Retrospective și perspective

R

Partidul Național Liberal

Liberalii încep 2022 la guvernare pentru al doilea an consecutiv. Este și singura performanță pe care o putem trece în dreptul PNL pentru 2021. Anul care s-a încheiat va rămâne în istorie ca unul dintre cei mai proști din trecutul recent al partidului. Unul în care PNL a intrat în fluxurile de știri numai cu scandalurile interne și a înregistrat un regres constant în preferințele de vot ale electoratului.

Ratarea obiectivului din alegerile parlamentare a declanșat obișnuitul proces de reconfigurare a conducerii partidului. Competiția internă a degenerat rapid într-un conflict deschis care a reactivat vechi clivaje, precum faliile rămase după fuziunea cu PDL, dar a produs și alianțe de conjunctură între personaje sau grupări cu o istorie contondentă în spate.

Ludovic Orban nu a înțeles să-și asume responsabilitate pentru eșecul electoral și să facă un pas în spate. Ca de obicei, politicienii autohtoni refuză să emuleze tocmai modelele pozitive din familiile de partide europene de la care se revendică. Ambiția de a rămâne la conducerea PNL, deși era limpede că nu se mai bucură de sprijinul unei majorități din cadrul partidului, este prima cauză a degringoladei interne. Reacția deplasată a taberei adverse la încăpățânarea fostului prim-ministru nu a făcut decât să compromită iremediabil ceea ce, după spusele protagoniștilor, ar fi trebuit să reprezinte un „festival al democrației”. Atenția mediei a fost deturnată spre replicile infamante schimbate de cele mai rudimentare personaje din ambele tabere pentru a institui un nou minim în calitatea dezbaterilor publice.

Așa cum era de așteptat, Ludovic Orban nu a reușit să întoarcă rezultatul alegerilor interne. Candidatura sa a generat, în schimb, o deteriorare suplimentară a imaginii PNL la capătul unui an de guvernare deficitară, a agravat polarizarea deja existentă între grupările interne și a facilitat ascensiunea unei noi garnituri de personaje ignobile în structurile de la vârful partidului. Totul sub patronajul indolent al președintelui Iohannis care și-a dezvăluit și cu această ocazie lipsa totală de fler politic, dar și o anumită lipsă de principialitate pe care mai puțini comentatori au fost dispuși să o recunoască anterior.

Așa se face că partidul care ar fi trebuit să poarte stindardul dreptei în România guvernează în prezent alături de socialiști. Situațiile de acest tip nu sunt tocmai o raritate în politica europeană. Partidele mainstream de orientări diferite și-au dat mâna în diverse contexte pentru a ține departe de guvernare formațiunile care le contestă poziția dominantă. Coalițiile transideologice care au rezultat din astfel de înțelegeri toxice au reprezentat și una dintre cauzele principale ale mișcărilor anti-establishment. O cauză pe care mainstream-ul refuză în continuare să o recunoască pentru că reprezintă și o consecință a programelor sale de uniformizarea doctrinară sub cupola utopiei tehnocratice. În cazul PNL, actuala formulă guvernamentală aruncă din nou partidul într-o criză de identitate după eforturile timide, dar totuși corect orientate, ale fostului lider, poate singurul capitol remarcabil al unui mandat altfel insipid.

Perspectivele liberalilor pentru anul în curs nu arată deloc încurajator. Noua conducere a supraviețuit cu greu atacurilor celor pe care i-au înlocuit. Unele dintre informațiile ieșite la iveală ar fi avut greutatea de a le încheia carierele dacă ar fi fost dezvăluite în alte circumstanțe. Slăbiciunea liderilor PNL se va resimți cel mai puternic în relația cu partenerii de guvernare. Liberalii nu au reușit să-și impună președintele ca premier. Prin urmare, alegerile interne au fost un exercițiu eșuat și din perspectiva rezolvării conflictului de autoritate de la vârful partidului. Istoria recentă furnizează numeroase exemple care demonstrează că modelul actual nu este sustenabil. Mai devreme sau mai târziu, conflictele dintre prim-ministru și liderul partidului vor izbucni și nu vor putea fi tranșate decât prin cumularea celor două funcții în dreptul aceleiași persoane, fie unul dintre actualii protagoniști, fie un alt candidat dornic să conteste formula brevetată la Cotroceni pe măsură ce influența lui Klaus Iohannis se va diminua în apropierea finalului de mandat.

