Odată cu constituirea noii majorități parlamentare și instituirea noului Guvern s-a declanșat și o competiție între liderii partidelor de opoziție pentru statutul de principal adversar al puterii PSD/ALDE. Tonul a fost dat de Traian Băsescu printr-o serie de reacții contondente pe fondul procesului de desemnare a noului prim-ministru. Crescută la școala fostului președinte, Raluca Turcan a adoptat o strategie oarecum similară în numele PNL după asumarea mandatului de președinte interimar al partidului. Parlamentarii USR au punctat prin dezvăluirile despre procedurile expeditive de adoptare a unor proiecte legislative și de audiere a miniștrilor cabinetului Grindeanu. Sfârșitul săptămânii trecute a adus și câteva declarații tranșante din partea lui Klaus Iohannis despre o posibilă lege a amnistiei și a grațierii care i-au făcut pe unii comentatori să exclame că președintele s-a trezit din amorțeala primilor ani de mandat. Însă fiecare dintre actorii opoziției acuză anumite vulnerabilități care le diminuează capacitatea de a mobiliza și de a atrage electoratul antiPSD.
Traian Băsescu s-a remarcat încă din primele zile de activitate a noului Parlament ca cel mai vocal membru al opoziției, reușind să inunde fluxurile de știri cu reacții în maniera sa caracteristică. Postura de parlamentar al opoziției se potrivește stilului său conflictual de a face politică. Este de așteptat ca Traian Băsescu să încerce să speculeze această conjunctură pentru a se reabilita în percepția electoratului antiPSD, însă fostul președinte revine pe băncile Parlamentului cu o imagine extrem de uzată după cele două mandate la Cotroceni. Mai mult, scandalurile de corupție în care au fost implicați o parte dintre colaboratorii săi apropiați sau chiar membri ai familiei i-au afectat dramatic credibilitatea mai ales în rândul foștilor săi votanți. Popularitatea lui Traian Băsescu a continuat să scadă constant și după expirarea mandatelor de președinte. În aceste condiții, performanța de a trece pragul electoral cu un partid relativ nou este cu totul remarcabilă.
Rămâne totuși greu de crezut că fostul președinte va reuși să se reinventeze în percepția electoratului antiPSD din cauza conflictului cu instituțiile angrenate în campania anticorupție care îl apropie până la indistincție de adversarii săi tradiționali. Asocierea cu fostul deputat social-democrat, Sebastian Ghiță, aparițiile frecvente la televiziunea acestuia, RTV sau suprapunerea la nivelul discursului despre justiție cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu reprezintă șocuri imposibil de digerat pentru cea mai mare parte a foștilor săi votanți pe care perspectiva naivă asupra politicii și antipatia la adresa continuatorului PCR îi determină să-și idealizeze favoriții de moment și să neglijeze semnalele contrare versiunii lor preferate de realitate. Chiar dacă dezvăluirile despre instituțiile anticorupție și relațiile acestora cu serviciile secrete vor confirma pe deplin afirmațiile fostului președinte, este mai plauzibil ca alegătorii să se orienteze spre alternativele pe care le consideră mai credibile dintre partidele nou apărute.
PNL încă mai acuză șocul înfrângerii drastice din alegerile parlamentare. Varianta Raluca Turcan nu poate fi decât una temporară. Este greu de crezut că liberalii vor accepta un președinte provenit din PDL. Noul partid liberal nu pare să dispună de soluții viabile la criza de leadership. Niciunul dintre liderii care și-au anunțat intenția de a candida la viitorul congres nu a demonstrat că ar avea capacitatea de a conduce cu succes o formațiune de anvergura PNL. Pe de altă parte, tendința unora de a căuta soluții în afara organizației discreditează cel de-al doilea partid din Parlament. Rezultatele nefaste ale abordărilor de acest tip s-au văzut și în alegerile recente, când PNL nu a reușit să convingă la remorca unui premier desemnat din afara partidului. Recentele comentarii critice din interior la adresa strategiei de campanie sunt justificate.
Principala provocare pentru următorul președinte PNL, oricare va fi acesta, este de a finaliza procesul de fuziune cu PDL și de a elimina faliile dintre membrii noului partid liberal. PNL va subperforma electoral atât timp cât vor continua reglările de conturi dintre vechii liberali și foștii pedeliști. De asemenea, viitoarea conducere liberală va trebui să supravegheze cu atenție procesele democratice interne pentru a asigura corectitudinea acestora și pentru a facilita promovarea unei garnituri de lideri locali și naționali cu legitimitate în cadrul formațiunii. La nivel discursiv, PNL ar avea oportunitatea de a ocupa culoarul liberal, odată cu înregimentarea și propulsarea în Senat a economistului Florin Cîțu, printr-o opoziție consecventă la politicile asistențialiste ale noii coaliții guvernamentale. ALDE nu va putea să atragă publicul liberal guvernând alături de PSD, în timp ce grupul parlamentar USR pare dominat de politicieni cu orientare socialistă. Singurele piedici pentru PNL în acest demers pot veni mai degrabă din interior din cauza ambiguității partidului în relația cu liberalismul economic de pe tot parcursul istoriei sale pre sau postcomuniste.
