Mircea Cărtărescu enunța zilele trecute necesitatea constituirii unui nou partid în contextul manifestațiilor antiguvernamentale: ”Ar fi nevoie de un astfel de partid pentru milioanele de români care nu se simt în prezent reprezentați politic (de unde și absenteismul la vot), pentru cei care sunt pro-europeni, care respectă statul de drept și justiția liberă, care luptă împotriva corupției. N-ar fi un partid în primul rând anti, ci pentru. Pentru o Românie modernă, membră UE și NATO, cu o clasă de mijloc puternică și o diaspora activă politic și civic”. Cu ingenuitatea caracteristică opiniilor sale politice, scriitorul prefigura și potențialul unei asemenea formațiuni: ”În patru ani acest partid s-ar putea organiza și-ar putea crește suficient ca să poată câștiga următoarele alegeri”. Mircea Cărtărescu nu este singura personalitate care a propus recent inițierea unui proiect politic cu obiectivul de a promova agenda participanților la proteste. Și nici de această dată reacția activiștilor USR nu s-a lăsat așteptată.
Nedumerirea acestora este pe undeva justificată. Partidul pe care îl susțin s-a identificat complet cu piața. Niciunul dintre reprezentanții formațiunii nu s-a evidențiat printr-o atitudine critică sau măcar rezervată la adresa protestelor. Din contră, o parte dintre parlamentarii USR au încercat să transfere în forul legislativ atmosfera din stradă. N-au lipsit vociferările la adresa adversarilor, pancartele cu mesaje ofensatoare sau discursurile de miting. Ba chiar câțiva parlamentari USR au găsit de cuviință să și înnopteze la locul de muncă într-un exercițiu pueril de imitare a mișcărilor occupy. Însă înainte de a ne trimite cu gândul la ultimele mode ale activismului de stânga, reprezentațiile partidului condus de Nicușor Dan au părut să resusciteze spiritul peremismului și al lui Vadim Tudor în Parlament. Din fericire nu s-a ajuns până la bătăi între aleși, așa cum se întâmplă în alte democrații fragile, deși un parlamentar USR a fost aproape de a provoca și un asemenea incident. Deteriorarea discursului și a conduitei politicenilor ar trebui să fie întâmpinată cu aceeași îngrijorare în spațiul public și să fie considerată la fel de compromițătoare ca problemele de integritate.
Nu la fel de justificată este și pretenția USR de a monopoliza culoarul reformist, chiar dacă partidul condus de Nicușor Dan reprezintă un conglomerat de sensibilități ideologice care reproduce într-o anumită măsură diversitatea din piață. Costurile acestui artificiu electoral se resimt, însă, în incoerența acțiunii politice. Ambiguitatea doctrinară îndepărtează potențiali membri sau susținători ai formațiunii și încurajează apelurile la constituirea unor alternative. Pe de altă parte, imposibilitatea armonizării curentelor reprezentate în USR denotă fragilitatea sau caracterul provizoriu al unei asemenea construcții. De altfel, perspectiva destrămării partidului a fost confirmată și de inițiatori în mai multe intervenții publice. Clarificarea internă nu va putea fi amânată la nesfârșit sub pretextul evenimentelor de actualitate, așa cum s-a întâmplat pe fondul inițiativelor neinspirate ale actualei coaliții guvernamentale. Chiar disensiunile din USR ar putea provoca apariția altor formațiuni, iar tocmai cei care se opun în prezent inițierii de noi proiecte politice s-ar putea regăsi printre fondatori.
Așa cum explicam într-un articol precedent, coincidenței de scopuri nu-i corespunde obligatoriu și una de mijloace. Dacă protestatarii împărtășesc unele obiective majore, precum susținerea eforturilor anticorupție sau transparentizarea actului politic, viziunile asupra modului în care pot fi atinse nu sunt neapărat similare. Oferta de partide ar trebui să reflecte această pluralitate determinată de orientările ideologice distincte din societate. Elocvente în acest sens sunt chiar abordările divergente în chestiunea combaterii corupției, în funcție de rolul extins sau limitat pe care persoanele sau grupările respective îl acordă statului.
Un personaj cheie pentru evoluțiile care se preconizează pe scena politică pare să fie Dacian Cioloș, deși fostul premier transmite încă mesaje confuze pe tema unei posibile implicări partinice. Dacian Cioloș nu a respins categoric varianta înființării unui nou partid în cadrul interviului recent de la Europa FM, dar a exprimat anumite rezerve și a părut mai tentat de preluarea unor formațiuni existente. Am folosit pluralul pentru că fostul comisar continuă să oscileze între USR și PNL. Poate nu este întâmplător că tema unificării dreptei a fost resuscitată de un comentator influent, însă premisele unei asemenea evoluții nu sunt tocmai încurajatoare.
PNL nu a reușit încă să digere fuziunea cu PDL. O cauză a rezultatelor slabe din alegerile locale și parlamentare a fost reprezentată și de tensiunile dintre grupările interne pe fondul competiției de influență dintre vechii peneliști și foștii pedeliști. Criza de leadership a partidului este accentuată de ilegitimitatea conducerilor provizorii de la nivel local și central. În aceste condiții, procesul democratic intern se anunță îndelungat și anevoios pentru PNL. Pe de altă parte, există voci din interior care au respins deja varianta fuziunii cu USR, denunțând o tentativă de ”hipsterizare” a partidului. În consecință, ne putem aștepta la o opoziție internă consistentă dacă actuala sau viitoare conducere liberală va favoriza un asemenea demers. De cealaltă parte, nici useriștii nu par tocmai receptivi la propunerea unei fuziuni cu PNL, partid pe care îl identifică cu restul clasei politice nereformate. Un astfel de compromis ar putea fi de neacceptat pentru o parte însemnată dintre membrii formațiunii, iar amplificarea conflictelor interne, indiferent de cauză, riscă să genereze o hemoragie masivă.
Fenomenul protestelor a resuscitat interesul publicului larg pentru politică, dar și apetitul elitelor pentru implicarea partinică. O parte dintre intelectualii grupați la un moment dat în jurul lui Traian Băsescu și-au intensificat aparițiile mediatice și par să cocheteze cu revenirea pe scena politică. Nu este exclus ca unul dintre proiectele alternative să fie generat din această zonă. Asocierea cu regimul fostului președinte va reprezenta, însă, un impediment considerabil pentru atragerea electoratului reformist. Anvergura intelectuală a acestor personalități le-ar putea compensa parțial deficitul de credibilitate, însă, în contextul deteriorării percepției publice asupra președinției lui Traian Băsescu, dar și al declarațiilor sale controversate din perioada recentă, ascensiunea formațiunii s-ar putea bloca la o intenție de vot situată probabil în vecinătatea rezultatului obținut de PMP la alegerile parlamentare.
