Demagogul și radicalul. O coliziune așteptată

D

Disensiunile care au provocat îndepărtarea lui Steve Bannon din administrație au erupt pe fondul publicării cărții jurnalistului Michael Wolff care documentează, din interiorul Casei Albe, primul an de mandat al lui Donald Trump. Zvonuri despre ruptura dintre foștii colaboratori circulau dinaintea formalizării despărțirii. Dezvăluirile recente soldate cu reacții infamante din partea președintelui oficializează conflictul și realiniază taberele din cadrul partidului republican în perspectiva alegerilor de pe parcursul anului. Evoluțiile curente reprezintă o confirmare și a tendințelor de reconciliere cu establishment-ul, în condițiile abandonării agendei de susținere a contender-ilor republicani cu orientare populist-naționalistă.

Afirmațiile redate de Michael Wolff au generat o replică acidă din partea lui Donald Trump îndreptată atât împotriva autorului volumului, inclusiv prin demersuri de blocare a publicării, cât și a autorului comentariilor evidențiate de presă. Relevant este că președintele nu a pus în discuție credibilitatea declarațiilor atribuite lui Steve Bannon, deși a calificat volumul în ansamblu cu obișnuita etichetă de „fake news”, ci s-a grăbit să reacționeze în stilul caracteristic, delimitându-se de fostul său colaborator, minimalizându-i contribuția la campania electorală sau contestându-i prestația ca membru al administrației sale.

Donald Trump deschide un nou front, de această dată împotriva unuia dintre principalii săi susținători în spațiul public. Steve Bannon este poate cea mai reprezentativă personalitate pentru suporterii actualului locatar de la Casa Albă, unul dintre artizanii platformei cu care a câștigat alegerile și membru al conducerii publicației fanion pentru susținătorii MAGA, Breitbart. Despărțirea de fostul strateg facilitează o ruptură ce se anunță iminentă față de baza votanților săi pe fondul incapacității (sau indisponibilității) sale de a livra politicile asumate.

Steve Bannon punctează prin răspunsul conciliant, în contrast cu reacția precipitată a lui Donald Trump, sau prin asigurările de adeziune față de platforma MAGA. Loialitatea pentru principii va reprezenta și argumentul contestărilor viitoare la adresa președintelui american din partea fostului său strateg. Deși contextul actual pare mai degrabă favorabil lui Donald Trump, pe termen mediu sau lung Steve Bannon ar putea contabiliza victorii împotriva unui președinte tot mai uzat de exercitarea defectuoasă a mandatului dacă va reuși să gestioneze cu abilitate oportunitățile rezultate din eșecurile și compromisurile administrației pe care a părăsit-o.

Fisurile din nucleul dur al susținătorilor MAGA fragilizează poziția lui Donald Trump în fața establishment-ului republican și îl obligă să-și reconsidere atitudinea la adresa leadership-ului partidului. Semnalele în acest sens s-au multiplicat după îndepărtarea lui Steve Bannon și a altor foști membri ai administrației sau pe fondul adoptării unor obiective mai degrabă convenționale de politică internă sau externă. O previzibilă accentuare a percepției de apropiere față de adversarii interni din campania electorală va încuraja acuzațiile de abandonare a propriei agende și de coabitare cu statu quo-ul. Deficitul de credibilitate se va resimți mai ales în relația cu propriul electorat, reflectându-se deja în declinul constant din sondaje.

Autor

Lucian Leca

Consultant politic cu experiență internațională specializat în noile tehnologii de comunicare

Adaugă comentariu