Eram obișnuiți ca NWR să prioritizeze forma în dauna fondului cu implicații negative pentru coeziunea produsului finit. Perfecționismul estetic contrastează puternic cu superficialitatea ideatică a filmelor precedente. Odată cu Too Old to Die Young, regizorul danez reușește în premieră să atingă un echilibru calitativ între imagine și conținut. Probabil că meritul îi revine și colaboratorului său în crearea seriei, Ed Brubaker. Narațiunea urmărește o direcție coerentă sub aparența labirintică de-a lungul căreia privitorul slalomează printre multiple rute de interpretare.
Seria lui NWR poate fi așezată din perspectivă tematică în continuarea lui Antichrist de Lars von Trier. Ecourile profetice ale scenei chaos reigns reverberează în cinematografia tot unui regizor danez. Într-o industrie care abuzează de scenarii distopice, seria lui NWR se distinge prin înfățișarea unei lumi pre-apocaliptice care sprintează pe ultima turnantă dinaintea sfârșitului a tot și toate. Tensiunea este accentuată de prefigurarea repetată a finalului. Simbolistica anticipează soarta dramatică a distribuției sacrificiale. Personajele evoluează sub amenințarea presantă a tragediei inevitabile. Narațiunea se dezvoltă spre concluzia implacabilă a morții violente.
Apocalipsa este precipitată de faza decadentă a civilizației occidentale. Instinctele animalice preiau controlul asupra conștiințelor. Barbaria revine sub o formă actualizată din care a fost extirpat germenele progresului. Sămânța distrugerii își găsește teren fertil în deșertul spiritual al vremurilor de pe urmă. Regula „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” nu mai satisface apetitul pentru răzbunare al „omului recent”. Regele demon poate să domnească numai peste o lume în ruină.
NWR îi refuză umanității șansa la reabilitare. Climatul de promiscuitate morală generalizează prezumția de vinovăție. „Judecata de acum” enunță verdicte de condamnare în unanimitate. Execuțiile ritualice conferă semnificații purificatoare violenței. Ultima cale de izbăvire rămasă pentru omenirea căzută pe cea mai de jos treaptă existențială. Umanitatea singură nu-și mai poate regla busola morală. De unde și nevoia pentru o intervenție exterioară. Apocalipsa este provocată de exterminatori coborâți din OZN-uri pentru a curăța planeta de excrescențele răului.
Protagonistul face trecerea de la criminal la justițiar și înapoi pentru a experimenta multiplele fațete ale iadului, de la sterilitatea afectivă, la agresivitatea impulsivă, la confuzia provocată de vinovăție și pierdere, la tortura fizică. Doar agenții distrugerii cu un parcurs criminal virtuos supraviețuiesc până la final. Un final care anticipează reluarea temelor principale în creațiile viitoare.
Viziunea este aprofundată în cea mai recentă producție, Copenhagen Cowboy. De această dată, NWR elimină orice ambiguitate morală din edificarea personajului central. Regizorul danez îi conferă o aură angelică prin înfățișarea fragilă pe care o compensează, însă, cu puteri supranaturale. Protagonista este animată de același spirit al purificării prin distrugere. Narațiunea se dezvoltă în jurul unui alt proiect vindicativ de exterminare a unor focare de venalitate.
Pe lângă personajele obișnuite din subteranele lumii interlope, NWR introduce în scenă „vampirii” din înalta societate care își transformă înclinația naturală spre violență într-un fetiș cu valențe sexuale. Elita ucide pentru a-și manifesta puterea asupra claselor inferioare sau pentru a-și satisface un capriciu estetic. În antiteză cu justițiarii care ucid pentru a pedepsi crime ilegitime sau pentru a elibera victime din captivitate. Penisul, ca simbol al ordinii sociale tradiționale, este sfârtecat alegoric în ferma de porci reprezentativă pentru societatea contemporană.
Sensibilitățile ideologice de stânga par să-i fi inspirat și asocierea fascismului cu lumea pre-apocaliptică din Too Old to Die Young. Și totuși universul creat de NWR depășește în complexitate perspectiva reducționistă a darwinismului social. Dar nu suficient cât să depășească și materialismul conceptelor filozofice care îi influențează cinematografia. Obtuzitatea spirituală rămâne o caracteristică decepționantă și pentru opera recentă a regizorului.
