CategorieInternaţional

România suferă o nouă umilință în plan extern care declanșează puseuri de orgoliu național în toate sferele politice. De această dată nedreptatea este atât de flagrantă încât nici cei mai radicali partizani ai integrării euroatlantice nu îndrăznesc să o conteste. Eforturile apologeților de profesie ai edificiilor supranaționale s-au reorientat, în schimb, spre focalizarea culpei în dreptul unui singur decident cu intenția de a preveni responsabilizarea tuturor pentru actul discreționar.

Sfârșitul istoriei se mai amână o dată. Rusia a invadat Ucraina la capătul unei perioade de tatonări cu NATO. Respingerea pe canale oficiale a ipotezei ca alianța să intervină militar în Ucraina a reprezentat unda verde pentru Moscova. Reacția ulterioară a statelor membre a mai echilibrat balanța de putere. Chiar și în teren unde așteptările specialiștilor au fost din nou infirmate după ce anterior își pronunțaseră scepticismul cu privire la posibilitatea unei intervenții armate.

La final de pandemie COVID-19, un alt virus, de această dată ideologic, confruntă statele vestice cu încă o criză existențială. Manifestările violente ale maladiei culturale intitulate progresism arată că infecția a cuprins segmente largi din corpul social, transmițându-se dinspre capetele înfierbântate spre extremitățile încinse de temperatura ridicată a climatului mediatic.

Situațiile de criză relevă cu acuitate vulnerabilitățile structurilor formale sau informale din cadrul societăților afectate, dar tot mai pregnant și ale structurilor transnaționale în care sunt integrate. Într-o lume interconectată și interdependentă, așa cum le place ambasadorilor fenomenului să exclame cu fiecare ocazie, crizele se revarsă peste granițe cu rapiditatea unei tranzacții bancare. Asemenea crizei financiare de la finalul deceniului precedent sau celei a imigrației de la mijlocul actualei decade, pentru a oferi numai două exemple din trecutul apropiat, pandemia COVID-19 scoate la suprafață latura negativă a procesului de globalizare, una pe care arhitecții fragilei ordini internaționale se ambiționează să o ignore. Reacția tardivă și ezitantă a guvernelor occidentale reprezintă o probă suplimentară de obtuzitate ideologică.

Spre deosebire de recentele alegeri prezidențiale din România, derulate în cadrele unui scenariu lipsit de miză, scrutinul parlamentar din Marea Britanie se conturează drept hotărâtor pentru deznodământul unuia dintre cele mai importante evenimente politice din Europa ultimelor decenii. Conform sondajelor din presă, Partidul Conservator s-a detașat ca lider în preferințele electoratului pe fondul unei poziționări tranșante în favoarea Brexit odată cu ascensiunea lui Boris Johnson la conducerea formațiunii, una dintre figurile centrale ale campaniei Leave pentru referendumul din 2016. Premierul britanic ar putea reprezenta surpriza plăcută a negocierilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, reușind să performeze tocmai la capitolele unde era creditat cu șanse infime – capacitatea de a încheia un acord mai favorabil cu Bruxelles și de a obține un vot pozitiv în legislativul de la Londra.

Marea Britanie pare să dispună în sfârșit de o administrație dedicată respectării votului de părăsire a Uniunii Europene. Spre deosebire de inadecvata sa predecesoare la conducerea guvernului, Boris Johnson are cel puțin avantajul de a se fi poziționat favorabil în campania pentru referendumul din 2016 și, prin urmare, de a merge la Bruxelles din postura unui susținător al procesului desemnat să-l gestioneze. După evoluțiile încurajatoare din startul mandatului, votul din parlamentul britanic privind eliminarea opțiunii No deal îi vulnerabilizează, însă, poziția în negocieri. Nu este nici singurul episod de revoltă al legislativului de la Londra, populat în majoritate de susținători ai taberei Remain care, prin opoziția la orice progres spre finalizarea procesului, subminează autoritatea propriilor reprezentanți în fața birocraților europeni și repudiază voința majoritară a propriului electorat. (more…)

Dacă mai era nevoie de vreo probă a compromiterii discursului politic sub patronajul mediatic al elitei progresiste, celebrarea insultelor la adresa unor personaje sau entități asociate taberei adverse confirmă abrupta degradare a standardelor de elocvență și eleganță din spațiul public. Asemenea comentariatului autohton extaziat de lozincile huliganice ale mulțimilor din Piața Victoriei, presa occidentală dedică în aceste zile spații ample gestului unui muzician britanic de a-și fi instigat publicul, în cadrul unui concert transmis în direct de televiziunea BBC, la scandări injurioase împotriva guvernului conservator și a potențialului viitor premier, Boris Johnson. Motivul? Pe lângă apartenența partinică la adversarul tradițional al stângii britanice, fostul primar al Londrei a fost una dintre figurile centrale ale campaniei Leave și rămâne unul dintre principalii susținători ai Brexit-ului. Propulsarea sa în 10 Downing Street este percepută ca o garanție a definitivării procesului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, cu sau fără parafarea unui acord între părți. (more…)

Selectarea Laurei Codruța Kovesi printre candidații la funcția de procuror general european reprezintă, pe de o parte, rezultatul campaniei de relații publice din presa occidentală ce a însoțit mandatele sale la conducerea DNA și, pe de altă parte, o mutare politică a establishment-ului bruxellez împotriva guvernului de la București după modelul realegerii lui Donald Tusk ca președinte al Consiliului European în ciuda opoziției regimului polonez. O potențială numire a fostei șefe DNA la conducerea Parchetului Uniunii Europene n-ar face decât să evidențieze din nou mecanismele viciate de ascensiune la vârful instituțiilor comunitare. (more…)

Mișcarea „vestelor galbene” a fost întâmpinată cu perplexitate în spațiul mediatic occidental. Obișnuit să glorifice protestele de masă ca forma supremă de exprimare democratică, comentariatul mainstream s-a poziționat ezitant la adresa manifestațiilor împotriva uneia dintre redutele establishment-ului, administrația Macron, și în reacție la un demers cu pretinse motivații ecologiste derivate tocmai din agenda progresistă. O simplă comparație între tonalitățile relatărilor de presă relevă dubla măsură în raportarea la fenomene de natură similară pe criteriul orientării politice. De altfel, chiar media progresistă a cultivat mentalitățile a căror expresie o reprezintă și mișcările recente din Franța prin incitarea permanentă la revoltă împotriva normelor sociale și stimularea protestelor ca instrument de impunere a propriei agende. Prelungirea manifestațiilor dincolo de atingerea obiectivului principal reflectă apetitul ridicat pentru ieșirea în stradă indus de o filozofie a indignării diseminată în societățile occidentale de agitatori cu expunerea mediatică disproporționată. (more…)