Era prima ninsoare din an. Venise abia pe la mijlocul lui ianuarie. Mai bine am sărbători și Crăciunul după calendarul vechi, se gândea George. Se consumase și în acel decembrie într-un peisaj dezolant de toamnă târzie. Vitrinele împodobite făceau contrastul și mai intolerabil pentru el. Dar acum nu se mai oprise din nins de o săptămână. Nămeții aveau înălțimea unei persoane de statură medie. Nu se mai vedeau decât glugile trecătorilor prin culoarele în zăpadă. Și ele cu un strat de ninsoare deasupra.
George se izolase în apartamentul lui și privea melancolic de la primul etaj. Orașul îi părea un labirint văzut de sus cu traseele lui alambicate prin zăpadă. În care avea senzația că poți să te pierzi cu totul. Sau cel puțin să-ți pierzi busola. Albul de la suprafață ascundea nuanțele sterile de gri ale urbanismului comunist. Nu va rezista însă prea mult, își spunea George. Se va transforma ca de obicei în mocirlă. Iar ce va mai rămâne se va strânge în grămezi pe marginea drumului. Negre ca sufletele acelora care au dărâmat orașul vechi pentru a-și ridica în loc constructele ideologice. Se vor topi complet abia sub razele soarelui de primăvară. Și doar ca să-și împrăștie mizeria pe asfaltul crăpat de sare. Ar fi vrut să fie altundeva. Dar și orașul lui natal începuse să arate tot ca un cartier din București. Cu tot felul de clădiri turn ridicate pe fiecare petec liber de pământ. Urâte și strâmbe ca imaginația proiectanților. Mai obișnuia să meargă numai vara când își petrecea vacanțele pe terasa din curte. Evita să traverseze centrul. Îl ocolea pe străzile adiacente. Printre case mai vechi sau mai noi construite după puterea fiecăruia. Unii se îndrăgostiseră prea mult de beton și sacrificaseră natura pentru confortul mașinilor. Alții își tundeau cu frenezie gazonul și amestecau mirosul de iarbă proaspăt taiată cu duhoarea carburantului. Dar tot le prefera trotuarelor înguste dintre străzile cu trafic și blocurile cu supermarket la parter.
S-a uitat la ceas și trecuse mai bine de o oră de când admira ninsoarea. Dar tot nu-i venea să se desprindă. Avea impulsul să coboare. Sau mai degrabă să sară de la etaj direct într-un morman. Cum îl aruncau ai lui în copilărie când îl scoateau la sanie. Își amintea de omul uriaș de zăpadă pe care i-l făcuse tatăl lui. Cum îl ridica în brațe să-i pună un morcov în dreptul nasului. Și pălăria de paie a bunicului pe cap. Șterpelise și o eșarfă de la bunica. Și i-o legase bine la gât să nu răcească. L-ar fi luat și în casă. Dar bunicul încingea prea tare sobele și s-ar fi topit pe loc. Așa că îl lăsa cu inima grea să îndure gerul de afară. Și-l mai verifica pe geam dacă e bine. Cu timpul avea impresia că îi coborau colțurile gurii într-o expresie de tristețe. Și atunci se ducea la mama lui plângând că vrea afară să-l îmbrățișeze. Parcă se mai și micșorase. Și își plecase capul a resemnare. Când îl ținea în brațe se uda tot pe haine. Curgeau stropi din el de parcă erau lacrimi. Tatăl lui îi explicase că simte apropierea primăverii. Și că va trebui să plece când se încălzește pentru a se întoarce iarna viitoare. George ar fi vrut să fie și cald. Să meargă cu verișorii săi la râu. Să joace fotbal pe terenul din curtea grădiniței. Dar ar fi vrut și să păstreze omul de zăpadă. L-a vizitat în fiecare zi până a mai rămas din el numai un bulgăre. Pe care l-a pus într-un borcan de sticlă și l-a ascuns în frigider. Pe locul unde se topise apăruseră câteva tufe de ghiocei. George și-ar fi dorit să-i dăruiască mamei. Dar nu voia să-i rupă și să-i omoare. Așa că i-a desenat pe o felicitare. I-ar fi scris și o dedicație. Dar nu era încă la școală. S-a supărat un pic când s-a întinat desenul cu lacrimile ei. Nu înțelegea de ce e tristă. El nu vrusese decât să o facă fericită. A refuzat să vorbească cu ea până seara. Când a venit la el în cameră cu o porție de clătite. Pe care le umpluse cu dulceață de gutui făcută de bunica. Nu s-a putut abține să nu-i mai ceară încă una.
