O turbulentă comentatoare remarcă într-un articol marcă înregistrată duplicitatea lui Klaus Iohannis și impostura „oamenilor președintelui” în contextul tratamentului preferențial de care beneficiază o parte dintre titularii portofoliilor ministeriale acuzați de plagiat. Nimic inedit în acest scandal care se adaugă seriei interminabile de cazuri la indigo care au dinamitat și componența altor echipe guvernamentale din trecutul apropiat. Singurul aspect din aserțiunile autoarei care mai poate surprinde este sintagma prin care alege să-și condimenteze stilistic compunerea fadă. O expresie asociată frecvent discursului anti-femei din politica internă pe care voi alege să nu o redau în textul de față din rațiuni de igienă a spațiului public. De remarcat că folosirea absurdă în relație cu persoane de sex opus nu pare să scandalizeze în aceeași măsură.
Problema imposturii din societatea românească nu a făcut decât să se agraveze de-a lungul ultimelor decenii. Impostorul cu carnet de partid din comunism i-a cedat locul în primă etapă celui cu CV confecționat la comandă pentru a genera clasa politică ineptă a tranziției. Ultimele reziduuri ale epocii post-comuniste sunt evacuate astăzi prin ușa din dos a scenei politice doar pentru ca o nouă formă mai insidioasă a fenomenului să se extindă mult dincolo de sfera politică.
Noua generație poate avea diplome obținute în acord cu regulile academice. Dar efortul necesar pentru a finaliza programele universitare scade cu fiecare nouă reformă. La fel și nivelul absolvenților în termeni de anvergură intelectuală și competență profesională. Standardele academice s-au prăbușit complet sub presiunea ideologiilor recente. Sistemul educațional actual s-a născut după împreunarea dintre marxismul vechi al regimului comunist și marxismul nou al regimurilor progresiste. Progenitura acestui mariaj incestuos nu putea fi decât monstruoasă.
Dramatic este și că impostura nu se mai restrânge la sistemul public și nici măcar nu-și mai atinge culmea în cadrul instituțiilor controlate politic. Epidemia s-a generalizat sub auspiciile transformărilor culturale impuse de occidentalizare și se manifestă la intensitate similară și în mediul privat. Virusul pătrunde în toate sferele sociale pentru a compromite și ultimele redute de conduită și etică deontologice. Competența nu mai impresionează și nici inspiră generațiile prezente să-și ridice standardele. Meritul devine o noțiune desuetă laolaltă cu restul victimelor ideologiei progresului. Obiectivele constau numai în atingerea bornelor ierarhice. Prin orice mijloace.
Nu întâmplător noua clasă managerială are în comun cu fostele preferința pentru caractere slabe și adaptabile. Politica viciată de selecție și de promovare a cadrelor nu a suferit nicio modificare fundamentală în practică. Singura diferență menționabilă ține de atenția suplimentară acordată imaginii personale și calităților de entertainer sau influencer ale candidaților. Aparențele întreținute prin instrumentele de autopromovare rezistă evidențelor contrare. Impostorul se integrează natural în conjurația fraudelor pentru a-și securiza ascensiunea artificială. Șorțurile și epoleții se perpetuează ca garanție indispensabilă de protecție.
