Poate cel mai semnificativ moment al dezbaterii recente a candidaţilor republicani pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite a fost reprezentat de polemica pe tema imigraţiei, revelator atât pentru evaluarea consecvenţei participanţilor în activitatea politică trecută sau prezentă, cât şi pentru înţelegerea transformărilor de mentalitate suferite de politicianul occidental în ultimele decenii.
Imigraţia reprezintă o temă recurentă în campaniile pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Interesul publicului american pentru acest subiect, explicabil datorită implicaţiilor economice, a fost amplificat în ultimii ani şi de ameninţările teroriste domestice, deliberat exagerate de către elitele politice şi mediatice cu scopul de a justifica intervenţiile militare externe, suplimentarea fondurilor destinate apărării şi serviciilor de informaţii sau iniţiativele legislative care restricţionează libertăţile civile.
Dificultatea formulării unui răspuns politic la această problemă este determinată nu numai de provocările de securitate sau de situaţia complicată a imigranţilor ilegali aflaţi deja pe teritoriul Statelor Unite, ci şi de trecutul naţiunii americane ca una de imigranţi proveniţi de pe continentul european. Acutizarea conflictelor internaţionale recomandă aparent o atitudine mai restrictivă în chestiunea securizării graniţelor sau în problema şi mai delicată a supravegherii domestice, însă adoptarea anumitor măsuri vehiculate în spaţiul public cu ocazia fiecărei campanii electorale ar reprezenta o abatere flagrantă de la principiile constitutive ale statului american.
Ezitările participanţilor la dezbaterea GOP ar putea fi justificate parţial de complicaţiile istorice ale temei imigraţiei pentru societatea americană. Acestea nu explică, însă, şi inconsecvenţa candidaţilor republicani, evidenţiată de televiziunea organizatoare prin reluarea unor declaraţii anterioare în opoziţie cu opiniile exprimate pe parcursul actualei campanii. Candidaţii au reacţionat la provocarea moderatorilor reproşându-şi reciproc atitudinea schimbătoare pe tema imigraţiei, fără ca vreunul dintre cei implicaţi în polemică să poată demonstra contrariul cu privire la propria persoană. Momentul este reprezentativ pentru raportarea republicanilor la temele de interes public, în privinţa cărora poziţiile acestora fluctuează odată cu ultimele tendinţe ale electoratului.
Policianul actual este mai preocupat să integreze la nivel discursiv interpretările ultimului sondaj de opinie decât să formuleze soluţii coerente pe care să le susţină cu consecvenţă în activitata legislativă sau guvernamentală. Ceea ce ar fi trebuit să reprezinte doar un instrument pentru comunicarea politică se transformă într-un criteriu determinant pentru formularea mesajelor fiecărui candidat.
Politicianul-agent de vânzări se specializează în specularea aşteptărilor de moment ale electoratului, având ca unică motivaţie câştigul personal concretizat sub forma promovării în ierarhia administrativă. În contextul acestor transformări ale vieţii politice, nu mai poate părea deloc întâmplătoare ascensiunea unor personaje precum Donald Trump, din moment ce experienţa mediatică le face să exceleze tocmai în acest exerciţiu al satisfacerii dorinţelor imediate ale publicului.
Prestaţia candidaţilor republicani pe tema imigraţiei reprezintă, de altfel, ilustrarea fidelă a acestor evoluţii. Din perspectivă strict electorală, atitudinea mai radicală a lui Donald Trump în chestiunea imigraţiei îi constrânge pe ceilalţi candidaţi să-şi revizuiască mesajele în aceeaşi direcţie. Asta nu presupune ca schimbarea de discurs să aibă vreun ecou şi la nivelul convingerilor personale, în eventualitatea în care acestea mai pot fi determinante pentru comportamentul politicianului actual. Măsurile pe care fiecare candidat le-ar adopta în condiţiile asumării funcţiei de preşedinte rămân o necunoscută şi ar urma, probabil, să fie definite tot în funcţie de contextul momentului.
Ajungem, astfel, la problema esenţială, şi anume la consecinţele acestor tendinţe asupra modului în care sunt exercitate demnităţile publice. Ce aşteptări poţi avea de la o generaţie care-şi defineşte activitatea politică în funcţie de perspectivele favorabile următoarei campanii electorale? Ce aşteptări poţi avea de la un politician mai preocupat să reacţioneze la fiecare oscilaţie a cotei sale de popularitate decât să-şi asume responsabilităţile poziţiei pe care o ocupă în angrenajul instituţional? Ce aşteptări poţi avea de la demnitari dispuşi să-şi altereze politicile după interpretările ultimelor sondaje de opinie, cu singura motivaţie a perpetuării în funcţiile de conducere?
Observaţiile de mai sus nu sunt deloc inedite pentru comentariul politic. Acestea apar în analizele specialiştilor de mai toate orientările ideologice. Nu întâmplător şi electoratele îşi manifestă tot mai des intenţia de a se reorienta spre variante percepute ca alternative la establishment. Această tendinţă este întâmpinată de obicei cu critici vehemente şi soluţii alarmiste din partea elitelor, însă coaliţiile ideologice sau partinice ale mainstream-ului mediatic sau politic nu fac decât să încurajeze dezvoltarea acestui fenomen pentru că îi confirmă presupoziţiile.