Nu-i venea să-și întoarcă privirea de la geam și pentru că nu avea ce alți ochi să întâlnească. George nu avea un copil pe care să-l scoată la sanie. Căruia să-i facă un om de zăpadă. Pe care să-l alinte cu deserturile preferate. Era prima dată când îi simțea lipsa. Nu-și propusese niciodată să-și întemeieze o familie. Evita și să abordeze subiectul. Dar nu mai era vorba și acum despre sfaturile nesolicitate ale unor rude cicălitoare. Ci despre o absență pe care realiza că o resimte de ceva timp. Și-a proptit fruntea de geamul rece. Cu speranța că o să-i înghețe și gândurile. Nu era în stare nici să țină în viață o plantă. Cum ar putea să crească un copil? Și mai ales cu cine?
Nu i se opriseră încă gândurile. Când i-au fost întrerupte de o lovitură în geam. A ridicat privirea și a văzut resturile unui bulgăre care se prelingea pe sticla aburită. După o vreme s-a auzit încă unul. Și niște chicote de fată venind de afară. George a deschis fereastra să vadă ce se întâmplă. Și s-a trezit cu un alt bulgăre drept în frunte. Râsul fetei răsuna și mai puternic. Și-a curățat urmele de zăpadă de pe față. În stradă era o domnișoară care se amuza teribil de farsa pe care i-o înscenase. Vezi că mai ai puțină și în păr, l-a atenționat printre hohote. Ne cunoaștem de undeva, a întrebat-o nervos? Dacă m-ai fi cunoscut îți aminteai de mine, te asigur. Atunci cum îți permiți asemenea glume? Nu arăți așa bătrân pe cum te exprimi. Poate chiar am făcut o greșeală. Nu părea să aibă cu mult peste jumătate din anii lui. Ce legătură are vârsta, a întrebat-o jignit? Ar trebui să-mi mulțumești că te-am băgat în seamă. Te-am văzut căzut pe gânduri, cu fruntea lipită de geam. Nu te-ai mișcat un sfert de oră. Eram curioasă dacă ești viu. Acum te-ai lămurit? Ești mulțumită? De lămurit m-am lămurit. Dar mulțumită nu prea sunt. S-a prefăcut că își caută în rucsacul aruncat pe jos. Și când s-a ridicat l-a pocnit din nou cu un bulgăre în cap. Termină odată, a strigat George! Ar fi vrut să se enerveze și mai tare. Dar îl bufnise și pe el râsul și nu se putuse abține. Mai bine ai coborî la mine să mă pedepsești. Decât să te răstești ca pensionarul de la balcon. A continuat să-i arunce bulgări în geam. Până s-a hotărât să iasă. Promit să nu alerg prea repede. Poate chiar ai șanse să mă prinzi. Ai grijă să nu furi startul, i-a răspuns George! Uite că moșul are și glume în program. Încă puțin și mă las impresionată.
A închis fereastra și a plecat să se schimbe. Domnișoara l-a văzut că a aprins lumina în dormitor. A așteptat vreo cinci minute după care a început să-i lovească și geamurile de acolo cu zăpadă. Ce s-a întâmplat, a întrebat-o George după ce a scos capul cu grijă pe fereastră? Hai mai repede! Ce durează atât? Vin imediat. Doar să-mi iau ceva mai gros pe mine. Hai odată că mă plictisesc! Dacă m-ai lăsa totuși să mă îmbrac aș coborî imediat. I-a spus George înainte să se întoarcă în fața șifonierului. Adevărul era că nici măcar nu se hotărâse ce să-și ia pe el. Doar nu era să plece neasortat din casă. Și-a schimbat chiar și lenjeria să se potrivească. A reușit să iasă din bloc după încă vreo zece minute. Și n-a apucat să facă doi pași că s-a trezit cu un bulgăre în ceafă. Când s-a întors, domnișoara fugise deja printre nămeți. A aruncat și el cu un bulgăre. Dar nu a nimerit-o. Ba chiar a lovit din greșeală într-un geam de la parter. S-a ascuns repede după un morman de zăpadă. Și a pornit după ea aplecat printre nămeți. Domnișoara se amuza de vecinul care ieșise nedumerit pe fereastră. Vino pe aici, i-a făcut semn să o urmeze! Și l-a dus într-un fel de iglu.
