Liviu Dragnea a fost ocolit de valul achitărilor de care au beneficiat în perioada recentă o serie de politicieni vizați de anchetele DNA. Sentința judecătorilor a provocat o reacție belicoasă, însă calculată, din partea aspirantului la președinția statului, cel puțin din perspectiva regiei publice. Liderul PSD a evitat să-și comunice refuzul de a demisiona înainte de a-și asigura sprijinul restului conducerii partidului într-un spectacol de solidaritate cu președintele victimizat. Pretextul a fost asigurat, ca și până acum, de pretinsa confruntare cu un sistem abuziv împotriva căruia s-a angajat, din nou, să acționeze cu mai multă determinare.
Nu este primul moment în care Liviu Dragnea declară război „statului paralel”, amenințări de tipul celor enunțate săptămâna trecută însoțind fiecare episod tensionat al guvernării PSD-ALDE. Rămâne de văzut în ce măsură declarațiile beligerante vor fi urmate de acțiuni convergente din moment ce liderul social-democrat a alternat demersurile unilaterale, precum infama ordonanță 13, cu negocierile de culise în care a demonstrat o dispoziție exponențială la compromisuri. De altfel, dezvăluirile privind relațiile întreținute cu personaje reprezentative pentru sistemul pe care pretinde că îl combate îi conturează, mai degrabă, portretul unui colaboraționist indezirabil care, în ciuda eforturilor insistente, nu a reușit să intre în grațiile potentaților. Însăși strategia de atragere a sprijinului extern prin alinierea la interesele noii administrații de la Washington denotă oportunismul și duplicitatea personajului, dispus să-și abandoneze angajamentele publice în schimbul protecției personale.
Eroarea lui Liviu Dragnea constă în supraestimarea, pe de o parte, a controlului administrației Trump asupra corpului diplomatic și a aparatului guvernamental în general, vezi scandalurile recurente din Statele Unite, iar, pe de altă parte, a disponibilității „partenerului strategic” de a interveni în sprijinul unui personaj controversat cu asumarea costurilor implicite de imagine, deloc necesare într-un mediu politic oricum maleabil la interesele americane în regiune.
Președintele Camerei Deputaților face impresia unui parvenit în politica de nivel înalt. Liviu Dragnea nu dispune de profilul intelectual al unui politician de prim rang și nici de carisma necesară a-i compensa deficitul de anvergură publică. Actualul lider al PSD este cel mai impopular din istoria partidului, ceea ce face cu atât mai paradoxal succesul electoral al formațiunii în mandatul său, probabil singurul argument pentru menținerea în funcție rămânând eficiența în alegeri. Ascensiunea sa a părut de la început o soluție inadecvată la criza de leadership provocată de retragerea forțată a lui Victor Ponta în urma unei anchete de corupție. Sub președinția lui Liviu Dragnea, PSD a ajuns să se identifice cu cele mai negativiste reprezentări din spațiul public. În plus, vicierea mecanismelor de selecție a cadrelor și eliminarea sistematică a dizidenților fac improbabilă orice evoluție pozitivă în cadrul unei formațiuni captive ambițiilor deplasate ale unui președinte cu trăsături rudimentare.
Obsesia pentru control, specifică liderilor cu vulnerabilități personale, se adaugă tendinței de subordonare a politicilor instituționale, reprezentând cauzele principale ale instabilității guvernamentale și impredictibilității legislative ce caracterizează prestația coaliției PSD-ALDE. Bâlbele au continuat și în aceste zile cu declarații contradictorii pe marginea unei potențiale inițiative de modificare a codurilor penale prin ordonanță de urgență. Opțiunea care a stârnit deja reacții vehemente în spațiul public pare să fi fost exclusă doar temporar din calcule. Reprezentanții puterii și-au rezervat dreptul de a reveni asupra deciziei, subminându-și propriul obiectiv de infirmare a acuzațiilor și dezamorsare a tensiunilor din stradă.
