Era prima ninsoare din acea iarnă. Venise abia pe la mijlocul lui ianuarie. Mai bine am sărbători și Crăciunul după calendarul vechi, se gândea George. Se consumase și în acel decembrie într-un peisaj dezolant. Sub norii care asortau cerul la nuanțele asfaltului. Și ploile reci care ștergeau culoarea fațadelor. Vitrinele împodobite făceau contrastul și mai intolerabil. Dar acum nu se mai oprise din nins de o săptămână. Nămeții aveau înălțimea unei persoane de statură medie. Nu se mai vedeau decât glugile trecătorilor prin culoarele în zăpadă. George se izolase în apartamentul lui și privea melancolic de la etaj. Orașul îi părea un labirint văzut de sus. Cu traseele lui alambicate în care aveai senzația că poți să te pierzi cu totul. Sau cel puțin să-ți pierzi busola. Albul de la suprafață ascundea nuanțele de gri ale urbanismului comunist. Și totuși nu va rezista prea mult, își spunea George. Se va transforma ca de obicei în noroi. Iar ce va mai rămâne se va strânge în grămezi pe marginea drumului. Negre ca sufletele celor care au dărâmat orașul vechi. Pentru a-și ridica în loc constructele ideologice. Se vor topi complet abia sub razele soarelui de primăvară. Și doar ca să-și împrăștie mizeria pe străzile crăpate de sare.
Ar fi vrut să fie altundeva. Dar și orașul lui natal începuse să arate ca un cartier mărginaș din București. Cu tot felul de clădiri turn ridicate pe fiecare petec liber de pământ. Urâte și strâmbe ca imaginația proiectanților. Mai obișnuia să meargă numai vara pentru a-și petrecea vacanțele pe terasa din curte. Dar evita să traverseze centrul. Prefera să-l ocolească pe străzile adiacente. Printre case mai vechi sau mai noi. Construite după puterea fiecărui proprietar. Unii se îndrăgostiseră prea mult de beton. Și sacrificaseră natura pentru confortul mașinilor. Alții își tundeau gazonul cu frenezie. Și amestecau mirosul de iarbă proaspăt taiată cu duhoarea carburantului. Dar oriunde s-ar fi simțit mai bine decât pe trotuarele înguste dintre străzile cu trafic și blocurile cu supermarket la parter.
S-a uitat la ceas și trecuse mai bine de o oră de când admira ninsoarea. Dar tot nu-i venea să se desprindă. Avea impulsul să coboare. Sau mai degrabă să sară de la etaj într-un morman. Cum îl aruncau ai lui în copilărie când îl scoateau la sanie. Își amintea de omul uriaș de zăpadă pe care i-l făcuse tatăl lui. Cum îl ridica în brațe să-i pună un morcov în dreptul nasului și pălăria bunicului pe cap. Șterpelise și de la bunica o eșarfă și i-o legase bine la gât să nu răcească. L-ar fi luat și în casă. Dar bunicul încingea prea tare sobele și s-ar fi topit pe loc. Așa că l-a lăsat cu inima grea să îndure gerul de afară. Și-l mai verifica pe geam dacă e bine. Cu timpul avea impresia că îi coborau colțurile gurii într-o expresie de tristețe. Și atunci se ducea la mama lui plângând că vrea afară să-l îmbrățișeze. I se părea că se micșorase și își plecase capul cu resemnare. Când îl ținea în brațe se uda tot pe haine. Curgeau stropi din el de parcă erau lacrimi. Tatăl lui îi explicase că simte apropierea primăverii. Și că va trebui să plece în curând pentru a se întoarce iarna viitoare. George ar fi vrut să fie și cald. Să meargă cu verișorii săi la râu. Să joace fotbal pe terenul din curtea grădiniței. Dar ar fi vrut și să păstreze omul de zăpadă. L-a vizitat în fiecare zi până a mai rămas din el numai un bulgăre. Pe care l-a pus într-un borcan de sticlă și l-a ascuns în frigider. Pe locul unde se topise apăruseră între timp câteva tufe de ghiocei. George și-ar fi dorit să-i dăruiască mamei. Dar nu voia să-i rupă și să-i omoare. Așa că i-a desenat pe o felicitare. I-ar fi scris și o dedicație. Dar nu era încă la școală și nu învățase toate literele. S-a supărat un pic când i-a întinat desenul cu lacrimile ei. Nu înțelegea de ce e tristă. El nu voise decât să o facă fericită. Așa că a refuzat să-i vorbească până seara. Când a venit la el în cameră cu o porție de clătite. Nu s-a putut abține să nu-i mai ceară încă una.
