Theodor Paleologu nu s-a putut abține să intervină și în apărarea lui Silviu Vexler după scandalul grotesc din Parlament. Nu știu să existe un conservator mai devotat în a lustrui pantofii progresiștilor, mai ales atunci când se împotmolesc în noroiul suveranist, cu atitudinea beizadelei care și-a murdărit hainele de firmă. Fostul ministru este poate și singurul care merită într-adevăr titulatura de salvator, măcar pentru cum se mobilizează în ajutorul pretinșilor adversari de idei, altfel parteneri consecvenți de cauze politice, ori de câte ori se afundă într-o mlaștină de creație proprie. Schimbarea etichetelor prin care se definește ideologic pare să fi rămas doar o restanță mult amânată.
Un gest „la nervi”, cataloghează fostul parlamentar reacția lui Silviu Vexler la provocările suveraniștilor, de parcă ar putea reprezenta vreodată o justificare legitimă pentru un demnitar al statului. La nervi sunt comise de obicei și crimele, dar nu se pot încadra totuși la circumstanțe atenuante, cel puțin nu în situațiile (tot mai) rare când magistrații își mai fac și datoria. Cu atât mai mult atunci când sunt premeditate, așa cum încep să pară inițiativele recurente de supralegiferare a extremismului. Altă explicație nu poate fi decât prostia, care în cazul de față vine la pachet cu una dintre etichetele lor favorite, cea de „idiot util al Moscovei”, tot mai potrivită chiar pentru utilizatorii săi fervenți.
Chestionat ulterior de comentatori, Theodor Paleologu își declară susținerea nu doar pentru autor, ci și pentru lege, nu înainte de a ne reaminti el însuși că în trecut a votat împotriva unei inițiative similare. Drept motivare pentru încă o răzgândire la 180 de grade alege să invoce, bineînțeles, amploarea în creștere a fenomenului antisemit. În mintea strălucită a profesorului de filosofie (și multe altele), boala trebuie vindecată prin administrarea încă unei doze din același tratament, chiar dacă până în prezent nu a făcut decât să o agraveze, minimalizând implicit și rolul ocupației sale preferate, educația. Dar cum să rateze oportunitatea unor noi atacuri la adresa foștilor parteneri de cercuri intelectuale care au dezertat în tranșeele inamice pentru avansarea la rangul de ofițeri?
19.12
***
N-aveam de gând să mai abordez subiectul pentru că deja începe să mă plictisească. Am scris pe larg și în 2017, urmând aceeași linie de argumentare și anticipând cu destulă precizie momentul pe care îl traversăm în prezent. Se pare că nu a fost suficient pentru a preveni același tip de reacții câțiva ani mai târziu. N-aș mai fi făcut nici efortul de a răspunde criticilor dacă nu aș fi fost încredințat de buna credință a unora dintre interlocutori, chiar și în ciuda acuzațiilor impertinente pe care mi le aduc într-un limbaj uneori suburban. Alții s-ar fi grăbit să invoce analfabetismul funcțional pentru a le explica intervențiile pe lângă subiect. Eu voi alege să recurg la justificări mai puțin jignitoare pentru a nu contribui la propagarea altor stereotipuri care poluează dezbaterea publică.
Pot să le înțeleg nevoia de a-și depozita așteptările de mai bine în anumite entități sau persoane active în jocul politic. De a se înrola de partea taberei preferate și în apărarea unor cauze pe care le consideră juste. Ba chiar de a le cauționa și ieșirile în decor atunci când li se pretinde necesitatea unor compromisuri pentru îndeplinirea obiectivelor de ansamblu. Ni se repetă mereu că scopul scuză mijloacele, nu? Până la urmă vorbim despre niște reflexe sociale care pot să pară cu totul admirabile. Dar numai la o privire superficială, pentru că problema de fond apare în chiar acest ultim punct al toleranței față de corupția morală. Un stadiu pe care l-au atins aproape fără excepție autodesemnații reformatori ai sistemului public. Sunt rare episoadele în care ipocrizia a fost mai evidentă decât pe fondul campaniei anticorupție, ale cărei fraude și excese reprezintă o principală cauză pentru starea prezentă a justiției. Una mai gravă decât ne lasă Recorder să credem din moment ce reportajul nu prezintă decât o latură a problemei, o singură rețea de corupție dintre cele care activează în sistem, uneori chiar sub deghizarea perversă de justițiari.
