Românii au fost obișnuiți să privească spre instituțiile occidentale cu o atitudine de venerație amestecată cu solicitudinea caracteristică estului periferic în relația cu centrul, proiectându-și speranțele asupra intervențiilor externe pentru soluționarea crizelor domestice. Percepția idilică la adresa statelor vestice, alimentată de generațiile succesive de elite ce și-au definit identitatea prin raportare la principalele culturi naționale din spațiul occidental (anglofili, francofili sau germanofili), dar și de aspirațiile mundane la standardele mai ridicate de trai din cealaltă jumătate a continentului, a orientat proiectele de reformă politică spre obiectivul de racordare la sfera euroatlantică drept soluție universală la provocările României postcomuniste.
Servitutea ideologică a elitelor a culminat la nivel politic cu aservirea instituțională a statului român prin adeziunea la cele mai avansate forme de integrare în organisme supranaționale. România a schimbat tutela sovietică pe cea occidentală fără să cunoască vreun moment de independență politică în deceniile tranziției spre blocul euroatlantic. Puținele voci care se aventurau să exprime critici la adresa puterilor vestice erau descalificate cu agresivitate de gardienii cultului occidentalist, astăzi figuri prăfuite ce-și caută gloria din perioada integrării în NATO și UE în publicații falimentare sau prin tot mai îngustele camere de rezonanță ale rețelelor de socializare.
Societatea românească pare a se îndrepta, totuși, spre finalul prelungitei „luni de miere” din mariajul precipitat de fundamentalismul occidentalist al elitei. Semnale de maturizare au început să răzbată în spațiul public sub forma unor reacții critice la evoluții îndoielnice din cadrul organizațiilor internaționale în care România este stat membru. Comentariatul autohton își descoperă treptat curajul de a trata subiecte delicate din perspective ce pun într-o lumină defavorabilă ecosistemul vestic. Determinantă în această evoluție pare să fie promovarea unor personaje discreditate, precum Laura Codruța Kovesi sau, cu impact substanțial mai redus, Mircea Geoană, în structurile de conducere ale organismelor supranaționale.
Media își orientează atenția spre deficiențele mecanismelor de selecție care permit ascensiunea unor indivizi cu grave carențe deontologice, începând să manifeste în premieră interes și pentru biografii alogene în aceeași măsură de controversate în țările de origine. Reprezentative în acest sens ar fi acuzațiile de impostură adresate USR+ pentru susținerea acordată unor politicieni suspectați de corupție ce figurează între propunerile grupului din care fac parte în legislativul comunitar pentru ocuparea portofoliilor de comisari europeni.
Chiar dacă partidele reprezentate în Parlamentul European s-au grăbit să-și asume propulsarea Laurei Codruța Kovesi în speranța unor beneficii electorale, fosta șefă DNA continuă să fie privită de un segment important al publicului autohton ca o executantă de execuții politice. Numirea iminentă la șefia parchetului european nu are potențialul să-i curețe imaginea pătată de scandalurile infamante, ci mai degrabă să contamineze și percepția opiniei publice europene asupra instituției pe care o va conduce. În ciuda materialelor de propagandă din presa occidentală care încearcă să-i contureze o aură de combatantă împotriva corupției, suspiciunile la adresa conduitei sale profesionale s-ar putea răspândi și dincolo de granițele României. Activitatea sa la șefia parchetului european va reflecta negocierile cu administrațiile care i-au acordat sprijinul, iar abilitatea redusă de a camufla influențele subterane îi va submina orice pretenție de independență politică și în noua postură.
Ne putem aștepta și ca Laura Codruța Kovesi să facă din România și adversarii săi interni o țintă predilectă a dosarelor parchetului european și chiar să gestioneze anchetele de corupție dintr-o perspectivă favorabilă intereselor pe care le-a reprezentat în mandatele de procuror general sau procuror șef DNA, provocând alte scandaluri minate de acuzații grave ce vor fi reflectate de această dată și în presa occidentală. Deși salutată ca o reușită națională de majoritatea comentariatului autohton, promovarea Laurei Codruța Kovesi la conducerea parchetului comunitar nu poate conduce decât la o deteriorare suplimentară a imaginii României în exterior prin consolidarea percepției de cel mai corupt stat membru al Uniunii Europene.
