Departamentul de stat se implică inoportun în dezbaterea pe tema legilor justiției într-un moment precedat mai degrabă de evoluții pozitive ce păreau improbabile în debutul procesului legislativ. Comunicatul a provocat critici justificate chiar și din partea unor atlantiști consecvenți. Reacțiile de frondă la adresa intervențiilor occidentale în politica internă a României rămân, totuși, o raritate. Cu excepția declarațiilor mai contondente ale unor personaje rău famate care încearcă să-și legitimeze inițiativele controversate prin recursul la retorica naționalistă, clasa politică autohtonă demonstrează aceeași lipsă de verticalitate cu fiecare ocazie. Tonul imperativ al comunicatului, deplâns și de Cătălin Predoiu, reprezintă o consecință a servilismului din atitudinea decidenților români față de cancelariile vestice și trimișii acestora. Elocventă în acest sens este însăși strategia lui Liviu Dragnea de a-și „cumpăra” bunăvoința administrației Trump prin întâlniri plătite cu oficiali americani.
Revizuirea cadrului legislativ în care își desfășoară activitatea sistemul de justiție reprezintă o urgență impusă atât de defecțiunile sau derapajele sesizate în funcționarea unor instituții, cât și de obligativitatea implementării deciziilor CCR. Încercarea de tergiversare a procesului legislativ amână decongestionarea blocajelor instituționale și alimentează tensiunile din spațiul public, de unde și declinul accelerat al credibilității sistemului de justiție. Dialogul dintre putere, opoziție, reprezentanți ai instituțiilor de profil și societatea civilă s-a transformat adeseori într-o confruntare de pe poziții ireconciliabile, în care o tabără a fost acuzată că încearcă să instrumenteze sau să submineze procesul legislativ în scopuri personale, mai precis cu obiectivul neutralizării anchetelor de corupție care vizează lideri de prim rang ai coaliției guvernamentale, iar cealaltă că protejează un sistem ilegitim căruia i se subordonează.
În acest context, evoluțiile de săptămâna trecută au părut o abatere salutară de la scenariul binecunoscut. Majoritatea PSD-ALDE a demonstrat o oarecare disponibilitate de a renunța la prevederi controversate sau de a lua în considerare propuneri formulate de celelalte entități angajate în dezbaterea parlamentară. Chiar dacă deciziile comisiei speciale sunt, în unele cazuri, departe de a fi ideale, evoluțiile din zilele precedente conturau perspective mai optimiste pentru întregul demers legislativ. Intervenția oficialilor americani pare cu atât mai inoportună cu cât riscă să producă efecte contrare intențiilor declarate de consolidare a eforturilor anticorupție și a independenței justiției prin amplificarea nemulțumirilor referitoare la implicarea cancelariilor occidentale în plan intern sau prin acumularea frustrărilor din societate privind impunitatea conducerilor unor instituții acuzate de abuzuri grave.
Statele Unite au reacționat critic și în cazul unor reforme în justiție adoptate de state vecine, însă solicitarea imperativă adresată Parlamentului român singularizează demersul în spațiul european. Comunicatul succint al Departamentului de stat este lipsit de argumentația necesară susținerii unor asemenea pretenții. Stilul expeditiv în care abordează un subiect atât de sensibil pentru societatea autohtonă trădează o anumită lipsă de considerație la adresa unui stat partener, caracteristică și prestației inadecvate a ambasadorului Hans Klemm.
Pe de altă parte, intervenția Departamentului de stat reprezintă încă o dovadă că politica externă americană nu a suferit transformări fundamentale după alegerea președintelui Donald Trump, în ciuda promisiunilor de reconsiderare a angajamentelor internaționale dintr-o perspectivă mai realistă. Este posibil ca membrii administrației sale să întâmpine rezistență din interior în încercarea de a impune o schimbare de curs diplomației americane, însă contradicțiile din discursul și acțiunea președintelui pun la îndoială însăși existența unei voințe reale în acest sens. Statele Unite continuă să-și extindă implicarea externă dincolo de sfera legitimă, împărțind restul lumii în adversari sau vasali, excepție făcând puținele state care reușesc să-și proiecteze influența la Washington prin mecanisme de lobby. Cazul României este cu atât mai elocvent datorită transparenței ingerințelor în dinamica instituțională sau politică internă și mai scandalos din cauza statutului de membru NATO sau UE.
În mod normal, comunicatul instituției americane ar trebui să genereze nu numai reacții declarative, ci și adoptarea unor măsuri de corectare a deficiențelor din relația celor două state, precum destituirea oficialilor responsabili de gestionarea defectuoasă a dialogului diplomatic. Vizați de un asemenea demers ar putea fi atât ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, cât și ambasadorul român la Washington, George Maior, însă, cum prerogativa de rechemare a ambasadorilor aparține președintelui, înlocuirea celui din urmă este puțin probabilă. Deși nu s-a exprimat încă pe acest subiect, păstrându-și obiceiul de a se implica tardiv în dezbaterile publice, Klaus Iohannis este probabil satisfăcut de intervenția Statelor Unite, judecând după declarațiile sale precedente pe tema procesului de revizuire a legilor justiției.
Revocarea lui George Maior s-ar impune, însă, nu numai din cauza prestației sale ca ambasador, ci și a rolului său, din poziția de șef al SRI, în adoptarea și implementarea parteneriatului de colaborare cu DNA care face obiectul unei decizii de neconstituționalitate a CCR. Prin urmare, postura ingrată în care se regăsește fostul social-democrat, aceea de a justifica în fața oficialilor americani necesitatea unor măsuri legislative de amendare a propriilor inițiative la conducerea serviciului secret, îi pune la îndoială capacitatea de a-și exercita atribuțiile cu profesionalism și fidelitate față de interesele statului pe care îl reprezintă.