Parlamentarii USR au părut oarecum depășiți de evenimente în primele săptămâni de activitate în Parlament, acuzând graba cu care au fost derulate anumite proceduri sau audierile superficiale ale miniștrilor Guvernului PSD/ALDE la care nu au reușit să formuleze răspunsuri convingătoare. Nu doar lipsa de experiență justifică reacțiile anemice ale reprezentanților USR. Absența unei orientări doctrinare împiedică adoptarea unor poziții comune. Definirea acestora va fi o sursă permanentă de tensiuni în interiorul formațiunii. Parlamentarii USR au fost deja nevoiți să se abțină de la vot în comisii din cauza absenței unor poziții ale partidului pe subiectele respective. Ne putem aștepta ca aceste situații să se repete pe fondul disputelor ideologice interne care vor obstrucționa activitatea grupului parlamentar USR și vor induce confuzie în rândul electoratului. USR ar putea avea o soluție pentru a atenua tensiunile inerente, aceea de a acorda reprezentanților săi în Parlament libertatea de a vota potrivit convingerilor personale în situațiile în care nu vor putea ajunge la un consens ca urmare a dezbaterilor din cadrul formațiunii.
Klaus Iohannis încearcă să compenseze impresia de slăbiciune lăsată pe fondul desemnării noului prim-ministru prin opoziția tranșantă la adresa unor inițiative ale coaliției guvernamentale. După refuzul nemotivat al primei nominalizări pentru funcția de premier, președintele s-a văzut nevoit să accepte cea de-a doua propunere a coaliției PSD/ALDE ratând oportunitatea de a avea un cuvânt de spus în privința persoanei alese pentru a conduce Guvernul. În primul caz, Klaus Iohannis a fost salvat de dezvăluirile presei despre legăturile soțului lui Sevil Shhaideh cu regimul sirian condus de Bashar al-Assad, neagreat de Statele Unite și alte state partenere din Occident. Deși transmisese semnale că și-ar fi dorit cel puțin să prelungească procesul de desemnare a noului prim-ministru, președintele nu a mai avut argumente să refuze și cea de-a doua nominalizare, irosindu-și astfel una dintre principalele sale prerogative constituționale și unul dintre cele mai importante atuuri în conflictul cu noua putere.
Klaus Iohannis nu reușește să puncteze decât pe fondul erorilor majore ale adversarilor politici. Inabilitatea sa în exercitarea mandatului de președinte este îngrijorătoare pentru cei care așteaptă de la fostul primar să reprezinte principala contrapondere la puterea PSD/ALDE. Klaus Iohannis ar fi trebuit să renunțe la strategia neinspirată din alegerile parlamentare care a împiedicat perpetuarea unui Guvern favorabil și după data de 11 decembrie. Raportarea conflictuală la coaliția guvernamentală nu îl avantajează. Președintele își construise profilul unui politician cu deschidere pentru dialog. Klaus Iohannis ar fi avut posibilitatea de a se folosi de autoritatea și prerogativele funcției sale pentru a impune anumite evoluții legislative sau executive chiar și în condițiile voinței contrare a adversarilor săi. A reușit asta în câteva rânduri imediat după asumarea mandatului, însă în circumstanțe excepționale (victoria categorică din alegerile prezidențiale, tragedia de la Colectiv etc.) care este improbabil să se repete.
Reprezentanții opoziției sunt incitați de publicul militant antiPSD și de o parte a presei să adopte o atitudinea complet refractară la adresa noii puteri și a inițiativelor sale indiferent de conținutul acestora. Fiecare încălcare flagrantă a normelor de civilitate din spațiul public în raportarea la coaliția guvernamentală este întâmpinată cu entuziasm. Reprezentative în acest sens sunt bufoneriile la care se pretează unii politicieni pentru a câștiga simpatia electoratului visceral antiPSD. Cu cât mai grosolane sunt afirmațiile care vizează majoritatea parlamentară și Guvernul PSD/ALDE cu atât mai multă apreciere stârnesc din partea presei și a publicului care antipatizează noua putere. Problema cu astfel de abordări este că, pe de o parte, riscă să demobilizeze alegătorii neafiliați și să încurajeze absenteismul la vot prin discreditarea și indistincția actorilor de pe scena politică iar, pe de altă parte, pot să împiedice și promovarea unor inițiative pozitive sau a căror adoptare ar presupune un larg consens politic. Perspectiva unui război total între putere și opoziție pentru următorii trei ani nu poate fi decât dăunătoare societății în ansamblu.
