Co-preşedintele PNL Vasile Blaga s-a arătat deranjat de pledoaria recentă a ministrului Justiţiei, Raluca Prună, în favoarea scăderii pragului electoral pentru formaţiunile politice care participă la alegeri. Nimic surprinzător având în vedere că partidele tradiţionale, printre care şi cel condus de Vasile Blaga, sunt creatoarele şi principalele beneficiare ale actualelor aranjamente electorale. Aşa cum era de aşteptat, şi reacţia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, s-a înscris în aceeaşi logică a restricţionării competiţiei politice prin menţinerea condiţionărilor legislative.
„Nu este serioasă adoptarea unei legislaţii privind partidele mici, dacă în realitate acestea nu au acces în viaţa politică. Sunt de acord, şi ca ministru şi ca cetăţean, că aşa cum stau lucrurile acum este matematic imposibil pentru orice fel de partid mic sau coaliţie, s-a vorbit aici de coaliţii, să acceadă în viaţa politică, cel puţin în alegerile locale”, declara Raluca Prună în cadrul unei dezbateri recente.
Reducerea pragului electoral ar putea facilita accesul în organismele reprezentative pentru candidaţii formaţiunilor noi şi în acest fel dislocarea oligopolului instituit de partidele tradiţionale şi de grupările desprinse din acestea, precum UNPR sau ALDE. Intervenţia ministrului Justiţiei este salutară din această perspectivă, însă problemele nu se rezumă la condiţionarea determinată de nivelul ridicat al pragurilor electorale, cu atât mai mult cu cât evoluţiile din ultima perioadă anticipează o deteriorare suplimentară a procesului democratic. Pe de altă parte, participarea formaţiunilor noi la configurarea organismelor reprezentative nu este obligatoriu să însemne o garanţie de îmbunătăţire a actului politic judecând după calitatea îndoielnică a candidaţilor acestora.
Perspectivele cu privire la consultările populare de la mijlocul şi sfârşitul anului nu pot fi decât pesimiste dacă luăm în calcul modificările neinspirate aduse legislaţiei electorale de partidele parlamentare. Proiectele adoptate în actuala legislatură reprezintă un regres în evoluţia sistemului democratic autohton care ameninţă să diminueze calitatea reprezentării politice atât la nivel local, cât şi central. Modificările recente care au stârnit controverse sunt introducerea sistemului într-un singur tur pentru alegerea primarilor şi revenirea la sistemul pe liste pentru alegerea Parlamentului.
Sistemul într-un singur tur permite alegerea primarilor cu voturile unei minorităţi restrânse. Scrutinele ar trebui să asigure reprezentarea opţiunilor politice ale unor secţiuni cât mai extinse din societate. Nu este şi cazul alegerilor într-un singur tur care, în condiţiile unui sistem multipartinic, reprezintă probabil cea mai neinspirată opţiune. Sistemul FPTP (First-past-the-post) nu poate funcţiona cu rezultate optime decât în cadrul democraţiilor bipartinice. Oricare ar fi fost motivaţia decidenţilor, majoritatea comentatorilor invocând intenţia de favorizare a aleşilor în funcţie, opţiunea pentru acest tip de alegeri demonstrează indiferenţă faţă de particularităţile autohtone şi incapacitate de a dezvolta un sistem politic coerent.
Situaţia este cel puţin la fel de problematică în privinţa revenirii la liste pentru alegerile parlamentare, deşi această măsură nu a generat nici pe departe contestări la fel vehemente în spaţiul public. Modificările reprezintă o evoluţie în direcţia centralizării sistemului politic din moment ce consolidează poziţia conducerilor centrale în organizarea partidelor şi îndepărtează candidatul de cetăţean. Fiascoul din alegerile precedente a facilitat revenirea la sistemul preferat de partidele tradiţionale şi a discreditat în percepţia publicului opţiunea pentru un sistem de tip uninominal. Având în vedere modul în care a fost gândit aranjamentul anterior ne putem aştepta ca asta să fi fost şi intenţia. Prevederile aberante ale mecanismului de redistribuire a voturilor au provocat renunţarea la varianta unei reforme în direcţia descentralizării procesului electoral.
Sistemele uninominale facilitează alegerea în cunoştinţă de cauză din partea electoratului pentru că stimulează contactul dintre candidat şi comunitatea pe care îşi propune să o reprezinte. Acest tip de scrutin încurajează şi opţiunea responsabilă a formaţiunilor politice pentru candidaţi proveniţi din comunităţile respective, cu o bună cunoaştere a acestora şi cu o reputaţie favorabilă la nivel local. Efectele sale pozitive nu se rezumă, însă, la perioada alegerilor pentru că sistemul uninominal impune o comunicare permanentă între parlamentar şi comunitate. Cetăţeanul are astfel posibilitatea de a urmări şi chiar de a influenţa activitatea reprezentantului său în Parlament pe tot parcursul mandatului şi nu doar o singură dată la patru ani.
Ca urmare a deciziei de revenire la sistemul pe liste ar trebui să aşteptăm probabil evoluţii contrare. Opţiunea pentru acest tip de scrutin consolidează puterea conducerilor centrale ale partidelor şi încurajează organizarea piramidală la nivel naţional, îndepărtează candidatul de electorat şi iresponsabilizează parlamentarul în raport cu comunitatea pe care o reprezintă. România are deja o lungă experienţă cu sistemul în cauză care confirmă cele mai pesimiste aşteptări cu privire la efectele sale şi care ar fi trebuit să reprezinte un motiv de descurajare în plus. Şi măsura de finanţare a campaniilor de la bugetul central impune o evoluţie în aceeaşi direcţie. Pentru a facilita combaterea corupţiei ar fi fost suficientă transparentizarea cheltuielilor partidelor.
Din păcate până şi societatea civilă a răsuflat uşurată la vestea revenirii sistemului pe liste pentru alegerile legislative cu gândul probabil la situaţiile aberante întâlnite la scrutinul din 2012. Reacţia mai degrabă favorabilă nu se justifică din moment ce modificările riscă să provoace o deteriorare suplimentară a calităţii viitoarei legislaturi. Soluţia preferabilă ar fi constat în corectarea aranjamentului precedent şi nu în renunţarea integrală la eforturile de descentralizare a procesului electoral. Lipsa de apetenţă a clasei politice pentru schimbare şi lipsa de perseverenţă a societăţii civile în susţinerea propriilor cauze generează, însă, astfel de situaţii în care reformele sunt abandonate la jumătatea drumului. Din planurile iniţiale ale reformatorilor nu au mai rămas nici măcar intenţiile.
Reforma electorală ar fi trebuit să se înscrie într-un efort mai amplu de regândire a arhitecturii instituţionale. Demersuri în acest sens au existat în trecut şi au reprezentat un imbold pentru adoptarea modificărilor anterioare, vezi activitatea comisiei prezidenţiale pentru schimbarea constituţiei. Problema este că proiectele rezultate în urma unor asemenea iniţiative au fost asumate doar parţial la nivel politic sau chiar instrumentate cu oportunism în competiţia electorală. Referendumul din 2009 reprezintă probabil cel mai sugestiv exemplu în acest sens. Atât timp cât proiectele vor fi adoptate doar secvenţial şi în funcţie de avantajele pe care le oferă actorilor politici vor continua să apară astfel de situaţii în care reformele sunt abandonate pentru revenirea la status quo.