Forța Dreptei

Lansarea noului partid condus de Ludovic Orban nu a provocat nici pe departe impactul așteptat de susținătorii săi devotați. Nu puțini au fost cei care s-au grăbit chiar să-l declare mort de la naștere. Singurul aspect care a stârnit ceva interes pentru media a fost concepția superficială a identității vizuale a partidului. Brandingul diletant lasă o impresie de improvizație care se extinde la adresa proiectului în ansamblu. Startul ratat spune multe și despre vulnerabilitatea echipei rămase alături de Ludovic Orban.

Așa cum s-a întâmplat cu fiecare ocazie similară, numărul celor care au părăsit PNL pentru a i se alătura în noua aventură politică a scăzut de la o săptămână la alta până la un nivel care nu-i permite să emită pretenții în actuala configurație parlamentară. Ludovic Orban nu a reușit să provoace fostului partid o hemoragie de proporțiile necesare pentru a-și putea constitui un pol de putere. Gruparea pe care o conduce este formată numai din personajele care, prin atitudinea radicală din perioada campaniei interne, își compromiseseră iremediabil șansele de a mai continua în PNL sub noua conducere. Restul votanților săi din alegerile interne au mizat pe siguranța unui partid cu structuri și resurse de la adăpostul autorității pe care o exercită în cadrul filialelor locale.

Argumentele pe care Ludovic Orban le poate exploata în discursul public sunt limitate de prestația sa din trecutul de politician. Singurele calități pe care electoratul le asociază cu liderul FD țin de relația sa cu PNL. La fostul prim-ministru a impresionat mereu consecvența în atașamentul față de PNL, dublată de perseverența de a ajunge la conducerea partidului în ciuda tuturor piedicilor. Ludovic Orban a reușit să fie votat președinte după ce a traversat numeroase episoade tensionate cu fostele conduceri ale partidului. Mai recent, Ludovic Orban a revenit în prim planul politicii după o anchetă de corupție soldată cu o achitare și a reușit să câștige alegerile interne după ce în prealabil pierduse din cauza opoziției lui Klaus Iohannis.

Toate aceste reușite sunt impresionante din perspectiva omului de partid. Dar nu neapărat și pentru electorat care se ghidează în alegerile sale după alt tip de performanțe. Iar la capitolul om de stat, Ludovic Orban stă chiar mai prost decât alți predecesori de la vârful PNL sau al Guvernului. Deși a deținut o serie de funcții importante în aparatul administrativ și a petrecut legislaturi bune în Parlament, numele lui Ludovic Orban este greu de asociat cu vreun proiect care să fi rămas în memoria colectivă. De aici și dificultatea în a-și justifica actualul demers altfel decât tot prin raportare la PNL. Numărul restrâns de liberali care l-au urmat în afara partidului demonstrează, însă, că argumentul devierii partidului de la cursul corect nu este suficient de puternic pentru a construi o alternativă viabilă.

Pentru a depăși pragul electoral în 2024, Ludovic Orban și echipa din jurul său trebuie să furnizeze mai multă consistență FD. Tentative timide de poziționare ideologică au existat încă din campania internă. Declarațiile cu tentă conservatoare ale fostului președinte PNL au reprezentat probabil apogeul campaniei sale în termeni de inteligență strategică. Nu întâmplător au trezit reacții favorabile din partea unor intelectuali asociați cu președintele Băsescu și inițiativele din jurul Institutului de Studii Populare de a consolida identitatea doctrinară a PDL. Însă problema rezidă în credibilitatea unor asemenea mesaje atunci când sunt emise de politicieni a căror prestație anterioară nu probează o preocupare constantă pentru temele respective, cu atât mai puțin un atașament puternic față de convingerile exprimate. Este și cazul celorlalte persoane cu notorietate din echipa FD care sunt asociate mai degrabă cu viziuni de factură progresistă pe baza activității politice din trecut.

