Protestele din Piața Victoriei au înregistrat un recul evident pe parcursul săptămânii trecute. Pare, totuși, prematur să fie considerate încheiate. Coaliția guvernamentală demonstrează resurse inepuizabile de inabilitate politică și continuă să transmită semnale că nu s-ar fi vindecat complet de tendințele sinucigașe. Este de așteptat ca PSD și ALDE să nu renunțe definitiv la intențiile de relaxare a legislației penale. De altfel, Parlamentul are obligația de a adopta modificările la codurile penale dispuse de CCR. Protestele ar putea reveni la amploarea din urmă cu două săptămâni pe fondul unor eventuale tentative ale majorității parlamentare de a include și prevederi de tipul celor din OUG 13 sub acoperirea necesității de a implementa deciziile Curții Constituționale. Nu este exclusă nici o posibilă încercare de amputare, justificată sau nu, a prerogativelor și a privilegiilor unora dintre instituțiile participante la eforturile anticorupție care ar putea declanșa reacții similare de contestare a puterii în stradă.
Momentul culminant al protestelor din ultima săptămână a fost, ca de obicei, ziua de duminică. Și de această dată s-au înregistrat cifre impresionante în București și în alte orașe mari din țară. Însă comparația cu prezența din săptămânile precedente denotă o diminuare a interesului publicului care va putea fi resuscitat numai pe fondul altor inițiative controversate ale puterii. Cu excepția manifestației de duminică, în Piața Victoriei a mai rămas doar nucleul dur al protestatarilor, la care s-au adăugat în ultima zi a săptămânii mai degrabă bucureștenii atrași de coregrafia organizatorilor. Chiar dacă demisia ministrului Justiției este considerată insuficientă de liderii informali ai protestelor și de opoziție, abrogarea OUG 13, încă nedefinitivată, pare să fi liniștit, cel puțin temporar, masa largă a manifestanților. Revendicarea ca Guvernul să fie demis sau să-și depună mandatul nu pare să se bucure de un sprijin la fel de extins în societate. Rezultatele unor cercetări sociologice recente confirmă această afirmație prin decalajul dintre procentul celor care aprobă protestele și al celor care susțin necesitatea unor măsuri mai drastice, precum înlocuirea Executivului sau declanșarea de alegeri anticipate.
Prelungirea manifestațiilor dincolo de atingerea obiectivului principal al abrogării OUG 13 devoalează divergențele de opinie dintre protestatari și amenință să risipească percepția de unitate din stradă. Disputele stârnite de inițiativa reprezentării tricolorului în Piața Victoriei sunt elocvente pentru limitele protestului ca formă de participare civică într-un sistem democratic. Chiar și atunci când obiectivele converg, diferende apar inevitabil pe marginea mijloacelor preferate. Prin urmare, instrumentele constituționale rămân indispensabile pentru soluționarea conflictelor inerente din societate. Reprezentarea la nivel politic a pluralității de opinii din piață este posibilă numai prin intermediul mecanismelor democratice. Protestul de stradă poate fi o formă legitimă și benefică de implicare civică, însă permanentizarea manifestărilor de acest tip provoacă diminuarea calității sistemului democratic. Riscurile pe care le implică presupun declanșarea unor contramanifestații și acutizarea clivajelor din societate, un scenariu plauzibil și pentru România în condițiile evoluțiilor recente.
