Un apel de retragere a proiectului de modificare a legilor justiției a întrunit semnăturile a peste 2000 de magistrați din totalul de aproximativ 9000. Memoriul adresat premierului și ministrului de resort reprezintă un puternic semnal de opoziție din interiorul sistemului. Demersul magistraților poate cântări mai greu în percepția publică decât avizul negativ al CSM, credibilitatea instituției ce ar trebui să asigure independența justiției fiind afectată de scandalurile, mai vechi sau mai recente, care pun la îndoială integritatea unora dintre membri.
Așa cum observam într-un articol precedent, dezbaterea pe tema legilor Justiției a avut parte de un debut ratat, prefigurând un eșec care, în lumina evoluțiilor ulterioare, pare tot mai probabil. Prezentarea superficială a proiectului, vezi celebrul PowerPoint al ministrului Tudorel Toader, a stârnit critici justificate. De asemenea, includerea unor propuneri care au părut să confirme suspiciunile de intruziune politică în actul de justiție, precum trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministerului de resort, a alimentat, pe bună dreptate, controversele din spațiul public. Prestația defectuoasă a ministrului a încurajat și reacțiile deplasate ale reprezentanților unor instituții din interiorul sistemului care au situat discuția într-un cadru conflictual. Ca o consecință, cele mai multe comentarii la propunerile de modificare a legilor justiției nu au mai vizat conținutul acestora, ci presupusele intenții ascunse ale inițiatorilor.
Tudorel Toader a fost cooptat în cabinetul PSD-ALDE pentru a-l înlocui pe demisionarul Florin Iordache, sacrificat de coaliția guvernamentală în urma scandalului OUG 13. Numirea unui specialist neafiliat politic ca titular al portofoliului justiției avea menirea de a detensiona climatul social și de a risipi impresia de diletantism lăsată de predecesorul său în funcție, cu repercusiuni asupra întregului Guvern. Cooptarea lui Tudorel Toader se intenționa a reprezenta și o garanție pentru participanții la protestele antiguvernamentale că episodul OUG 13 nu se va repeta, dar și pentru membrii și susținătorii partidelor din majoritatea parlamentară că procesul de reformă a justiție va continua sub patronajul unui ministru competent.
Din păcate, ministrul Tudorel Toader nu a reușit să împlinească niciuna dintre aceste așteptări. Liderii manifestațiilor din iarnă vorbesc despre proiectul de modificare a legilor justiției ca despre un atac și mai grav la independența magistraților, în timp ce susținerea partidelor guvernamentale pentru ministrul de resort pare tot mai fragilă. Apeluri la demiterea sa nu contenesc să fie enunțate din ambele tabere. Fostul membru CCR nu a reușit să compenseze deficitul de încredere la adresa Guvernului și a liderilor majorității parlamentare și să refacă suportul public pentru inițiativele coaliției PSD-ALDE. Din contră, demersurile sale au fost interpretate ca o confirmare a intențiilor de subordonare politică a justiției. De cealaltă parte, prestația ezitantă a lui Tudorel Toader nu a convins nici partizanii eforturilor de reformă, care așteptau măsuri urgente de redresare a activității sistemului pe fondul scandalurilor interne. Ministrul nu a gestionat defectuos doar procesul de modificare a legilor justiției, ci și procedurile de evaluare a activității procurorului general și a procurorului-șef anticorupție, evitând să adopte o decizie finală în privința solicitărilor de demitere.
Opoziția cu care se confruntă proiectul lui Tudorel Toader din interiorul sistemului impune o regândire a întregului demers. Cu toate acestea, fostul membru CCR a anunțat că va trimite documentul în Parlament fără modificări. Ministrul alege să ignore până și obiecțiile punctuale ale celor care au susținut necesitatea efortului, deși preluarea cel puțin a unora dintre propuneri ar fi adus îmbunătățiri substanțiale proiectului, ar fi temperat reacțiile critice și ar fi extins suportul public. De altfel, întreaga dezbatere din jurul proiectului pare un exercițiu ratat, neatingându-și obiectivele de a consolida propunerile de reformă și de a obține sprijinul unei mase critice atât în interiorul sistemului, cât și la nivelul societății în ansamblu.
Este de așteptat ca tensiunile interinstituționale să se acutizeze dacă majoritatea parlamentară va decide să adopte proiectul în forma actuală sau cu modificări sumare. Președintele Klaus Iohannis, opoziția parlamentară, dar și reprezentanții unor instituții din justiție și-au exprimat deja rezistența la demersul PSD-ALDE în termeni categorici. Ceea ce ar fi putut să reprezinte o dezbatere constructivă despre reforma justiției se transformă într-o dispută contondentă. O responsabilitate majoră pentru eșecul procesului de reformă revine și conducerilor Parchetului General și DNA, nu doar ca urmare a intervențiilor agresive în dezbaterea publică, ci și din cauza speculării în interes personal, cel puțin cu scopul menținerii în funcție, a unor dosare de corupție în care sunt anchetați membri ai coaliției de guvernare.
Disputele din spațiul public reprezintă, prin urmare, și o excrescență a reglărilor de conturi din subteranele sistemului. Mărturiile unor personaje din interior dezvăluie o imagine sumbră din culisele competiției pentru controlul justiției pe care și-l dispută cercuri de influență cu ramificații în zona serviciilor secrete. Blocarea reformelor în justiție va încuraja practicile abuzive și va acutiza deficitul de încredere la adresa instituțiilor angrenate în campania anticorupție, conturându-le o percepție de impunitate în fața legii. În aceste condiții, inerția președintelui Klaus Iohannis, cel care dispune de pârghiile necesare pentru a interveni decisiv, amână perspectiva soluționării unui conflict care ține captivă o întreagă societate.
