Răspunsul la întrebarea din titlu ar putea fi ambele. Donald Trump este produsul de ultimă generaţie al sistemului politico-mediatic american. Ascensiunea sa este sinonimă cu inaugurarea ultimului stadiu de degradare a democraţiilor occidentale. Majoritatea comentatorilor de peste ocean va continua să-şi manifeste stupoarea în faţa succeselor aspirantului la preşedinţie atât timp cât va refuza să înţeleagă că această candidatură reprezintă o consecinţă a evoluţiilor sistemice. Confuzia este alimentată de postura paradoxală a candidatului republican, a cărui campanie se profilează ca o contestare a establishment-ului din care provine.
Lipsit de orientare doctrinară sau program politic, abil în confruntările directe cu adversarii, dispus chiar să coboare nivelul discuţiei până la limita calomniei, Donald Trump întruchipează sub anumite aspecte idealul consultantului pragmatic şi al jurnalistului partizan de pe culoarele puterii din Washington. Receptiv la fiecare oscilaţie a opiniei publice, dispus să-şi redefinească mesajele în funcţie de favorabilitate, chiar şi atunci când presupune repoziţionări radicale, candidatul republican speculează cu abilitate oportunităţile pieţei politice aşa cum o făcea şi pe piaţa imobiliară ca om de afaceri.
Strategia sa mediatică are la bază reţeta de succes a industriei de profil: scandal, scandal şi iarăşi scandal. Contează să produci subiecte de presă care să te menţină permanent în atenţia opiniei publice. Esenţial este să rămâi în lumina reflectoarelor. Iar dacă reuşeşti să-ţi racordezi apariţiile la agenda electoratului, cu atât mai bine. Prioritatea constă în satisfacerea dorinţelor imediate ale publicului. Interesează mai puţin eventualele costuri de credibilitate. Compromisurile sunt perfect acceptabile atât timp cât produc rezultatele aşteptate peste noapte. Poate cu puţină şansă totul se va termina înainte ca cea mai mare parte a publicului să se dezmeticească.
Ca orice strategie pe termen scurt, şi cea a lui Donald Trump îşi va epuiza efectele într-un orizont temporal apropiat. Timpul este în această competiţie principalul său adversar. Rezultatele pozitive din primele confruntări electorale nu-i garantează nominalizarea la alegerile prezidenţiale. Ascensiunea sa poate fi întreruptă în orice moment şi chiar urmată de un declin la fel de abrupt. Întreaga sa campanie se poate prăbuşi peste noapte ca orice construcţie lipsită de temelii solide. Deocamdată, însă, mult aşteptatul declin întârzie să se producă. Din contră, ultima confruntare, cea din Nevada, i-a adus cel mai bun rezultat de până în această etapă.
Dacă rezultatul final al competiţiei din cadrul partidului republican rămâne deocamdată imprevizibil, explicaţii ale succesului lui Donald Trump încep să fie formulate cu mai multă claritate. O serie de comentarii publicate recent de revista americană Reason arată că sprijinul de care se bucură candidatul republican are la bază insatisfacţia faţă de status quo a unor secţiuni largi din electorat, dar şi resentimentele culturale care-şi găsesc un ecou vindicativ în discursul său incorect politic.
Politicile publice sunt irelevante pentru campania aspirantului republican, concluzionează Peter Suderman, senior editor al publicaţiei amintite, pornind de la declaraţiile oscilante pe marginea reformei sistemului de asigurări de sănătate implementate de administraţia democrată (Obamacare). Aceasta este doar ultima dintr-o serie lungă de ezitări sau repoziţionări cu privire la subiectele majore din campania electorală care fac imposibilă definirea unui profil pentru candidatul Donald Trump. Şi totuşi, incoerenţa ideatică nu pare să-i diminueze deocamdată şansele la nominalizare pentru că societăţile contemporane sunt tot mai puţin interesate de aspectele fundamentale ale activităţii politice.
Indiferenţa electoratului faţă de programele candidaţilor este o expresie a evoluţiei sistemelor occidentale spre indistincţia doctrinară a actorilor politici şi configurarea unei ideologii unice. De aici şi succesul discursului incorect politic al aspirantului republican ca formă de contestare a unui establishment ce descurajează afirmarea opiniilor deviante de la consensul cultural. Paradoxul rezidă în această dublă dimensiune a lui Donald Trump, în acelaşi timp produs şi contestatar al sistemului, ceea ce îi limitează capacitatea de a se profila ca o alternativă autentică. Opţiunea electoratului republican este de fapt aceea între două încarnări ale aceleiaşi realităţi.
În timp ce candidatura lui Donald Trump reprezintă mai degrabă o consecinţă neintenţionată a evoluţiilor sistemice, Marco Rubio este produsul prin excelenţă al establishment-ului politico-mediatic. Senatorul american se profilează treptat ca principal adversar al lui Donald Trump în alegerile primare, însă diferenţele dintre cei doi nu sunt atât de profunde pe cât ar părea la o privire superficială. Marco Rubio se remarcă doar prin postura de candidat preferat al leadership-ului republican sau prin fidelitatea cu care îşi asumă poziţiile convenţionale ale partidului. Convingerile sale personale se disting cu greu printre replicile învăţate pe de rost din punctajele consultanţilor de campanie, dezbaterile cu ceilalţi candidaţi consemnând o serie de episoade relevante.
Poziţiile senatorului sunt mai coerente în comparaţie cu cele ale front runner-ului republican doar pentru că se identifică aproape în integralitate cu direcţiile pe care încearcă să le impună leadership-ul partidului. Activitatea sa anterioară nu corespunde cu fidelitate opiniilor susţinute în această campanie. Relevantă în acest sens a fost tentativa disperată de a-şi ajusta poziţia pe tema imigraţiei. Pluralitatea reprezentată de candidaţii republicani pare superficială în aceste condiţii. Chiar dacă Donald Trump şi-a făcut un obicei din a se abate de la poziţiile agreate de leadership-ul partidului, contestările sale fac parte mai degrabă dintr-o strategie politico-mediatică cinică. Mărturie stau conduita oportunistă a personajului şi incoerenţa mesajelor sale de campanie.
Succesul lui Donald Trump rămâne revelator pentru dorinţa de schimbare a electoratului, însă pentru ca aceasta să genereze un demers autentic de regândire a politicii americane ar trebui să poată fi canalizată în sprijinul unor candidaţi capabili să reprezinte o alternativă reală la establishment. Din păcate distribuţia alegerilor primare nu oferă perspective încurajatoare în acest sens.