Pot să înțeleg și că realismul apasă greu asupra conștiințelor mai simple, activate de mecanisme intelectuale rudimentare, ce pot fi satisfăcute cu jumătățile de adevăr proferate de idolii pe care îi venerează. Ar fi un gest de minimă curtoazie, în schimb, să nu pretindă și din partea celorlalți să-și coboare standardele la același nivel. Cu puțin efort și un plus de interes, măcar cât să ducă textele pe care le critică până la capăt, poate vor reuși într-un final să înțeleagă că nu intransigența unor comentatori izolați, precum subsemnatul, condamnă sistemul la stagnare, ci proliferarea impostorilor care își asumă fraudulos titulatura de reformatori. Aceiași pe care îi susțin prin activitatea frenetică de pe rețele sociale, vrăjiți de metamorfozele partinice sub care își ascund carențele de integritate (a se citi și competență) pe care le cauționează tocmai publicul cel mai preocupat de subiect. Unul care se avântă cu masochismul specific într-un nou joc de-a aparențele pentru a parcurge traseul obișnuit de la indignare la optimism și, în cele din urmă, la dezamăgire. Mă tem că protestatarii se vor alege și de această dată numai cu adrenalina și unele concesii minore menite să-i bage înapoi în case la momentul oportun.
17.12
***
Se publică una bucată reportaj marca Recorder în care este formulată o teorie despre „capturarea justiției”, pentru a cita din titlul care nu mai lasă loc de nicio interpretare alternativă. Între partidele din fosta guvernare, cele două care formează și nucleul coaliției actuale și o rețea de la vârful justiției s-ar fi încheiat un acord cu scopul de a plasa ambele categorii deasupra legii. În sprijinul acestei ipoteze sunt aduse declarațiile unor „avertizori de integritate” care, sub protecția anonimatului sau nu, acceptă să fie intervievați de reporteri. Sunt analizate, de asemenea, câteva dosare cunoscute ale căror sentințe au ridicat de la început semne de întrebare. Explicația pentru soluționarea lor în avantajul inculpațior ar consta, potrivit jurnaliștilor, în manipularea cursului natural al dosarelor la nivelul instanțelor. Vinovate ar fi o serie de personaje deja compromise în spațiul public despre care se consideră că au preluat controlul sistemului – Lia Savonea, geniul malefic care ar fi gândit întreaga schemă, Marius Voineag, coada de topor de la conducerea DNA și Cătălin Predoiu, reprezentantul mafiei politice. La aceștia s-ar adăuga colaboraționiștii din interiorul sistemului de justiție care ar fi cauționat acțiunile șefilor, alături de politicienii interesați să-și consolideze protecția în fața anchetelor de corupție.
Reportajul este lansat într-un moment cheie, deja încărcat de tensiunea unei decizii pe legea pensiilor magistraților, provocând o reacție puternică în societate. Apelurile la manifestații de stradă nu întârzie să apară și grupuri de protestatari încep să ocupe locațiile obișnuite din marile orașe. Înșiși autorii invită la proteste așa cum o făcuseră aluziv încă din reportaj prin invocarea laudativă a celor din 2017. Este și momentul din care activitatea lor își pierde legătura cu meseria pe care o exercită. Dacă reportajul inițial are și o componentă jurnalistică remarcabilă, ce i-a urmat nu poate fi nici măcar încadrat în același registru. Videoul despre intervenția Ralucăi Moroșanu este orice numai material de presă nu. Și nici interviul ulterior nu compensează la capitolul deontologie, fiind orchestrat după aceeași partitură de glorificare a încă unui idol care se poziționează de „partea bună a istoriei”. Jurnaliștii de la Recorder abandonează treptat orice spirit critic în dialogul cu magistrații care le validează teoria, neglijând încă o dată atât detalii esențiale pentru expunerea fenomenului corupției instituționalizate, așa cum o făcuseră și în reportajul inițial, cât și aspecte relevante din biografia eroilor personali. Unele care încep să fie evidențiate de publicațiile asociate celeilalte tabere politice.
