Brexit first

B

Spre deosebire de recentele alegeri prezidențiale din România, derulate în cadrele unui scenariu lipsit de miză, scrutinul parlamentar din Marea Britanie se conturează drept hotărâtor pentru deznodământul unuia dintre cele mai importante evenimente politice din Europa ultimelor decenii. Conform sondajelor din presă, Partidul Conservator s-a detașat ca lider în preferințele electoratului pe fondul unei poziționări tranșante în favoarea Brexit odată cu ascensiunea lui Boris Johnson la conducerea formațiunii, una dintre figurile centrale ale campaniei Leave pentru referendumul din 2016. Premierul britanic ar putea reprezenta surpriza plăcută a negocierilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, reușind să performeze tocmai la capitolele unde era creditat cu șanse infime – capacitatea de a încheia un acord mai favorabil cu Bruxelles și de a obține un vot pozitiv în legislativul de la Londra.

Cel de-al doilea obiectiv a putut fi îndeplinit doar parțial în condițiile unei distribuții parlamentare ce își manifestă ostilitatea la adresa opiniei majoritare a electoratului cu fiecare oportunitate. Prin convocarea alegerilor legislative se urmărește tocmai deblocarea procesului compromis de opoziția recurentă a membrilor parlamentului la implementarea votului de ieșire. O victorie a Partidului Conservator ar fi sinonimă cu o reconfirmare a mandatului de părăsire a Uniunii Europene căruia noua configurație a parlamentului ar fi obligată să-i faciliteze definitivarea într-un termen rezonabil.

Opțiunea fermă pentru finalizarea Brexit pare să fi redresat Partidul Conservator din picajul cauzat de ambiguitatea precedentei guvernări. În ciuda unei asumări declarative a mandatului de ieșire din Uniunea Europeană, Theresa May a condus negocierile cu Bruxelles din perspectiva unei susținătoare a taberei Remain care încerca să limiteze efectele votului Leave. Deloc întâmplător, acordul încheiat de fostul guvern impunea mai degrabă o formă mascată de apartenență la blocul comunitar, de unde și rezistența aproapre unanimă pe care a întâmpinat-o din întreg spectrul politic. Desemnarea unui susținător Brexit la conducerea executivului reprezenta consecința naturală a referendumului. Amânarea nu a făcut decât să pericliteze continuitatea la guvernare a conservatorilor prin instituirea unui trend negativ în preferințele electoratului ce s-a concretizat atât în pierderea majorității după alegerile convocate la inițiativa fostului premier, cât și într-un rezultat deplorabil la scrutinul european.

În ciuda parcursului elitist dintr-un trecut marcat de absolvirea Eton sau Oxford, Boris Johnson este încadrat de presa mainstream în tagma liderilor populiști care au inundat recent scena internațională. Dincolo de excentricitatea personajului, contribuția determinantă la formarea acestei percepții este reprezentată tocmai de asocierea sa cu Brexit. Votanții Leave continuă să fie denigrați ca exponenți ai unor categorii socio-economice inferioare ce își exprimă frustrările personale prin intermediul voturilor de protest la adresa elitei. În consecință, politicienii care își asumă reprezentarea acestor categorii de public se confruntă cu un tratament similar din partea media. Așa cum subliniam și în articolele precedente, ce neglijează adepții unor astfel de catalogări grosiere este istoria curentului eurosceptic din spațiul britanic, încercând să acrediteze ideea unui vot influențat preponderent de turnura anti-establishment a politicii occidentale curente.

De partea cealaltă, profilul mediatic al lui Jeremy Corbyn se abate și mai categoric de la standardele tradiționale pentru un candidat cu șanse la conducerea guvernului britanic. Aspecte controversate din trecutul laburistului sunt promovate constant în atenția publicului cu scopul de a distruge credibilitatea eforturilor sale de migrare spre centru. Asocierea cu stânga radicală, evidențiată și în programul de guvernare cu orientare pronunțat socialistă, îi restrânge considerabil potențialul de ascensiune în funcția de prim-ministru.

Nici măcar contextul favorabil alternativelor la formule politice consacrate nu poate fi invocat în beneficiul lui Jeremy Corbyn atât timp cât strategia candidatului laburist nu mizează pe trăsăturile sale neconvenționale. Din contră, după încercările eșuate de a-și susține opiniile contestate, liderul stângii britanice devine tot mai apologetic în tentativa de a-și edulcora afirmațiile care l-au făcut nefrecventabil pentru mainstream. Rezultatul metamorfozei se prezintă, însă, și mai puțin atractiv decât originalul. Ambiguitatea pe care o generează discursul său contradictoriu își atinge apogeul prin refuzul de a-și asuma o poziție fermă în privința Brexit, devenită și una dintre principalele vulnerabilități speculate de tabăra adversă.

Șansele opoziției de a reveni la guvernare sunt diminuate și de strategia lui Nigel Farage de a se concentra pe circumscripții aflate sub dominația partidului condus de Jeremy Corbyn, dar cu un număr ridicat de votanți Leave ce au potențialul de a se reorienta spre formațiunile care susțin Brexit pe fondul refuzului laburiștilor de a le respecta opțiunea de ieșire din Uniunea Europeană. Chiar dacă irelevant ca procentaj la nivel național, evaluat în jurul cotei de 3% în sondaje, partidul ce poartă numele referendumului ar putea înclina balanța în favoarea candidaților eurosceptici în contextul sistemului first-past-the-vote de alocare a mandatelor.

Autor

Lucian Leca

Consultant politic cu experiență internațională specializat în noile tehnologii de comunicare

Adaugă comentariu