Nu-i venea să-și întoarcă privirea de la geam și pentru că nu avea ce alți ochi să întâlnească. George nu avea un copil pe care să-l scoată la sanie. Căruia să-i facă un om de zăpadă sau să-l alinte cu deserturile lui preferate. Era prima dată când îi simțea lipsa. Nu-și propusese niciodată să-și întemeieze o familie. Evita să abordeze subiectul și chiar se enerva dacă îl cicăleau alții. Dar nu mai era vorba despre sfaturile nesolicitate ale unor rude indiscrete. Ci despre o absență pe care realiza că o resimte de ceva vreme. Și-a proptit fruntea de geamul rece cu speranța că o să-i înghețe și creierul. Să nu-l mai tortureze cu procese de conștiință. Oricum nu era în stare nici să țină în viață o plantă. Cum ar putea atunci să crească un copil? Și mai ales alături de cine?
Nu i se opriseră gândurile când i-au fost întrerupte de o lovitură în geam. A ridicat privirea și a văzut resturile unui bulgăre care se prelingea pe sticla aburită. După o vreme s-a auzit încă unul. Acompaniat de râsetele unei fete. George a deschis fereastra să vadă ce se întâmplă. Și s-a trezit cu altul drept în frunte. Și-a curățat nervos urmele de zăpadă de pe față. Și a văzut o domnișoară care se amuza teribil de farsa pe care i-o înscenase. Vezi că mai ai puțină și în păr, i-a spus printre hohote. Ne cunoaștem de undeva, a întrebat-o? Dacă m-ai fi cunoscut îți aminteai de mine. Te asigur. Atunci cum îți permiți asemenea glume? Ce replici ai în tine. Nu arăți la fel bătrân pe cum te exprimi. Poate chiar am făcut o greșeală. S-a uitat la ea mai atent. Și nu părea să aibă cu mult peste jumătate din anii lui. Ce legătură are vârsta, a întrebat-o jignit? Ar trebui să-mi mulțumești că te-am băgat în seamă. Te-am văzut cu fruntea lipită de geam. Nu te-ai mișcat un sfert de oră. Eram curioasă dacă ești viu. Acum te-ai lămurit? Ești mulțumită? De lămurit m-am lămurit. Dar încă nu sunt mulțumită. S-a prefăcut că își caută prin rucsacul aruncat pe jos. Și când s-a ridicat l-a pocnit iarăși cu un bulgăre. N-a apucat decât să-și întoarcă față și l-a izbit în ureche. Termină odată, a strigat George! Ar fi vrut să se enerveze și mai tare. Dar îl bufnise și pe el râsul. Nu se mai putuse abține. Mai bine ai coborî la mine să mă pedepsești. Decât să te răstești ca pensionarul de la balcon. A continuat să-i arunce bulgări în geam până l-a convins să iasă. Nu era ca și cum i-ar fi lăsat vreo altă opțiune. Promit să nu alerg prea repede, i-a spus victorioasă. Dacă te miști mai cu talent poate că te las chiar să mă prinzi.
George a înțeles că era mai bine să nu continue conversația și a plecat să se schimbe. Domnișoara l-a văzut că a aprins lumina în dormitor. A așteptat vreo cinci minute. După care a început să lovească și geamurile de acolo cu bulgări. Ce s-a întâmplat, a întrebat-o după ce a scos capul cu grijă pe fereastră? Hai mai repede! Ce durează atât? Vin imediat. Doar să-mi iau ceva mai gros pe mine. Mișcă-te odată că mă plictisesc! Dacă m-ai fi lăsat să mă îmbrac poate că aș fi coborât până acum, i-a spus înainte să revină în fața șifonierului. Adevărul era că nici măcar nu se hotărâse ce să-și ia pe el. Doar nu era să plece neasortat din casă. Și-a schimbat chiar și lenjeria intimă să se potrivească. A reușit în cele din urmă să iasă din bloc. Dar n-a apucat să facă doi pași că s-a trezit cu un bulgăre în ceafă. Domnișoara fugise deja printre nămeți când s-a întors. A aruncat și el cu unul. Doar că nu a fost nici pe aproape să o nimerească. Ba chiar a lovit din greșeală într-un geam de la parter. Și s-a ascuns repede după un morman de zăpadă. Vecinul a ieșit nedumerit pe fereastră. Și le-a tras câteva înjurături când a auzit-o râzând. Îi era teamă să nu-l pleznească și pe el cu vreun bulgăre. Dar i-a făcut semn să o urmeze. Și a pornit după ea aplecat printre nămeți. L-a prins de mână când s-a apropiat. Și l-a condus până la un fel de iglu.
