Măștile au căzut de atâtea ori încât devine redundant să mai demaști impostura actorilor publici. Aparențele întreținute de filantropie se fac țăndări la impactul cu suprafața dură a realității. Lumea contemporană și-a conservat totuși unele limite ce nu pot fi încălcate la infinit fără consecințe. Nici statuile nu mai sunt intangibile în actualitate. Cu atât mai puțin idolii contemporani poleiți în branding. Figurile discreditate alunecă de pe coperțile revistelor la notele din subsolul paginilor și de acolo în arhiva unei perioade cu prezență derizorie în istoriile viitorului.
Și totuși nicio demonstrație oricât de pertinentă nu poate furniza argumente mai credibile decât asumarea impertinentă a fraudei. Prudența se evaporă în fumurile ce rarefiază atmosfera resorturilor exclusiviste. Senzația de impunitate dezleagă limbile înnodate de legăminte ezoterice. Rețele difuze se mobilizează pentru a suprima circulația secretelor devenite informație publică. Aroganța divulgatorilor suplimentează numărul celor dispăruți în condiții suspecte.
Nici circuitul închis nu mai garantează intimitatea numelor de pe lista invitaților. Orice conversație este la un click distanță de expunerea mediatică. Organizații și personaje cu profiluri diverse ajung să fie țintuite la stâlpul infamiei. Dar numele compromise sunt retrase prematur din atenția publică. Și odată cu acestea și identitățile complicilor. Transgresiunile privilegiaților zilei sunt îngropate de traficul continuu al deșeurilor mediatice. O nouă controversă este propulsată în fluxurile de știri pentru a înlocui o alta cu potențial de a provoca daune.
Sistemul se regrupează permanent sub multiplele sale înfățișări. Măștile nu rămân mult timp căzute. Le regăsim pe figurile noilor loturi de cadre scoase la înaintare. Dar prin crăpăturile lăsate de căderea generațiilor anterioare se observă deja chipurile sluțite ale succesorilor. Cine și-a învățat lecția întrevede și următoarele malversațiuni pe seama mulțimilor ignorante și credule.
Poate că și autorul acestui blog se întoarce cu regularitate la aceleași teme și își plictisește audiența fidelă. Repetiția poate fi mama învățăturii. Dar învățătura nu mai este considerată o condiție a cunoașterii. Antrenamentul intelectual constă acum în combinarea termenilor pe tastatură.
Biblioteca cedează locul motoarelor de căutare. Numai că informațiile din enciclopediile populare sunt alterate pentru a susține aceeași narațiune dominantă. Povestea unui trecut obscurantist pe care umanitatea l-ar fi depășit prin avansul implacabil al științei. Generațiile actuale sunt private sistematic de accesul la surse alternative începând cu discreditatele repere clasice.
Umbrele creștinismului occidental au fost exacerbate pentru a întuneca percepția la adresa unei întregi perioade istorice. Mai problematic este că se extind și asupra spațiilor ortodoxe. Importul de produse culturale transferă lumii creștine în ansamblu păcatele denominațiilor apusene. Generațiile recente nu beneficiază de educația teologică necesară pentru a opera distincții. Clericul despotic, incult și corupt de Netflix, HBO sau Amazon reprezintă noul etalon universal.
Estul își asumă cu seninătate complicitatea la fenomenele religioase toxice din Vest deși nu pot fi identificate echivalente locale de nocivitate și anvergură similare. Biserica ajunge surbodonată agendei politice atunci când obiectivele care reclamă o formă de colaborare în dezbaterea publică sunt atinse cu prețul compromisurilor teologice. Ortodocșii nu fac decât să cauționeze perversitatea aliaților de conjunctură prin cultivarea spiritului ecumenic promovat asiduu de o elită aservită ideologic. Și ce ne unește se disipează atunci când suprimăm ce ne desparte.
