În ziua în care preşedintele Iohannis îşi începea vizita la Washington cu obiectivul participării la summit-ul securităţii nucleare, la Bucureşti ajungeau în atenţia publicului dezvăluirile fostului şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu privire la presiunile pe care le-ar fi exercitat un fost ambasador pentru favorizarea unei companii. Episodul este descris într-un articol publicat de Gelu Diaconu pe site-ul personal în care acuză guvernul Cioloş că ar fi pus instituţia pe care a condus-o „în slujba gulerelor albe din firmele de consultanță fiscală și a marilor afaceri”.
“Marile firme de consultanță fiscală, clienții acestora (majoritatea cu capital străin) și unele ambasade au exercitat o presiune constantă asupra mea, fie direct, fie prin intermediul presei sau a politicienilor pentru a bloca schimbările de la DGAMC și orice altă măsură cu impact major în lupta anti-evaziune din această zonă.
De exemplu, un ambasador „periat” și lăudat de presa progresistă a venit la mine în birou, însoțit de un om de afaceri din țara pe care o reprezenta, un evazionist notoriu, presându-mă să dispun deblocarea rambursării TVA într-un caz de evaziune (cca 20 milioane euro), pe care îl aveam în instrumentare. La câteva minute după ce a ieșit din biroul meu am anunțat instituțiile abilitate. În zilele următoare, citeam iarăși prin presă o serie de elogii aduse aceluiași ambasador, cunoscut în spațiul public drept un adversar al intrării României în Schengen, exact de jurnaliștii care promovează valorile occidentale și care îl dădeau ca exemplu de bune practici și onestitate pe acest „amic” al concetățenilor evazioniști”, scria fostul şef al ANAF pe site-ul personal.
Gelu Diaconu anunţa, după îndepărtarea din funcţie, că va avea o prezenţă mai „consistentă” în spaţiul public. Declaraţiile de la acea dată insinuau intenţia de a-şi apăra reputaţia printr-o serie de dezvăluiri despre activitatea ANAF şi interesele economice sau politice care ar fi provocat demiterea sa. Acuzaţiile la adresa guvernului trebuie privite, însă, cu circumspecţie având în vedere anchetarea sa de către DNA, care a reprezentat şi motivaţia oficială pentru înlăturarea din funcţie, sau suspiciunile de corupţie şi asociere cu personaje controversate, ce-i drept nu întotdeauna susţinute de probe. Dezvăluirile cu privire la intervenţia ambasadorului străin în favoarea unei companii acuzate de evaziune par să fie validate, în schimb, de reacţiile unor politicieni şi anchetele jurnaliştilor.
Episodul a fost confirmat de fostul premier Victor Ponta, care a dezvăluit şi identitatea ambasadorului în persoana olandezului Matthijs van Bonzel, dar şi de fostul preşedinte Traian Băsescu, care a recunoscut existenţa acestor practici. “Da, cred. Se practică. Cei pe care-i vedeţi dându-ne lecţii, nu spun de actualul ambasador al SUA, dar mulţi pe care i-aţi văzut în ani dându-ne lecţii se duceau pe la ministere cu firmuliţa de mână: ‘De ce n-a câştigat ăsta licitaţia, să câştige ăsta’. Deci, mulţi, ăştia care ne dau lecţii”, declara actualul lider al PMP într-o intervenţie televizată.
Între timp a fost dezvăluită şi identitatea omului de afaceri pentru care ar fi intervenit fostul ambasador al Olandei. Potrivit unor surse oficiale contactate de Adevărul ar fi vorba despre “cetăţeanul francez de origine libaneză Rami Ghaziri, asociat unic şi administrator al SC Agroli Group SRL Crevedia, care deţine şi firmele Agricola Crevedia şi Agricola Tărtăşeşti”. Conform aceleiaşi publicaţii, “[o]mul de afaceri libanez Rami Ghaziri se află în închisoare unde execută o pedeapsă de trei ani de detenţie la care a fost condamnat anul trecut pentru cumpărare de influenţă.”
În măsura în care dezvăluirile lui Gelu Diaconu reflectă realitatea, episodul este simptomatic pentru situaţia privilegiată de care se bucură reprezentanţii instituţiilor sau companiilor occidentale în România. Atitudinea arogantă, declaraţiile impertinente şi intruziunile ambasadorilor în activitatea politică sau administrativă internă sunt încurajate de mentalitatea provincială a elitei autohtone. Influenţa pe care trimişii guvernelor vestice o exercită asupra factorilor de decizie locali diminuează capacitatea statului român de a-şi urmări obiectivele în plan internaţional. Îngrijorătoare este şi lipsa de reacţie a instituţiilor abilitate care, potrivit relatărilor fostului şef al ANAF, deşi au fost notificate de această intervenţie, se pare că nu au dispus niciun fel de măsuri.
De altfel, reacţia lui Traian Băsescu sugerează că aceste practici sunt obişnuite în relaţia dintre ambasadorii occidentali şi oficialii români, ceea ce înseamnă că autorităţile le tolerează în cunoştinţă de cauză. Episodul denotă şi ipocrizia “partenerilor” vestici care, sub acoperirea democratizării şi a integrării societăţilor est-europene în structurile euro-atlantice, îşi promovează fără prea multe scrupule interesele politice şi economice în regiune. Naivitatea elitelor autohtone şi servitutea ideologică reprezintă cauze principale atât pentru subdezvoltarea României, cât şi pentru imaginea deplorabilă, influenţa neglijabilă sau statutul secundar în exterior.
Nici Gelu Diaconu nu pare să fi făcut complet excepţie de la această practică, în ciuda impresiei pe care o lasă episodul relatat anterior. ANAF s-a remarcat în ultimii ani mai degrabă prin măsuri excesive la adresa micilor comercianţi decât prin eforturi de combatere a marii evaziuni. Fostul şef al instituţiei pare să fi prins curaj în faţa companiilor influente doar după înlăturarea din funcţie, aşa cum s-a întâmplat şi cu evacuarea sediului Antenei 3 dispusă pe finalul mandatului de la ANAF.
„DNA-ul lui Ponta”, cum a fost supranumită ANAF, este departe de a se fi bucurat de aceeaşi popularitate, în contextul presiunilor exercitate asupra mediului de afaceri pentru acoperirea cheltuielilor fostului guvern. Într-un sistem fiscal sufocant în care evaziunea reprezintă, potrivit guvernatorului Isărescu, singura şansă de supravieţuire, campania antifraudă nu avea cum să fie privită cu prea multă simpatie. Dacă lansarea în spaţiul public a fostului şef al ANAF se doreşte a fi şi debutul unei cariere politice, mă tem că eforturile de a-şi consolida nivelul de încredere se vor dovedi inutile.