Asumarea explicită a unei orientări conservatoare ar putea conduce la scenariul în care FD ar intra în competiție cu AUR pentru asimilarea unor grupuri cu orientare similară. Modelul a fost urmat de cele mai de succes proiecte politice din perioada recentă și ar putea funcționa (ce-i drept la parametrii mai reduși) și în cazul FD. Cu toate acestea, Ludovic Orban pare mai preocupat în continuare de PNL și de o eventuală revenire în partidul de origine, de unde și startul ratat pentru o formațiune care nu pare să reprezinte decât un adăpost temporar în parcursul de viitor al transfugilor liberali. 

Partidul Social Democrat

Dacă ar exista o gală anuală a premiilor politice, PSD ar trebui desemnat marele câștigător pe 2021. Socialiștii au reușit să revină la guvernare fără să depună vreun efort considerabil în timpul scurs de la alegerile parlamentare. Rezultatul peste așteptări obținut în 2020 le-a deschis calea spre Palatul Victoria pe fondul conflictului dintre PNL și USR. Situația ingrată în care s-au pus singuri liberalii le-a permis socialiștilor să obțină chiar poziția dominantă în actuala configurație guvernamentală. Un premier impus de la Cotroceni, cu autoritate limitată până și asupra miniștrilor din propria formațiune, în condițiile în care PNL este condus de predecesorul său care își dorea să continue în funcție, nu poate fi decât vulnerabil în fața unui partid care este recunoscut că acționează în exterior ca un monolit.

PSD se situează deja aproape de potențialul său maxim în sondaje. Absența unui lider cu popularitate genuină nu îi pune în pericol cota atât timp cât nici partidele adverse nu excelează la acest capitol. Cât despre participarea la guvernare, provocarea principală din perspectivă electorală va fi reprezentată mai puțin de relația cu PNL, pe care este de așteptat să o gestioneze cu ușurință în avantajul său indiferent (sau poate cu atât mai mult) dacă înțelegerea de rotație a premierilor nu va fi respectată, și mai mult de administrarea pandemiei de o manieră care să nu antagonizeze complet secțiunile de public cu potențial de migrare spre AUR sau alte proiecte cu o poziționare și mai radicală anti-restricții.

Alianța pentru Unirea Românilor

AUR traversează fără doar și poate cel mai bun moment de la apariție. Creșterea în preferințele electoratului este confirmată din multiple surse. Toate institutele de sondare a opiniei publice înregistrează creșteri spectaculoase în dreptul partidului de opoziție. Cifrele record atinse de George Simion în online nu fac decât să confirme efervescența din jurul formațiunii. Actuala configurație guvernamentală avantajează suplimentar AUR. Vulnerabilitatea asocierii cu PSD în percepția publicului este mai facil de gestionat acum când cele două partide sunt de părțile opuse ale spectrului politic. De altfel, atacurile media în această direcție au scăzut mult în volum și intensitate, confirmând abandonul unei rute de comunicare devenită irelevantă.

Provocarea pentru actualul partid de opoziție va fi reprezentată de menținerea pe un trend ascendent sau cel puțin stabilizarea la actualul nivel. Este de așteptat ca diminuarea importanței temei COVID să aducă pe viitor și o scădere în procentele atribuite formațiunii. AUR trebuie să pregătească din timp acest moment pentru a evita soarta altor partide europene cu orientare anti-establishment care s-au racordat la o singură temă de pe agenda publică și au colapsat odată cu dispariția interesului public.

