Lipsa de pregătire și de experiență a lui Klaus Iohannis în politica națională îl condamnă la încă o eroare gravă. Inițiativa de convocare a unui referendum pe marginea grațierii și a amnistiei se dovedește complet neinspirată. Criticabilă nu este intenția de consultare a publicului. Referendumul este un instrument indispensabil oricărei democrații care ar merita să fie utilizat mai des și în România. Tematica acestuia reprezintă, în schimb, o problemă majoră.
Președintele ar fi trebuit să realizeze pericolele evidente care decurg dintr-o asemenea inițiativă. Un eventual rezultat favorabil ar legitima adoptarea unei legi cu prevederile inacceptabile ale ordonanțelor de urgență lansate în dezbatere publică de Guvernul Grindeanu. Este un risc inutil pe care președintele nu era obligat să și-l asume în condițiile în care se afla în avantaj în competiția cu adversarii politici după evenimentele din ultima săptămână. Presiunea publică în perspectiva unor noi proteste de amploare ar fi fost suficientă pentru a determina coaliția guvernamentală să renunțe la propunerile controversate.
Chiar și într-un context mai delicat care ar putea impune eventuale măsuri excepționale, o astfel de inițiativă ar fi reprezentat o probă de iresponsabilitate. Dacă mai este nevoie de argumente în plus, putem invoca și dificultatea de a formula întrebarea care ar urma să fie adresată electoratului în așa fel încât interpretarea rezultatelor să fie lipsită de ambiguitate. Rămâne de văzut dacă președintele a analizat aceste probleme și dacă a descoperit soluții viabile înainte să-și anunțe intenția de a declanșa procedurile de convocare. Deocamdată nu a dezvăluit publicului care sunt etapele pe care intenționează să le parcurgă în acest demers.
Klaus Iohannis încearcă să domine competiția pentru postura de lider al luptei antipesediste. Președintele se erijează în principala voce a opoziției cu intenția de a recupera procentele pierdute pe fondul inactivității din primii săi ani la Cotroceni și al impresiei neconvingătoare lăsate de guvernarea tehnocrată. Numai perspectiva unui sfârșit prematur de mandat pare să-l fi trezit din amorțire. Reactivarea lui Klaus Iohannis reprezenta o condiție esențială pentru echilibrarea spectrului politic după victoria detașată a PSD din alegerile parlamentare și constituirea majorității confortabile cu ALDE, însă de la președintele unui stat ne-am fi așteptat, totuși, la mai multă luciditate și precauție în gestionarea unei asemenea situații. Nu este deloc reconfortantă perspectiva ca înfierbântarea din stradă să se transfere la nivelul decidenților.
Avertizam într-un articol anterior că președintele nu a demonstrat cunoștințele sau abilitățile necesare pentru a-și asuma cu succes o strategie agresivă față de noua putere. Primele sale inițiative în această direcție o confirmă. Președintele gafează impardonabil și furnizează majorității parlamentare argumente pentru suspendare. Declanșarea referendumului nu este singura greșeală. Prezența sa în piață a amplificat suspiciunile din societate cu privire la intențiile și loialitățile protestatarilor și a alimentat reacțiile critice ale adversarilor. Ar fi fost probabil mai înțelept și suficient de benefic pentru Klaus Iohannis să se limiteze la un mesaj public de sprijin. La fel cum declanșarea referendumului nu era necesară pentru a bloca ordonanțele.
Președintele are totuși un avantaj major în disperarea liderilor coaliției guvernamentale din cauza vulnerabilității la anchetele anticorupție care îi determină să acționeze pripit și să-și neglijeze angajamentele din campanie. Klaus Iohannis nu va avea, însă, meritul principal într-o eventuală relansare a președinției sale. Ecourile favorabile la adresa acțiunilor recente sunt motivate mai degrabă de antipatia publicului activ civic față de moștenitorul partidului comunist decât de o susținere reală pentru președinte. Escaladarea deliberată a conflictului cu noua putere face parte dintr-o strategie de menținere în preferințele electoratului în perspectiva unui posibil referendum de suspendare sau a alegerilor prezidențiale din 2019. Costurile acestei acutizări a conflictului dintre palate vor fi suportate, ca de obicei, de societate.
PS: Sincronizarea referendumului pentru grațiere și amnistie cu cel pentru redefinirea căsătoriei în Constituție poate provoca discreditarea celui din urmă prin suprapunerea dintre susținătorii și adversarii celor două cauze. Klaus Iohannis s-a pronunțat împotriva celor două inițiative și va milita probabil pentru respingerea acestora la pachet. Ne putem aștepta ca exemplul său să fie urmat de USR, deși partidul condus de Nicușor Dan nu și-a definit încă o poziție pe acest subiect care a provocat controverse aprinse în interiorul formațiunii. Chiar dacă liberalii și-au declarat susținerea pentru inițiativa de redefinire a căsătoriei, conducerea interimară ar putea avea dificultăți în a-și impune voința la nivelul întregului partid din cauza deficitului de legitimitate și de autoritate. Unii lideri locali sau naționali ai PNL se vor simți încurajați să adopte o atitudine contrară sub influența și, eventual, protecția președintelui. PSD și ALDE ar putea rămâne deci singurele partide care vor susține cu fermitate ambele inițiative, iar această situație va încuraja confundarea celor două cauze în percepția publicului.
