Documentul adoptat la mijlocul săptămânii de Comisia Europeană și prezentat de Jean-Claude Juncker în Parlamentul European echivalează cu o recunoaștere a impasului dramatic pe care îl traversează UE din partea artizanilor procesului de integrare aprofundată. Seria interminabilă de crize structurale de pe parcursul ultimului deceniu a devoalat nesustenabilitatea actualului model de dezvoltare a construcției europene. Imperativul reconfigurării proiectului comunitar nu mai poate fi ignorat la Bruxelles, însă rezistența la schimbare a instituțiilor europene și obtuzitatea ideologică a elitelor intelectuale, politice sau birocratice împiedică asumarea unei perspective realiste și formularea unor reforme adecvate.
Declinul popularității instituțiilor comunitare se explică prin deficitul de credibilitate a actualelor clase politice care alimentează mișcările anti-establishment din întreg spațiul occidental, dar și prin lipsa de încredere în viabilitatea construcției europene pe fondul unei percepții de deteriorare a standardelor de libertate, prosperitate sau securitate de pe continent. Este de așteptat ca societățile europene să continue să-și exprime nemulțumirea la urne față de cursul eronat al UE care vulnerabilizează statele membre la amenințările curente. Ascensiunea politicienilor și a partidelor care contestă statu quo-ul comunitar a reprezentat, probabil, cel mai puternic imbold pentru inițierea unui asemenea demers instituțional.
Carta Albă privind Viitorul Europei enunță cinci scenarii pentru schimbarea blocului comunitar despre care oficialii CE au ținut să precizeze că ”nu sunt exhaustive şi nici nu se exclud unul pe altul”. Documentul prezentat de Jean-Claude Juncker nu reprezintă nici pe departe un veritabil plan de reforme care să abordeze cu onestitate și luciditate problemele structurale cu care se confruntă UE, ci o listă de potențiale evoluții lansate în dezbatere publică parcă în tentativa de a preveni o turnură contrară intereselor autorilor. Spațiul amplu acordat pledoariei pentru Uniunea Europeană sau superficialitatea propunerilor pun în chestiune disponibilitatea oficialilor CE de a susține transformări substanțiale ale blocului comunitar. Scenariile enunțate de președintele Juncker denotă, mai degrabă, intenția de a menține actuala direcție de integrare aprofundată, eventual prin eliminarea unora dintre vulnerabilități.
Invocarea insistentă a soluției unei Uniuni Europene cu mai multe viteze ar putea face parte dintr-o strategie de resuscitare a atractivității proiectului comunitar sub amenințarea marginalizării statelor membre care nu îndeplinesc condițiile dictate de cancelariile influente. Perspectiva unei asemenea reforme are potențialul să impună în interiorul construcției o presiune suplimentară pentru respectarea angajamentelor față de instituțiile de la Bruxelles. De asemenea, riscul excluderii din procesele decizionale determinante pentru viitorul UE ar putea descuraja vocile dizidente sau inițiativele de tipul Grupului de la Visegrad. Comisarul Pierre Moscovici enunța amenințător chiar varianta desființării UE înainte de a-și exprima opțiunea previzibilă pentru adoptarea ”cel putin a unor modalități federale de cooperare funcțională în domeniile migrației, securității, afacerilor externe și economiei”.
Soluția nu rezidă, însă, în avansarea pe aceeași cale care a adus Uniunea Europeană în impasul actual, ci, din contră, în revenirea la un stadiu incipient al blocului comunitar care să preceadă ambițiile de federalizare politică, unificare monetară sau uniformizare culturală. În absența unei asemenea evoluții (sau involuții), deznodământul proiectului european va fi același cu al oricărei utopii politice. Proiectele fanteziste ale birocraților de la Bruxelles, fundamentate în concepțiile ideologice dominante printre elitele occidentale, vor continua să fie invalidate de realitate, în măsura în care societățile europene vor fi dispuse să mai tolereze activitatea defectuoasă a instituțiilor comunitare. Ultimele tendințe electorale denotă, însă, că răbdarea cetățenilor de pe continent este aproape epuizată, iar inițiativele de acest tip nu vor avea capacitatea să detensioneze situația în absența unor măsuri concrete.
Prin urmare, răspunsul la întrebarea din titlu ar putea fi pozitiv numai dacă următoarele runde de alegeri din statele membre vor confirma ascensiunea partidelor cu agendă reformistă. Pe de altă parte, se prefigurează și riscul ca, pe fondul succeselor electorale ale unor politicieni cu conduită îndoielnică, mișcarea anti-establishment să fie confiscată de demagogi care să irosească momentul oportun pentru reconfigurarea UE și să discrediteze cauza eurosceptică.