Pe lângă diversificarea temelor abordate în comunicare, AUR trebuie să își definească și abordări unitare pe marginea subiectelor de actualitate, care să fie fundamentate pe o doctrină asimilată unanim de reprezentanții partidului. Asanarea ideologică a partidului va permite și consolidarea activității sale parlamentare. AUR trebuie să demonstreze mai des că are capacitatea de a formula și impune soluții viabile la problemele pe care le contestă vocal.

Un alt capitol important al strategiei AUR pe termen mediu și lung ar trebui să fie reprezentat de consolidarea reputației. Pe de o parte, formațiunea condusă de George Simion și Claudiu Târziu este în curs să obțină adeziunea la familia partidelor conservatoare europene. Bifarea acestui obiectiv, în funcție și de evoluția negocierilor pentru formarea unui nou pol conservator la nivel comunitar, ar furniza AUR un plus de legitimitate și în plan intern. La fel și absorbția unor partide (spre exemplu Alternativa Dreaptă care este deja membru ECR) sau grupuri civice cu orientare conservatoare și o imagine publică mai decentă.

Pe de altă parte, AUR va trebui să gestioneze cu mai multă abilitate delimitarea de elementele extreme din spațiul public. Protestul de la Parlament a fost un exercițiu ratat în această privință. Incidentele ar fi trebuit condamnate fără echivoc, iar intervenția salutară a liderilor AUR care au prevenit un scenariu de tipul 6 ianuarie să fie comunicată insistent. Reapropierea de Diana Șoșoacă, după o primă decizie inspirată de excludere din partid, reprezintă o altă eroare de parcurs care ar trebui remediată cu prioritate. De altfel, coagularea unei mișcări la extrema AUR, formată eventual tocmai din persoanele și entitățile îndepărtate, alături de alte personaje reșapate cu discurs naționalist, precum Liviu Dragnea, ar fi benefică partidului condus de George Simion și Claudiu Târziu pentru că l-ar împinge natural spre centrul scenei politice. Eventualele pierderi electorale pot fi compensate și chiar surclasate prin achizițiile din zone mai frecventabile ale spectrului electoral. De normalizarea comportamentelor reprobabile din Parlament s-a ocupat cu anticipație USR.

Uniunea Salvați România

Am lăsat USR la final pentru că este formațiunea cu cea mai slabă performanță în 2021. USR pare un partid incapabil să evolueze. Ieșirea de la guvernare a însemnat și dispariția din prim planul scenei politice. Rămâne de văzut dacă partidul condus de Dacian Cioloș va avea inspirația să iasă din conul de umbră. Deocamdată este cert nu a găsit formula potrivită de a face opoziție. Abandonul tacticilor preluate din recuzita activiștilor civici a însemnat și privarea de principalele sale mijloace de exprimare. USR nu mai poate îmbrățișa conduita reprobabilă din legislatura trecută pentru că ar risca o identificare cu AUR. Eforturile unora dintre reprezentanții săi de a practica un tip de opoziție principială au rămas deocamdată fără ecou. Acestea ar trebui totuși încurajate pentru că reprezintă singura cale înainte pentru USR. Partidul lui Dacian Cioloș trebuie să demonstreze în sfârșit că deține expertiza pe care o clamează și că are capacitatea să impună un salt calitativ în actul politic. Asta și pentru a corecta impresia contrară lăsată de majoritatea reprezentanților săi din cabinetul ministerial anterior.

Autor

Lucian Leca

Consultant politic cu experiență internațională specializat în noile tehnologii de comunicare

2 comentarii

  • Mi-a părut că este o analiză obiectivă.
    Ar fi interesante analize legate de situația politică din RM că s-a ajuns că nici un partid Unionist nu este în Parlamentul RM – influența politicului României; rolul și efectul acțiunilor partidelor, politicienilor RO: în susținerea stataliștilor din RM, trădările din Partidul Liberal, formarea parteduțelor auto-declarate ”Unioniste”, …