Aflăm, spre exemplu, că unul dintre judecătorii intervievați de Recorder a fost ofițer al unui serviciu de informații. Nimic ilegal după reacțiile specialiștilor, dar totuși important de menționat în context, date fiind suspiciunile permanente cu privire la imixtiunile entităților de profil în actul de justiție. Mai aflăm și că judecătoarea eroină de la Curtea de Apel București a acționat suspect într-un dosar care îl vizează tocmai pe fostul șef SRI, Florian Coldea. Același pe care reportajul nici măcar nu-l menționează deși face obiectul unor acuzații similare, de această dată sub formă oficială și din partea unor procurori, motiv pentru care ar trebui chiar să li se acorde o greutate suplimentară. Între timp, presa situată de aceeași parte a baricadei preia orice afirmație a vreunui magistrat care vine să confirme ipoteza complotului. Așa cum vulnerabilitățile acestora de imagine (reale sau inventate) nu contenesc să fie dezvăluite de tabăra opusă, dar fără a reuși să invalideze teoria avansată în reportajul care a declanșat întreaga dezbatere. Problema de fond nu rezidă, totuși, în demonstrarea ipotezei ca falsă. Opozanții preiau și reacțiile critice ale unor specialiști sau practicieni în domeniu, dintre care unele ilustrează și o perspectivă mai largă, una din care situațiile evidențiate în material nu reprezintă decât o latură a manipulării actului de justiție. Cum spunea Florin Drăgan într-un comentariu la postarea anterioară pe subiect (https://www.facebook.com/share/p/17aH9o1ctG/), „cercetarea abuzivă și lăsarea în nelucrare până la prescriere sunt (ambele) probleme grave (…) chiar dacă sunt pe fațetele opuse, una pe avers alta pe revers”. Fără a mai pune la socoteală și posibila existență a unor rețele concurente care operează după același tipar, așa cum afirmă înșiși procurorii.
N-aș vrea să las de înțeles că la antipozii Recorder s-ar manifesta vreun interes pentru dezvăluirea adevărului sub toate laturile sale. Judecând după istoricul (și patronatul) acestor trusturi, nu poate fi decât același oportunism de a specula opiniile care îi dăunează adversarului, în continuarea dialogului surd în care se angajează de obicei extremele. De cealaltă parte, tabăra Recorder nu catadicsește să acorde nicio atenție obiecțiilor din spațiul public, nici măcar dacă aduc noi informații sau apar sub forma unor comentarii pertinente. „Lumea bună” se rezumă la a număra semnăturile adunate de petițiile împotriva Liei Savonea, atunci când nu gonflează numărul protestatarilor din stradă cu scopul evident de a suplimenta presiunea asupra decidenților și de a-i determina să intervină în direcția preferată. De unde și gradualitatea reacțiilor din mediul politic în tentativa de a-și ajusta discursul la amploarea și vehemența contestărilor din societate.
În ciuda percepției impuse de „redacțiile mari” din vremuri mai generoase cu adevărul, presa nu a reprezentat niciodată un etalon de integritate pe parcursul istoriei sale nu atât de îndelungate. Este greu de identificat totuși o perioadă în care actul jurnalistic să fi atins cote atât de joase, bineînțeles în afara contextelor excepționale de război sau ale regimurilor despotice. Episodul în desfășurare reprezintă numai un exemplu, și nici pe departe cel mai scandalos, dintr-o serie ce ilustrează degradarea unei profesii indispensabile pentru angrenajul sistemelor democratice. Presa de astăzi nu doar că își asumă transparent orientarea politică (și nu doar ideologică), dar o și face cu mândrie și chiar pretenția că își exercită corect funcția socială. Ce exemplu mai relevant decât gâlceava dintre G4 Media și Hotnews din alegerile prezidențiale, pe fondul cărora prima a somat-o pe a doua să abandoneze orice standarde jurnalistice pentru a se angaja explicit în campania împotriva lui George Simion. Drept argument servește ca de obicei marota devierii autoritariste, completată previzibil de paranoia infiltrării rusești, sub pretextul cărora se încearcă justificarea oricărei abateri de la codul deontologic, oricărei abdicări de la normele tradiționale ale unei profesii exercitate mai nou fie în tranșeele activismului, fie la granița prostituției.
15.12