Înăuntru erau niște pături și câteva lemne aranjate ca pentru foc. Domnișoara s-a așezat pe una dintre ele și s-a prefăcut că se încălzește la focul imaginar. George se retrăsese într-un colț și o privea suspicios. Vino să te joci cu mine, l-a chemat pe un ton imperativ! Când s-a apropiat l-a acoperit cu o pătură și l-a pus să-și țină mâinile deasupra lemnelor ude. Imaginează-ți că suntem la polul nord și tocmai te-ai întors de la pescuit la copcă. Eu sunt nevasta ta și te-am așteptat cu focul pregătit să te încălzești. Te-ai întors și cu un cadou pentru mine. Cât așteptai să tragă peștele mi-ai sculptat chipul într-o bucată de gheață. Mi s-a părut foarte romantic. Și te voi săruta acum ca să-ți mulțumesc. Domnișoara și-a apropiat lent buzele de ale lui. Avea ochii închiși. I-a închis și el. Și s-a trezit că l-a mușcat de nas. George nu s-a putut abține să nu strige de durere. A încercat să o prindă. Dar fugise deja râzând. S-au alergat prin culoarele de zăpadă până a crezut că o pierduse. Era gata să renunțe când s-a auzit strigat și a văzut-o intrând pe o alee. Ajunseseră într-un cartier vecin cu vile în care își dorise mereu să se mute. A pornit în alergare după ea. Dar s-a oprit în fața unui zid de ceață. Domnișoara dispăruse prin el. S-a hotărât să o urmeze.
A trecut cu grijă și ceața s-a risipit după câțiva pași în orb. Dispăruse și zăpada. Mai rămăseseră numai urme la marginea gardurilor și pe acoperișuri. Era și mai puțin frig. Parcă și vilele arătau diferit. A recunoscut un restaurant după nume. Dar și el părea schimbat. De parcă fusese renovat în săptămânile de când nu mai trecuse prin zonă. A continuat să meargă pe alee până a văzut poarta deschisă la o casă. I s-a părut că o aude cântând și a intrat. În hol erau niște piese de mobilier identice cu unele din apartamentul lui. Ce straniu, s-a gândit înainte să meargă spre bucătărie. De acolo se auzea vocea domnișoarei. Când a intrat a văzut-o aplecată peste cuptor. Gătea o friptură care mirosea de la intrare. S-a întors spre el și l-a apostrofat din prima. Ce cauți încălțat în casă? George s-a uitat încurcat spre ghete și s-a întors să se descalțe. A găsit niște papuci care i se potriveau perfect. Și a revenit în bucătărie. Cheamă te rog și copiii și hai să ne așezăm la masă că e gata. Copiii, a întrebat-o nedumerit George? Sunt în curte la joacă. Se tot chinuie să facă un om de zăpadă. Dar nu prea mai au din ce. I-am prins mai devreme că încercau să urce pe acoperiș. Trebuie să-ți faci timp pentru ei. Nu pot să am grija lor toată ziua. Te comporți de parcă ai fi tată numai cu jumătate de normă. Îți tot spun și degeaba. Te închizi în biroul tău și nu mai știe nimeni de tine cu orele. Măcar dacă i-ai învăța ceva și pe ei. Că de la anul încep școala și nu sunt pregătiți deloc. Domnișoara încă mai bombănea când George a plecat bulversat după copii. A căutat ușa care ducea în curtea din spatele casei. Dar când a deschis-o și-a dat seama că nu știe cum să-i strige. S-a uitat după ei și nu-i vedea. Doar îi auzea cum se jucau pe undeva.
Haideți la masă, a strigat până la urmă! Venim acum, i-au răspuns în sincron. A mai așteptat un minut. Îi era teamă să se întoarcă fără ei. Haideți odată! Of, venim imediat. Ai puțină răbdare! După câteva minute au apărut înghiontindu-se. Erau plini de noroi din cap până în picioare. Unul dintre ei avea nămol și pe la gură. De parcă luase deja masa în natură. A tresărit când i-a văzut mai de aproape. Erau doi băieți gemeni. Semănau izbitor cu ea. Ca niște versiuni masculine în miniatură. Dar parcă recunoștea și ceva din el la amândoi. Ce făceați acolo, i-a întrebat? Nimic, i-au răspuns uitându-se în pământ. Tu cum ai reușit să te murdărești și pe față? Nu știu. Și tu? Ai noroi și pe căciulă. Cum să vă bag așa în casă? Dezbrăcați-vă în hol de toate! Copiii l-au ascultat. Dar tot au lăsat în urma lor numai dâre. Mergeți la baie să vă spălați și apoi la masă, le-a ordonat și a rămas să curețe. După câteva minute a auzit scandal din bucătărie. Copiii nu mai trecuseră pe la baie și se așezaseră murdari la masă. Tu nu i-ai văzut cum arată? De ce i-ai lăsat să intre în halul ăsta? Le-am spus să meargă la baie, s-a scuzat George. De parcă s-ar duce vreodată singuri. Și ce tot faci de nu mai veneai? Le strângeam hainele să le duc la spălat. Lasă că le strângi și după ce terminăm. Merg să mă spăl atunci. Hai mai repede că se răcește!
