Monica Macovei şi conservatorii europeni

Trecerea Monicăi Macovei la grupul conservatorilor din Parlamentul European a stârnit unele reacţii de surprindere. Însă povestea are deja o oarecare vechime.

Discuţiile datează cel puţin din 2013 şi au fost iniţiate prin intermediul Noii Republici, singurul partid din România afiliat la Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR). Grupul se afla ca de obicei în căutare de noi europarlamentari, în timp ce Monica Macovei se confrunta în ţară cu presiuni pentru a se retrage din PDL în favoarea unuia dintre partidele nou înfiinţate.

Aşa cum orice observator atent al scenei politice deja cunoaşte, Monica Macovei a fost aproape de Noua Republică din primele luni de existenţă ale mişcării, pentru ca în urmă cu doi ani să ia în calcul înscrierea în partidul condus la acea dată de Mihail Neamţu. Mutarea nu s-a mai realizat în cele din urmă din cel puţin trei motive.

În primul rând, Noua Republică nu putea reprezenta o garanţie pentru Monica Macovei că va mai obţine încă un mandat în Parlamentul European. Cu doar un an rămas până la data alegerilor europarlamentare, riscul unei asemenea mişcări ar fi fost prea ridicat pentru orice politician experimentat. Aşa că a candidat în 2014 tot din partea PDL şi a câştigat fără probleme un nou mandat la Bruxelles.

De asemenea, participarea Monicăi Macovei la o întâlnire internă a Noii Republici a devoalat anumite nepotriviri de viziune organizaţională şi – aş îndrăzni să spun – chiar de temperament cu liderul din acel moment al partidului. Cunoscându-i fixaţia legalistă, vă puteţi imagina uşor că Monica Macovei a fost deranjată de condiţiile nu tocmai statutare în care respectiva întâlnire fusese organizată. Intervenţiile sale au generat o dispută care a reprezentat probabil argumentul definitiv.

Mai mult, Noua Republică a fost poate singurul partid din România postcomunistă care şi-a asumat de o manieră sinceră orientarea conservatoare. Prin urmare, poziţiile acestuia în chestiuni sensibile precum cedarea suveranităţii naţionale, restrângerea dimensiunilor statului sau promovarea agendei minorităţilor sexuale contrastau puternic cu activitatea politică a Monicăi Macovei de până în acel moment.

Poate singurul domeniu în care atitudinea acestora coincidea până la indistincţie era justiţia. Intransigenţa în raport cu integritatea aleşilor şi a funcţionarilor publici nu a reprezentat însă un motiv suficient pentru realizarea transferului. Discuţiile dintre Noua Republică şi Monica Macovei au fost suspendate şi îmi închipui că odată cu acestea şi cele ale europarlamentarului cu conservatorii europeni – doar temporar însă în cazul celor din urmă.

Monica Macovei a demisionat într-un final din PDL şi, după candidatura la prezidenţialele din 2014, a ales să îşi înfiinţeze propriul partid. Opţiunea noii formaţiuni pentru AECR este perfect explicabilă sub raport strict politic, în condiţiile aglomeraţiei de partide româneşti din tabăra popularilor şi probabil a condiţiilor impuse de acestea. Alegerea a fost dictată de acelaşi tip de pragmatism care determină grupul conservatorilor să caute afilierea oricărui europarlamentar care nu are probleme grave de imagine, cu obiectivul vădit de a-şi extinde influenţa în Parlamentul European şi, bineînţeles, de a-şi lărgi accesul la fondurile publice.

Mutarea nu trebuie interpretată nicidecum în termeni doctrinari, aşa cum încearcă unii comentatori în aceste zile. Sunt convins că Monica Macovei nu a suferit nicio transformare ideologică, aşa cum nici cea de-a doua voce ca importanţă din partid nu cred că a renunţat la convingerile euro-entuziaste pe care şi le expunea cu aroganţă chiar în prezenţa lui Daniel Hannan (secretar general al AECR) cu doar trei ani în urmă la o conferinţă organizată în Bucureşti (înregistrarea aici).

Aşadar, România nu va avea nici după acest moment o voce a conservatorismului în Parlamentul European. La fel cum nu va avea nici un partid cu orientarea eurosceptică după apropiata afiliere a M10 la AECR. Dar ar trebui să ne punem şi întrebarea în ce măsură chiar ECR mai poate să reprezinte electoratul conservator de pe continent în condiţiile politicii oportuniste de racolare pe care o practică la Bruxellles.

PS: Pentru cei care s-ar putea simţi lezaţi de publicarea anumitor informaţii pe care le-ar considera cu caracter intern, menţionez că acestea au fost făcute publice la o dată anterioară acestui articol, în diverse contexte şi de către diferite persoane.