Circulă pe Facebook o fotografie extrem de sugestivă de la marşul cavaleriei americane. Aceasta înfăţişează un ţăran în vârstă ieşit la marginea câmpului să salute convoiul militar. Din păcate fotografia este făcută din depărtare şi nu surprinde mimica acestuia. Putem să bănuim însă o expresie de bucurie sinceră şi naivă. Semnificaţia acestei fotografii cuprinde aproape un secol de istorie românească. (more…)
Anticorupţia. Influenţa externă (II)
Unii critici ai anticorupţiei au invocat mereu presupusa intangibilitate a anumitor personaje. Timpul a infirmat însă de cele mai multe ori astfel de speculaţii, iar lista celor care s-ar bucura de protecţie a continuat să se scurteze. Multe dintre personalităţile respective au ajuns deja în atenţia procurorilor, iar altele se pregătesc să le urmeze. Cum excepţiile rămân tot mai puţine, acestea tind să fie privite, pe bună dreptate, ca irelevante (sau doar temporare).
Impresia pe care o lasă valul de arestări din 2015 este că poate urma oricine. Poziţia privilegiată de care s-au bucurat sau se bucură încă personaje cheie ale sistemului se poate pierde peste noapte. După Bica sau Georgescu, de ce nu ar urma şi Coldea sau chiar Kovesi? Surpriza nu va mai fi nici măcar la fel de mare. Ca orice mişcare cu conotaţii revoluţionare, anticorupţia a început să-şi devoreze progeniturile. Odată trecută de acest punct… scapă cine poate. (more…)