S-au așezat într-un final toți la masă și au mâncat în tăcere. Până când unul dintre copii a râgâit și au bufnit amândoi în râs. Râdea și domnișoara pe ascuns. Lui i se făcuse cam greață. N-a mai putut să-și termine mâncarea. Dar pe copii i-a atenționat în schimb să nu lase nimic din farfurie. Nu știa nici el de unde i se activase instinctul patern. S-a uitat spre domnișoară să vadă dacă îl aprobă. Avea în sfârșit răgazul să o privească mai atent. Și a observat că arăta la rândul ei schimbată. De parcă trecuseră câțiva ani peste ea. I se părea că are în față o versiune din viitor a celei pe care o fugărise prin zăpadă. Se distingeau niște riduri. Luase și un pic în greutate. Dar cea mai izbitoare schimbare era de atitudine. Îi dispăruse entuzismul de tânără abia ieșită din adolescență. Părea trecută prin experiențe care o maturizaseră. E cam târziu, le-a spus după ce au terminat. O să vă culce tatăl vostru că eu sunt obosită. L-a pupat pe obraz și s-a ridicat să spele vasele. George s-a lăsat condus de copii în camera lor. Ne spui o poveste, l-a rugat unul dintre ei? Când s-a uitat pe noptieră și-a recunoscut cărțile din copilărie. A ales-o pe preferata lui și a început să le citească. Copiii adormiseră de mult când a terminat. Dar nu s-a putut opri până la sfârșit.
Când a coborât a găsit-o pe domnișoară pe canapea la un serial. A mers ca teleghidat spre gheridon să-și toarne un pahar de brandy. Cumva era sigur că o să descopere sortimentele lui preferate. Nu îndrăznea să chestioneze ce i se întâmpla nici măcar în capul lui. Se comporta de parcă totul era normal. Pentru că altfel s-ar fi internat singur la nebuni. Ți-ai luat somniferul, l-a întrebat ironică? Vrei și tu ceva? Pune-mi un prosecco te rog. I-a adus paharul și s-a așezat lângă ea. De când te uiți tu la așa ceva, l-a întrebat după câteva minute de tăcere? Voiam doar să-ți țin companie. Nu știu ce se întâmplă cu tine. Dar te-ai comportat foarte ciudat în seara asta. George a mai luat o gură din pahar. Evita să continue discuția. S-a ridicat să-și mai toarne unul. Și când a trecut pe lângă oglindă s-a oprit înmărmurit. Nu doar ea se schimbase. Și el făcuse puțină burtă și i se mai rărise părul. Barba îi era complet albă. Și-a întors capul speriat. Și n-a mai îndrăznit să privească spre oglindă când a trecut înapoi. Îl apucase o senzație de amețeală. Și nu de la cele două pahare. Hai să ne băgăm la somn, i-a spus domnișoara când s-a terminat episodul.
