Situațiile de criză relevă cu acuitate vulnerabilitățile structurilor formale sau informale din cadrul societăților afectate, dar tot mai pregnant și ale structurilor transnaționale în care sunt integrate. Într-o lume interconectată și interdependentă, așa cum le place ambasadorilor fenomenului să exclame cu fiecare ocazie, crizele se revarsă peste granițe cu rapiditatea unei tranzacții bancare. Asemenea crizei financiare de la finalul deceniului precedent sau celei a imigrației de la mijlocul actualei decade, pentru a oferi numai două exemple din trecutul apropiat, pandemia COVID-19 scoate la suprafață latura negativă a procesului de globalizare, una pe care arhitecții fragilei ordini internaționale se ambiționează să o ignore. Reacția tardivă și ezitantă a guvernelor occidentale reprezintă o probă suplimentară de obtuzitate ideologică.
Ieșite de sub umbrela organizațiilor internaționale, cărora o simplă epidemie de gripă le-a anulat peste noapte orice relevanță, administrațiile vestice se agită bezmetice să limiteze proporțiile unui dezastru care putea fi anticipat. Iminența unei pandemii a fost dezbătută amplu în mediul academic și în presă, subiectul inspirând până și o serie de producții cinematografice.
Ca de obicei în cazul teoriilor mai mult sau mai puțin științifice la modă, bugetele publice au fost deschise larg pentru “comitetele și comițiile” dedicate analizei și prevenției fenomenului, însă cu rezultate tinzând spre zero, așa cum am putut constata odată cu izbucnirea epidemiei. Mai mult, “experții” validați de o presă cangrenată de industria divertismentului au persistat în evaluări greșite ale magnitudinii fenomenului, pendulând dintr-o extremă în cealaltă cu impertinența obișnuită.
Inițial i-au minimalizat amploarea, descurajând adoptarea unor măsuri decisive în etapele incipiente și chiar descalificând primele reacții ale guvernelor mai vigilente în termenii identity politics, pentru ca ulterior să vireze în caracteristicul alarmism spasmodic și să clameze o serie interminabilă de restricții aberante.
Printr-o altă inversiune sugestivă, unele dintre cele mai dezvoltate societăți s-au regăsit printre cele mai puțin abile în a stopa răspândirea virusului. Explicațiile trebuie căutate dincolo de eficiența sistemelor administrative sau calitatea serviciilor publice din moment ce state care ar trebui să exceleze tocmai la capitolele amintite se numără printre cele mai grav afectate.
Clasa politică occidentală acuză din nou șocul de a se confrunta cu evoluții opuse cursului pe care îl considera implacabil în traiectoria sistemelor pe care le administrează. Perplexitatea liderilor vestici se explică prin constrângerea de a acționa într-o direcție care le invalidează supozițiile ideologice. Până și guvernele branduite electoral ca naționaliste au traversat o fază similară de negare a realității care le-a compromis șansele de a gestiona situația cu un plus de competență.
Ideologia mainstream-ului înamorat de utopia unei lumi plate se izbește încă o dată frontal de realitatea brută. Fantasma universalistă a unei tot mai aprofundate integrări politice se dizolvă în aciditatea provocărilor concrete. Lipsa de pragmatism nu poate, totuși, să mai surprindă în cazul unei generații care și-a atins maturitatea fredonând “Imagine” de John Lennon. În mod ironic, tocmai indezirabilele granițe naționale, pe care establishment-ul se angajase într-un efort programatic să le dărâme, s-au dovedit prima redută din calea pandemiei.
Deloc surprinzător, Uniunea Europeană s-a remarcat drept cel mai ilustrativ caz de inadecvare în fața COVID-19. Guvernele europene s-au retras în cadrele naționale pentru a gestiona o criză ce a paralizat din start nivelul supranațional. Intervențiile statelor membre pentru stoparea pandemiei nu au implicat sub o formă consistentă organismele comunitare, a căror reacție s-a rezumat la dislocarea de fonduri și alocarea lor prin intermediul unor mecanisme la fel de controversate. Controverse au stârnit și episoadele de genul plecării muncitorilor români în Germania, reprezentative pentru dubla măsură din cadrul relațiilor intracomunitare.
