă cel mai radical adversar istoric al conservatorismului. O tendință în care, după cum spune la carte, extremele se ating din nou, de această dată în tentativa de reabilitare a celui mai nociv fenomen din existența umanității, comunismul.
PS: Mărturisesc că încă nu mi-am revenit din criza de râs pe care mi-a provocat-o publicarea editorialului semnat de Nicușor Dan în Newsmax. Asemenea catastrofe de PR sunt rare și merită savurate ca atare. Pentru cine mai are nevoie să i se explice, nu-i de ajuns să contractezi o companie internațională de profil, nici măcar una apropiată de cercurile vizate, pentru a compensa impotența corpului diplomatic sau lipsa de atractivitate a titularului portofoliului pentru omologii săi. Mai trebuie și să desemnezi (sau recrutezi) o persoană capabilă să administreze relația cu echipa de consultanți externi, să participe la elaborarea strategiei generale, să valideze fiecare demers în parte și să evalueze rezultatele etapă cu etapă. Altfel te poți trezi și cu astfel de inițiative leneșe, menite să limiteze resursele alocate per client și să maximizeze profitul. Iar dacă nu a fost vorba despre o inițiativă a companiei, ci una a Cotroceniului, eventual facilitată de susținătorii de peste ocean ai președintelui, culpa administrației sale este cu atât mai gravă. Oricum ar fi, demersul nu face decât să întărească percepția dominantă că diplomația românească nu funcționează decât în regim de subordonare voluntară. Independența solidară era „o formă de marketing”, cum ar spune celălalt finalist la prezidențiale, George Simion.
20.07
***
Probabil cele mai relevante alegeri din anul în curs nu vor avea loc în vreun mare centru urban, ci într-un mic oraș de coastă din Marea Britanie, pe numele lui Clacton. Ce face scrutinul reprezentativ pentru momentul pe care îl traversăm și, mai ales, pentru viitorul pe care îl prefigurează este distribuția candidaților. Una care ar putea fi catalogată drept excentrică dacă n-ar fi și tot mai puțin inedită într-un peisaj mediatic configurat de personaje cu semnalmente asemănătoare.
Să începem cu fostul titular al mandatului și cel responsabil pentru declanșarea alegerilor. Avem la start un candidat vedetă din noul establishment politic, unul infuzat de nou-veniți cu origini în mișcarea altright, suveranistă (sau cum se mai dorește a fi numită) pentru care Nigel Farage este un pionier. Un politician deja cu state vechi care conduce partidul ce ocupă primul loc în preferințele electoratului și care era favorit pentru funcția de prim-ministru înaintea scandalului ce i-a provocat demisia. Unul care s-a remarcat pe scena politică prin măscările de la tribuna parlamentului european și care și-a transferat peste canal strategia provocatoare odată cu marele succes al generației sale de eurosceptici, Brexitul.
Principalul său competitor este, de această dată, un clovn asumat cu un istoric vechi în industria comediei și unul mai nou în aventuri politice sub aparența confortabilă de personaj satiric. Refuzul partidelor mainstream de a participa la scrutin este ce a transformat întrega campanie într-o farsă. Decizia nu mai pare atât de surprinzătoare dacă observăm apetitul tot mai redus al vechiului establishment pentru exercițiul democratic ca urmare a rezultatelor sale deloc avantajoase. Vedem și în România cum se depun eforturi sistematice și se dispun costuri discreționare pentru blocarea unor alegeri care se prefigurează a fi câștigate la pas de principala formațiune suveranistă.
La scrutinul din 13 august și-au mai anunțat intenția de a participa, în schimb, doi candidați de mai la dreapta liderului Reform UK, contestat în cercurile de profil pentru atitudinea ”prea moderată” în relație cu imigrația. Nu puteau să lipsească din peisaj și socialiștii, reprezentați de nimeni altul decât fratele fostului lider laburist, Jeremy Corbyn, una dintre puținele calamități pe care au reușit britanicii să le evite în perioada recentă prin deturnarea providențială din drumul spre No 10.
Tabloul alegerilor este completat de un activist pentru drepturile animalelor, nici el la prima candidatură, unde a găsit de cuviință să-și expună platforma electorală îmbrăcat cu un costum de vulpe. Să nu-l omitem nici pe fostul concurent de la emisiuni culturale precum Married at First Sight sau Dating Naked, o vedetă locală cu a cărei participare nu s-ar putea decât mândri comunitatea din Clacton.