Au urcat în dormitorul de la etaj. I-a verificat și ea pe copii și i-a pupat de somn ușor. Apoi s-au dus pe rând la baie și s-au așezat în pat. Îmi faci un masaj? Te rog! Nici nu i-a mai răspuns și s-a apucat direct să o maseze. Întâi pe spate, apoi pe picioare. La un moment dat a început să-i maseze și fesele. I-a strecurat o mână între coapse. Nu în seara asta, l-a oprit pe un ton categoric! S-a lăsat pe spate lângă ea. După câteva minute a realizat că adormise. A rămas o vreme cu ochii în tavan. I se aglomerase iarăși mintea de posibile explicații. Așa că s-a forțat să adoarmă și el. Cu speranța că noaptea și somnul vor lămuri totul. Dar când s-a trezit dimineața era tot acolo. Sunase alarma de la ora șapte. Nu mai ținea minte de când nu se trezise așa devreme. Nici nu realiza ce se întâmplă cu el în acele moemnte. S-a întors pe partea cealaltă să mai doarmă. Dar a primit o pernă în cap de la ea. Hai că întârzie iar din cauza ta la grădiniță! Mă duc să pregătesc micul dejun. El a mers la baie. S-a îmbrăcat și a coborât. Copiii erau deja la masă. În zece minute trebuie să plecați. Mănâncă și tu ceva. S-a așezat și a luat câteva guri. Apoi i-a ajutat să-și pună gecile și a plecat în urma lor. Ce faci, nu iei mașina, s-a auzit vocea ei din ușă? Ieșise să-i dea și o listă de cumpărături. Ne ducem pe jos, i-a răspuns. George nu știa să conducă. Și nici nu-și dorise vreodată să învețe. Era una dintre obligațiile la care refuzase să se conformeze. I-a lăsat pe copii să meargă în față. Nu știa nici drumul. Au ajuns cu întârziere. I-a băgat repede pe ușă. Și a plecat cu un sentiment de eliberare. Îi venea să mai zăbovească pe străzi. Să-și limpezească mintea înainte de a se întoarce. Dar și-a amintit că domnișoara aștepta cumpărăturile. Și a simțit că nu poate să-și neglijeze responsabilitățile. A intrat într-un supermarket în drum. Apoi în altele două să găsească tot ce era pe listă. Și a plecat grăbit cu aceeași senzație că întârziase. Când a intrat pe alee a observat că apăruse din nou zidul de ceață. A rămas un moment pe loc. S-a uitat în stânga și în dreapta. Apoi a lăsat plasele jos și a fugit prin el.
După câțiva pași a căzut peste un morman de zăpadă. S-a ridicat și a continuat să alerge spre bloc fără să privească înapoi. S-a oprit numai când a intrat în apartament. A căutat prin fiecare cameră și nu era nimeni. Toate erau la locul lor așa cum le lăsase. Avea senzația că se trezise dintr-un coșmar. Și-a pus din nou un pahar de brandy. Dar a evitat să fie același ca în seara precedentă. S-a așezat pe canapea. Și se uita la toate lucrurile lui aranjate la linie. Îl liniștea ordinea din casă. S-a gândit cu ce și-ar putea umple restul zilei. Dar parcă nu avea chef de nimic. Nu i se mai părea atractivă niciuna dintre ocupațiile lui obișnuite. Și-a petrecut ziua plimbându-se prin apartament. Trecând dintr-o cameră într-alta. Devenea din ce în ce mai agitat. Le simțea lipsa. Dar se ferea să o recunoască până și în fața propriei conștiințe. Avea tendința să se tot uite pe fereastră. Să verifice dacă nu mai apare cumva domnișoara. După un timp a coborât să o caute prin fața blocului. A mers chiar și la iglu. Dar nu era de găsit nicăieri. Așa că a plecat spre zidul de ceață. Nu știa ce va face când va ajunge. Dar simțea nevoia să se asigure că e tot acolo. Însă pe măsură ce se apropia creștea în el și dorința să revină de unde plecase. A grăbit pasul. Ultima stradă a parcurs-o aproape în alergare. Dar când a ajuns nu l-a mai găsit nici pe el. A trecut de câteva ori prin același loc și nu s-a mai întâmplat nimic. Rămăsese blocat în lumea lui înzăpezită. A mers totuși să verifice și casa. Dar a găsit-o abandonată și cu un anunț pe care scria de vânzare.
A plecat abătut spre apartamentul lui. Dar nu a urcat până nu a mai dat o tură de bloc să o caute. Fără succes și de această dată. Au urmat multe seri petrecute în fața geamului. Cu speranța că o să mai apară. Să-i bombardeze ferestrele cu bulgări. Dar nu a mai venit. Cu timpul a început să se gândească la ea mai puțin. Și s-a reacomodat cu singurătatea. Pentru că nu mai existase altcineva pentru el de atunci. Ceva îi spunea că trebuie să mai aștepte. Că viitorul pe care îl trăise pentru o seară nu fusese doar o fantasmă. Până într-o zi când era la serviciu și a intrat în birou o colegă nouă să se prezinte. George nici măcar nu își ridicase ochii din laptop. Dar la un moment dat i s-a părut că-i recunoaște vocea. A venit la el și i-a întins mâna. Eu sunt Anda. Îmi pare bine.