Descoperi multe despre caracterul unei persoane atunci când este vehiculată pentru o funcție sau, cel puțin, i se deschide accesul la beneficiile care decurg din numirea unui apropiat într-o poziție de conducere. În lumea politică, schimbările de administrații prezidențiale și guverne se dovedesc întotdeauna o probă de consecvență pentru opinenții din spațiul public. Actualul proces de instituire a unui nou executiv nu doar că nu face excepție. Specificul tehnocratic al cabinetului extinde bazinul de recrutare și influențează, pe cale de consecință, prestația unui segment mai larg dintre participații la dezbatere.
Printre numele care figurează pe lista potențialilor miniștri se remarcă și unele cu o prezență susținută în media. Nu toți candidații aplică și aceeași strategie de comunicare pe fondul negocierilor pentru o majoritate parlamentară. Unii au devenit brusc o apariție discretă, cu intervenții publice mai rare și pe teme, mai degrabă, tehnice – în special cei acuzați de carențe profesionale în raport cu o configurație ideală a titularilor de portofolii. Drept urmare, pentru a le deduce poziționarea apare nevoia unor vizite pe conturile prietenilor de idei, angajați subit în lupta politică de partea taberei care îi recrutează prin extensie.
Alții mai impacientați și-au adaptat peste noapte discursul pentru a corespunde noului statut de actor în jocul politic. Nimic în neregulă aici, ba chiar recomandabil dacă nu s-ar întâmpla adeseori să implice și disimularea activității trecute de comentator, mai ales sub expresiile care afectează interesele recrutorilor. Victima predilectă a procesului în cauză este tocmai acea consistență în vorbe pe care există așteptarea de a o transpune și în fapte odată cu transferul într-o poziție de execuție.
Ce se regăsește schimbat în comunicarea tuturor, de această dată, este o grijă sporită pentru forma mesajelor în sensul adoptării unei tonalități mai civilizate (pe alocuri chiar respectuoase). Din nou o evoluție pozitivă, dar nu și atunci când reflectă intenția de a cultiva bunăvoința recrutorilor prin flatarea programatică sau de a se racorda la agenda lor prin abandonarea spiritului critic. Dacă nu cumva include și o tentativă de seducție a electoratului pentru o eventuală (re)lansare de carieră politică.
Testul consecvenței în declarații ar trebui să reprezinte o componentă indispensabilă din evaluarea oricărei personalități vehiculate pentru o funcție publică. Ajustările de conținut anticipează fără excepție o prestație frauduloasă a cărei notă de plată impune și cheltuirea unui capital simbolic.
PS: Contrar așteptărilor celor care se mai împiedică de postările mele pe Facebook, regret sincer retragerea lui Adrian Papahagi din cursa pentru un portofoliu ministerial. Orice activitate care îl ține departe de alte inițiative teologice nu poate fi decât binevenită.
11.06
***
Vasile Bănescu se manifestă de multă vreme ca un caz clinic de contaminare ideologică prin contactul direct cu falanga creștin-democrată. Din funcția pe care a deținut-o (și a cărei simplă existență în Biserică mă indispune), fostul purtător de cuvânt a picat victimă seducției lingușitoare a occidentaliștilor care l-au transformat într-un avanpost pentru agenda lor politică. Puțină atenție măgulitoare din partea marilor intelectuali ai nației a fost suficientă pentru a-și lua cu solicitudine locul între „caii troieni” ai Vaticanului. Doar că prestația sa exaltată a transparentizat complotul înainte de a putea fi declanșat atacul final. Drept consecință, odată cu înlăturarea de la Patriarhie, a suferit și o declasare la rangul de infanterist în armata balurilor mascate. Lipsit de funcția care l-a făcut atractiv pentru tovarășii de cauză ecumenistă, lui Vasile Bănescu nu-i mai putea reveni decât postura ordinară de activist pentru gloria noilor patroni spirituali. Una mai potrivită, de altfel, pentru anvergura comparativ minoră ca intelectual public.
Așa se face că o persoană care își construise un brand din prezența decentă în spațiul public a suferit o decădere abruptă până la stadiul de harnic detractor pe rețelele sociale. Vasile Bănescu se comportă astăzi ca un fel de Costin Andrieș cu ifose de instanță morală. Cea mai recentă năzbâtie (și una dintre cele mai dăunătoare) o reprezintă propagarea acuzațiilor la adresa Athosului ca focar de putinism. Poate chiar inspirat de Sever Voinescu, după ce povestise tot ieri într-un interviu cum a raportat Ambasadei SUA același „risc de securitate”. În opinia foștilor purtători de cuvânt, ambii cu agendă politică deși numai în cazul unuia și asumată, producția semidoctă a unor călugări surescitați cu blog ar fi suficientă pentru a descalifica „Sfântul Munte”. Antipatia față de regimul fraudulos ideologic al Rusiei pare să le fi distorsionat percepția în așa hal încât nu se mai preocupă nici de protejarea unei componente fundamentale din patrimoniul Ortodoxiei, ca de obicei victimă colaterală în confruntarea extremelor.
