La final de pandemie COVID-19, un alt virus, de această dată ideologic, confruntă statele vestice cu încă o criză existențială. Manifestările violente ale maladiei culturale intitulate progresism arată că infecția a cuprins segmente largi din corpul social, transmițându-se dinspre capetele înfierbântate spre extremitățile încinse de temperatura ridicată a climatului mediatic.
Protestele declașate de brutalitatea polițiștilor americani au scos la suprafață ura cultivată sistematic de reîncarnările contemporane ale propagandiștilor ideologiei resentimentului. Tot mai puținilor amatori de lecturi istorice nu le vor fi scăpat similitudinile dintre etapele incipiente ale revoluțiilor comuniste și evenimentele în desfășurare. De altfel, comparații timide cu revoluția bolșevică au început să figureze chiar și în presa mainstream din spațiul occidental. Atunci ca și acum, o elită sensibilă la inechitatea socială a instigat revolta maselor cărora le-a picat și drept victimă predilectă în vacarmul provocat de încurajarea dezordinii morale.
Aparența de ciclicitate a istoriei își găsește de fapt explicația în recurența comportamentelor umane. Supuse acelorași stimulente, societățile au tendința să reacționeze în moduri similare, cu atât mai uniform odată ce specificitățile tradiționale sunt estompate de nivelarea culturală. În ciuda semnalelor evidente, o eventuală descriere în avans a evoluțiilor din prezent n-ar fi putut fi publicată în deceniul precedent nici măcar la categoria ficțiune fără să sfârșească descalificată ca teorie a conspirației. Vocile care s-au aventurat să prefigureze cursul urmat de reiterațiile contemporane ale revoluțiilor culturale în lumina evenimentelor istorice analoage și-au văzut carierele distruse cu rechizitorii confecționate prin denaturare și decontextualizare.
Sarcina generațiilor mai tinere de gânditori cu inclinații conservatoare este cu atât mai dificilă în contextul marginalizării profesionale și mediatice la care se expun prin simpla afirmare a convingerilor personale. Mai mult, evenimentele recente arată că și pasul următor al agresiunii fizice devine o constantă în arsenalul unei stângi ce își definitivează evoluția galopantă spre radicalizare.
Progresismul se dovedește astăzi principalul curent ideologic responsabil de amplificarea și instrumentalizarea resturilor de animozitate inter-rasială. Chiar și atunci când adepții săi acționează dintr-un impuls genuin de a oferi victimelor o formă de compensație pentru abuzurile generațiilor precedente, deși în majoritatea cazurilor oportunismul sau calculele electorale par să primeze, tacticile insidioase sau belicoase pe care le adoptă conduc în mod inexorabil la daune suplimentare.
Așa cum era de așteptat, violențele protestatarilor amenință să antreneze în conflictele de stradă și cealaltă extremă reprezentată de elemente până mai ieri irelevante, a căror propulsare abruptă în atenția publică se explică prin nevoia de a interpreta rolul negativ în propaganda mediatică. Contrareacțiile la manifestații nu au întârziat să apară pe măsură ce insultele progresiștilor la adresa unor simboluri naționale s-au alăturat revendicărilor aberante ca provocări suplimentare. Ingredientele unui război civil se disting în percepția instruită a observatorilor cu perspectivă istorică, în timp ce dubla măsură a relatărilor presei doboară recorduri de ipocrizie și inconștiență.
Ce frapează însă poate și mai puternic este ignoranța activiștilor care direcționează masele revoltate. Vandalismului protestatarilor au căzut victime inclusiv monumente dedicate unor personalități reprezentative pentru opoziția la adresa rasismului în manifestările sale cele mai extreme, fie sub forma unor fenomene sociale barbare, precum sclavia, fie cea a unor mișcări politice criminale, precum nazismul.
În România, curentele politice mai vechi sau mai noi continuă să emane o fetiditate persistentă de inautenticitate și inadecvare. Este și cazul reacțiilor mimetice la protestele în desfășurare din societățile occidentale ce au fost întâmpinate cu o receptivitate scăzută în cadrul autohton. Cu protagoniști adunați de pe centura spațiului public, ambele replici la manifestațiile recente din statele vestice, fie că vorbim despre cea împotriva măsurilor restrictive de combatere a pandemiei COVID-19 sau cea împotriva rasismului, se prezintă ca tentative caricaturale de imitație a unor mișcări animate de fenome lipsite de corespondente în plan local.
