Partidul care nu aduce niciun plus

P

Dacian Cioloș și-a lansat partidul la capătul unei perioade îndelungate de așteptare pentru simpatizanți. Evenimentul a fost umbrit de criticile întemeiate la adresa numelui, fără să descurajeze, însă, și valul de adeziuni care a urmat anunțului. Premisele demersului nu sunt totuși optimiste. Fostul tehnocrat pare să repete erorile predecesorilor care au inițiat proiecte similare. Mișcarea România Împreună este construită pe coordonatele celorlalte formațiuni reformiste din trecutul recent, incapabile să se impună pe scena politică. Performanța electorală a USR reprezintă o excepție izolată, dificil de reprodus din moment ce a fost facilitată de un context favorabil. Prestația sa ulterioară este mai sugestivă pentru fragilitatea de ansamblu a proiectului inițiat de Nicușor Dan, lansarea MRÎ reprezentând o amenințare existențială la adresa formațiunii măcinate de conflicte intestine.

Scena politică nu câștigă în diversitate odată cu apariția noului partid. Multiplicarea siglelor de pe buletinele de vot nu este sinonimă cu o diversificare autentică a opțiunilor electoratului în condițiile în care noua elită politică emană proiecte lipsite de identitate, condamnate la dispariție prematură. Amalgamul ideologic din programul formațiunii este sugestiv în acest sens. La fel și pluralitatea de sensibilități doctrinare din rândul fondatorilor. Fostul prim-ministru se iluzionează că va reuși să gestioneze tensiunile inerente, așa cum au făcut-o și alți lideri înaintea sa, între timp demisionari de la conducerea partidelor fondate. Mai devreme sau mai târziu, pe agenda publică vor fi propulsate acele dezbateri care vor reflecta opiniile polarizante ale membrilor și vor genera disesiuni insurmontabile în cadrul formațiunii.

Pe de altă parte, Dacian Cioloș recurge neinspirat la retorica post-ideologică și din perspectivă electorală, într-o perioadă în care indistincția mainstream-ului politic occidental este chestionată atât de la stânga, cât și de la dreapta. Mișcarea En Marche la care se raportează fostul premier, dar și președintele USR Dan Barna, reprezintă, mai degrabă, un fenomen izolat în actualul context european, un ecou întârziat al primului val de contestări ale establihment-ului care au vizat cel mult un schimb între generații de politicieni cu aceeași orientare. Proiectele de factură similară s-au prăbușit deja în preferințele electoratului, iar tendințele par confirmate de popularitatea descendentă a lui Emmanuel Macron.

Unii comentatori s-au grăbit să constate apropierea partidului de stânga, interpretând eronat reflexul de a dilua fiecare afirmație din programul formațiunii prin nuanțări contradictorii ce denotă, în realitate, intenția unei poziționări geometrice la centru. Opțiunea pentru formulări inclusive este susținută și de conotațiile ecumenice ale identității de brand (accentul pe termenul „împreună”, simbolul „+” etc.) pe lângă mesajele care o susțin explicit. Motivația ar putea să rezide și în dorința de resuscitare a eforturilor de unificare a opoziției la PSD, cunoscută fiind aspirația lui Dacian Cioloș de a furniza proiectul care să coalizeze partidele respective în contextul alegerilor din 2019 și 2020. Scrutinul europarlamentar este privit ca un preambul la reluarea negocierilor pe baza rezultatelor obținute și un test pentru corelarea pretențiilor formațiunilor participante la capacitățile lor reale.

Autor

Lucian Leca

Consultant politic cu experiență internațională specializat în noile tehnologii de comunicare

Adaugă comentariu