Dacă Sever Voinescu are cel puțin eleganța să diminueze responsabilitatea BOR în ecuația „trădării naționale”, transferând discuția în afara granițelor, Vasile Bănescu nu ratează nicio oportunitate să atace frontal instituția pe care a reprezentat-o. Problema lui este că nu dispune și de abilitatea să acționeze strategic pentru a-și camufla intențiile revanșarde. Oricâtă bunăvoință ai manifesta față de emanația sa publicistică, a devenit aproape imposibil să identifici urmele vreunor procese cognitive mai complexe. Pentru cine își găsește răbdarea să-i parcurgă textele încâlcite, din frazele în care aglomerează termeni pretențioși și citate (cu scopul de a puncta la impresia artistică în fața juriului ecumenic) se desprinde cu greu vreo idee sofisticată. Intervențiile din colțurile internetului în care i se mai permite accesul se rezumă la variațiuni pe tema lozincilor preferate: huo Rusia, huo PSDAUR, huo Teodosie. Proximitatea sa ar fi trebuit să devină jenantă până acum și pentru liderii de facțiune religioasă care i-au girat convertirea.
07.06
***
Eugen Tomac întruchipează cea mai banală definiție a politrucului. O persoană despre care și dacă te străduiești să afirmi ceva pozitiv nu prea găsești argumente. La fel cum nu-ți poate inspira nici critici devastatoare cu prezența ștearsă. Un personaj căruia i se distribuie în continuare roluri pe care le interpretează de o manieră lipsită de sclipire, chiar și atunci când îi revine temporar postura de protagonist. Un jucător de ligă inferioară care mai prinde câte un transfer în prima divizie, paradoxal în ciuda unor retrogradări deplorabile. Care face joc de gleznă pe tușă până sunt epuizate rezervele de cadre și i se poate elibera un loc în teren. Chiar și actuala nominalizare poate avea sens numai dacă este gândită ca o schimbare la trecerea timpului, una petrecută după intrarea în minutele de prelungire. Cu o asemenea prestație a competitorilor, organizați de antrenori după o tactică sordidă, ne mai rămâne doar să așteptăm finalul confruntării.
Nicușor Dan își confirmă predilecția spre persoane acomodante pe care le selectează în mod previzibil dintre colaboratorii săi apropiați. Politicienii tolerați în anturajul președintelui figurează în categoria celor lipsiți de performanțe electorale, ajunși în funcții pe liste de partid și în trena unor candidați mai redutabili. Din jurul lui Nicușor Dan absentează și genul de specialiști capabili să articuleze o filosofie de guvernare și nu doar să administreze un sistem care își propagă caracteristicile principale sub o conducere maleabilă. Am putea spune că abundă, din contră, tipul de personaje care se exprimă cu raritate în spațiul public și aproape întotdeauna fără să recurgă la formulări categorice. Care își ascund vidul de idei în spatele limbajului tehnic. Care nu au curajul de a formula opinii tranșante sau de a se poziționa ferm în dosare sensibile. De a-și pronunța orientarea doctrinară și a-și fundamenta activitatea pe baza unui set de principii, altele decât evocările standardizate ale unor valori cu o definiție largă. De a emite inclusiv mesaje prin care să înfrunte inteligența convențională și să opună rezistență la presiunea publicului.
Concluzia zilei ar fi că se amână din nou momentul în care Nicușor Dan va recruta și persoane din afara zonei sale de confort pentru un plus de consistență în funcționarea Cotroceniului. Alianțele de conjunctură cu personaje care s-au exprimat în trecut critic la adresa președintelui nu-i probează decât inteligența strategică în gestionarea campaniilor electorale. Testul pe care îl pică sistematic, în schimb, este cel al exercitării funcțiilor pe care le obține, de altfel, cu o abilitate remarcabilă. Aplauzele s-au oprit, însă, și cu această ocazie la data votului, iar singurul rezultat lăudabil rămâne până în prezent cel din alegeri.
04.06
***
Cine parcurge lista nominalizărilor pentru conducerea ICR cu o privire nealiniată politic nu poate să nu observe și concordanța dintre propunerile altfel contrastante ideologic, și anume clientelismul partinic. Și în această speță, formațiunile parlamentare și-au exemplificat comportamentul tipic de rețele care își propagă extensiile în funcții din cadrul aparatului de stat. Rezultatul votului nu reprezintă decât o reflecție a distribuției mandatelor din compoziția actualului legislativ și a negocierilor dintre grupurile parlamentare pe fondul disoluției alianței guvernamentale.
Nu este întâmplător că niciunul dintre candidați nu a fost capabil să obțină un consens transpartinic – o unanimitate de voturi, dar pentru respingere, nu regăsim decât în dreptul unui pretendent susținut de societate civilă. Problema fundamentală rezidă, ca de obicei, în criteriile de selecție, unele care prioritizează afilierea partinică sau, cel puțin, ideologică în dauna calităților profesionale. Singurul nume cu oarecare anvergură, care putea fi îndreptățit să aspire la o susținere neutră politic, s-a descalificat singur prin comportamentul de activist manifestat de-a lungul timpului în spațiul public.
Și alte CV-uri denotă un nivel profesional respectabil în domeniu, însă competența pe care o probează este mai degrabă una de tip birocratic, mai potrivită funcțiilor tehnice de ranguri inferioare. Apuse par vremurile în care la conducerea ICR erau vehiculate personalități capabile să articuleze o viziune de ansamblu pentru dezvoltarea instituției responsabile de promovarea culturii române peste granițe.
03.06