10.07
***
La numai o zi după ce luptase cu inundațiile în costum și pantofi, Radu Miruță s-a gândit să recidiveze cu o vizită la metrou în bermude. Ținuta în nuanțe de albastru marin pare scoasă din schițele lui Caragiale, numai bună pentru un aspirant la titlul de Goe al politicii românești. Se cuvine a felicita și echipa de consilieri pentru strategia de branding. O alegere cum nu se putea mai inspirată de a se afișa printre meseriași în echipamente de lucru, ca un copil râzgâiat ce tocmai a comis o boacănă pe care se chinuie să o repare adulții. Imagine până la urmă familiară după salturile acrobatice dintr-un minister în altul.
Nu trecuse nici o săptămână de când a circulat pe internet un elogiu adus sneakerilor murdari purtați de alt ministru USR, Diana Buzoianu. Pentru că nu există ceva mai potrivit decât încălțămintea albă la vizitarea unor gropi de gunoi. Despre cum și-a asortat și restul ținutei îi las pe consultanții vestimentari să comenteze. Îmi voi mai permite doar observația că reprezintă una dintre opțiunile lipsite de imaginație de care abuzează tocmai cele mai disperate persoane să pară creative.
Să nu uităm și de mărturia prea intimă a lui Dominic Fritz cu privire la rutina sa vestimentară. O mostră de avariție nemțească ce trezește suspiciuni legitime de igienă precară. Despre curățenia morală sau ordinea ideatică a salvatorilor ne formaserăm dinainte o impresie clară.
02.07
***
Propunerea lui Siegfried Mureșan reprezintă una dintre opțiunile naturale pentru formațiunile rămase la guvernare. Partide a căror viziune pentru dezvoltarea Românei, atât cât există, este legată ombilical de Uniunea Europeană. Ale căror programe de guvernare ar putea fi integrate ca subcapitole în strategiile comunitare. Și al căror discurs constă în repetarea mecanică a celor mai rudimentare platitudini emise de comunicatorii instituțiilor din capitala belgiană.
Propulsarea unei creaturi de Bruxelles la conducerea guvernului ar reprezenta un punct culminant în agenda eurofilă. Una cu origine alogenă, la care se conformează dogmatic grupările de profil de pe întreg continentul. Și a cărei popularitate în rândul publicului se mai agață numai de perpetuarea schemelor de mituire a electoratelor. Susținerea pentru Uniunea Europeană s-ar fi prăbușit într-un ritm și mai accelerat fără programele de finanțare pe datorie.
Între timp și-au confecționat și bățul, vezi inclusiv misiunea externă primită de tartorița anticorupției românești, Laura Codruța Kovesi. Dar cel mai eficient rămâne tot morcovul, unul după care cei mulți continuă să alerge cu gurile căscate, chiar dacă altora mai ambițioși le-a intrat adânc în alte părți anatomice. Genul de unde nu mai iese sub o formă comestibilă și le este interzis definitiv consumul.
Lui Nicușor Dan îi revine din nou sarcina ingrată de a balansa interesele externe care activează în România. O țară care s-a condamnat singură la statutul nedemn de teatru de operațiuni pentru marile puteri. Cu instituții vulnerabile, scoase la licitație de conducerile numite de politicieni cumpărați pe câțiva euro sau dolari, ruble sau yuani după preferință. Nu atât una ideologică sau principială în vreun fel, cât după cum li s-au aranjat drumurile în viață, cine le-a deschis ușile și unde, la ce moment din carierele prodigioase.
Am putea vorbi despre oportunism dacă ar face și proba unei inteligențe minimale pentru a permanentiza beneficiile vânzării. Dar cum nu toată lumea a învățat jocul de nivel superior, iar printre facilitatori mai apar și relicve din epoca primitivă a tranziției, operațiunile își pierd rapid sclipirea menită să orbească publicul.
De altfel, singurul câștig al competiției în desfășurare este un plus de transparență și înțelegere cu privire la mecanismele din spatele scenei. Asistăm în sfârșit la recunoașteri explicite din partea unor foști înalți oficiali ai statului, dar și a unor personaje marcante din presa mainstream, că România își cumpără bunăvoința capitalelor (nu doar) occidentale prin tot felul de scheme frauduloase. Că în spatele deciziei politice stă adesea un contract plasat strategic la destinația indicată.
Bine ați venit în lumea reală!
26.06
