Klaus Iohannis a încheiat lamentabil anul 2016. Nu atât din cauza înfângerii categorice în alegerile parlamentare, în urma căreia a fost nevoit să desemneze un prim-ministru din rândul adversarilor politici, cât mai degrabă ca urmare a modului defectuos în care a gestionat poate cele mai dificile momente ale primilor săi ani la Cotroceni. Strategia lui Klaus Iohannis pentru anul electoral 2016 s-a dovedit un eșec de proporții. Președintele a încercat să-i marginalizeze pe liderii opoziției, sub pretextul neîndeplinirii criteriilor de integritate, dar a sfârșit el însuși izolat pe scena politică. Refuzul de a dialoga cu reprezentanții actualei puteri riscă să-i limiteze drastic influența asupra actului legislativ sau executiv pentru tot restul mandatului.
După doi ani de hibernare la Palatul Cotroceni, pe parcursul cărora opinia publică a taxat sever inactivitatea administrației prezidențiale, Klaus Iohannis a declanșat o ofensivă anemică în preajma alegerilor parlamentare prin care nu a reușit decât să-și atragă critici suplimentare, de această dată pentru încălcarea restricțiilor legale privind implicarea președintelui în campaniile electorale și pentru abandonarea rolului constituțional de mediator. Inabilitatea lui Klaus Iohannis în exercitarea prerogativelor prezidențiale devine cu atât mai îngrijorătoare în contextul majorității confortabile care va susține viitoarea guvernare în Parlament.
Președintele ar trebui să reprezinte în perioada următoare principala contrapondere la adresa guvernării PSD/ALDE pentru a echilibra raporturile de putere de pe scena politică. Importanța rolului care îi revine lui Klaus Iohannis în noua configurație politică este amplificată și de fragilitatea și fragmentarea opoziției prin comparație cu soliditatea și coeziunea noii puteri. Perspectivele ca președintele să limiteze inerentele abuzuri ale coaliției PSD/ALDE nu sunt, însă, deloc optimiste judecând după prestația deficitară din primii ani de mandat. Responsabilitatea pentru eșecul perpetuării unui Guvern favorabil îi aparține într-o măsură considerabilă.
O eroare majoră a lui Klaus Iohannis, în perspectiva alegerilor parlamentare, a fost reprezentată de neinvitarea liderilor PSD și ALDE la ceremoniile dedicate zilei naționale. Președintele a continuat să ignore practicile cutumiare din politica autohtonă și după scrutinul din 11 decembrie. Întreg procesul de desemnare a noului premier a fost marcat de stângăcii și abateri de la procedurile consacrate, începând cu invitația pripită adresată partidelor pentru consultări într-un moment în care nu fusese finalizată repartizarea mandatelor, continuând cu refuzul de a accepta prima propunere a PSD/ALDE fără a-și motiva public decizia și terminând cu confirmarea prin SMS a nominalizării lui Sorin Grindean pentru funcția de prim-ministru.
Susținătorii lui Klaus Iohannis îi motivează comportamentul inadecvat sugerând absența unor prevederi constituționale care să-l oblige pe președinte să respecte procedurile consacrate. Însă nu despre încălcarea unor obligații legale este vorba aici, ci despre indispoziția de a menține un dialog instituțional, în absența căruia există riscul de a se declanșa o criză cu potențiale consecințe dramatice pentru societate, dar și despre incapacitatea de a utiliza pârghiile constituționale pentru a-și exercita influența asupra actului legislativ sau executiv.
Prestația lui Klaus Iohannis este comparată tot mai des cu cea a predecesorului său, iar concluziile comentariatului tind să fie mai degrabă dezavantajoase actualului președinte. Dacă la capitolul dialogului instituțional, contraperformanțele fostului președinte rămân greu de egalat, Traian Băsescu a avut totuși abilitatea de a obține victorii importante, chiar și în condițiile unor guverne și majorități parlamentare ostile pentru cea mai mare parte a mandatelor sale. Klaus Iohannis nu a demonstrat până în acest moment că ar dispune de această capacitate de a impune anumite evoluții favorabile în contextul unei opoziții consistente la nivel politic. O explicație ar putea fi reprezentată și de lipsa de experiență a fostului primar în politica națională care pare să se resimtă tot mai acut în activitatea echipei de la Cotroceni.
Inadecvarea președintelui se reflectă în declinul popularității sale și face tot mai plauzibilă perspectiva suspendării, invocată deocamdată doar ca avertisment de liderii coaliției parlamentare, pe fondul tensiunilor declanșate pe marginea procesului de desemnare a noului prim-ministru. Klaus Iohannis riscă să ajungă într-o situație critică după numai doi ani de la victoria entuziastă din noiembrie 2014 care părea să-l propulseze ca lider incontestabil al dreptei politice. Escaladarea conflictului cu noua putere nu poate fi avantajoasă pentru actualul președinte, în ciuda recomandărilor inconștiente dintr-o anumită zonă a presei. Anul 2017 trebuie să aducă schimbări importante în activitatea și poate chiar în structura administrației prezidențiale dacă fostul lider al PNL nu vrea să-și petreacă următorii ani izolat la Cotroceni sau poate chiar să-și încheie prematur mandatul în urma unui eventual referendum de suspendare.