Înăuntru erau niște pături și câteva lemne aranjate ca pentru foc. Domnișoara s-a așezat și s-a prefăcut că se încălzește la flăcările imaginare. George se retrăsese într-un colț și o privea suspicios. Vino să te joci cu mine, l-a chemat pe un ton imperativ! Când s-a apropiat l-a acoperit cu o pătură și l-a pus să-și țină mâinile deasupra lemnelor ude. Imaginează-ți că suntem la polul nord și tocmai te-ai întors de la pescuit. Eu sunt nevasta ta și te-am așteptat cu focul pregătit să te încălzești. Ai adus și un cadou pentru mine. Cât așteptai să tragă peștele mi-ai sculptat chipul într-o bucată de gheață. Mi s-a părut foarte romantic și urmează să te sărut drept mulțumire. Fata și-a apropiat buzele de ale lui. Avea ochii închiși. I-a închis și el și s-a trezit că l-a mușcat de nas. George nu s-a putut abține să nu strige de durere. A încercat să o prindă. Dar fugise deja afară. S-au alergat prin culoarele din zăpadă până a crezut că o pierduse. Era gata să renunțe. Când s-a auzit strigat și a văzut-o intrând pe o alee. Ajunseseră într-un cartier vecin în care își dorise mereu să se mute. A pornit în alergare după ea. Dar s-a oprit în fața unui zid de ceață. Domnișoara trecuse prin el și nu se vedea nimic dincolo. După mici ezitări s-a hotărât să o urmeze.
A intrat cu grijă și ceața s-a risipit după câțiva pași în orb. Dispăruse și zăpada. Mai rămăseseră numai urme la marginea gardurilor și pe acoperișuri. Era și mai puțin frig. Parcă și vilele arătau diferit. A recunoscut un restaurant după nume. Dar și acela părea schimbat. De parcă fusese renovat în săptămânile de când nu mai ajunsese prin zonă. A continuat să meargă pe alee. Până a văzut poarta deschisă la o casă. I s-a părut că îi recunoaște vocea și a intrat. În hol erau niște piese de mobilier identice cu unele din apartamentul lui. Ce straniu, s-a gândit înainte să meargă spre bucătărie. De acolo se auzea cântând domnișoara. Când a intrat era aplecată peste cuptor. Gătea o friptură care mirosea de la intrare. S-a întors spre el și l-a apostrofat de la prima frază. Ce cauți încălțat în casă? George s-a uitat încurcat spre ghete și s-a întors să se descalțe. A găsit niște papuci care i se potriveau perfect și a revenit jenat în bucătărie. Cheamă te rog copiii și hai să ne așezăm la masă că e gata. Copiii, a întrebat-o nedumerit? Sunt în curte la joacă. Se tot chinuie să facă un om de zăpadă. Dar nu prea mai au din ce. I-am prins mai devreme că încercau să urce pe acoperiș. Trebuie să-ți faci mai mult timp pentru ei. Nu pot să am grija lor toată ziua. Te comporți de parcă ai fi tată doar cu jumătate de normă. Îți tot spun și degeaba. Te închizi în biroul tău și nu mai știe nimeni de tine cu orele. Măcar dacă i-ai învăța ceva și pe ei. Că de la anul încep școala și nu sunt deloc pregătiți. Domnișoara încă mai bombănea când George a plecat bulversat după juniori. A căutat ușa care ducea în curtea din spatele casei. Dar când a deschis-o și-a dat seama că nu știa cum îi cheamă. S-a uitat după ei și nu-i vedea. Doar îi auzea cum se jucau prin apropiere.
Haideți la masă, a strigat până la urmă! Venim imediat, i-au răspuns în sincron. A mai așteptat un minut. Îi era teamă să se întoarcă fără ei. Haideți odată! Of, mai durează un pic. Ai puțină răbdare! După câteva minute au apărut înghiontindu-se. Erau plini de noroi din cap până în picioare. Unul dintre ei avea nămol și pe la gură. De parcă luase deja masa în natură. A tresărit când i-a văzut mai de aproape. Erau doi băieți gemeni. Semănau izbitor cu ea, ca niște versiuni masculine în miniatură. Dar parcă recunoștea și ceva din el la unul dintre ei. Ce făceați acolo, i-a întrebat? Nimic, i-au răspuns uitându-se în pământ. Tu cum ai reușit să te murdărești și pe față? Nu știu. Și tu? Ai noroi și pe căciulă. Cum să vă bag așa în casă? Dezbrăcați-vă în hol de toate! Copiii l-au ascultat. Dar tot au lăsat în urma lor numai dâre. Mergeți să vă spălați și apoi la masă, le-a ordonat și a rămas să curețe. După câteva minute a auzit scandal din bucătărie. Copiii nu mai trecuseră pe la baie și se așezaseră direct să mănânce. Tu nu i-ai văzut cum arată? De ce i-ai lăsat să intre în halul ăsta? Le-am spus să meargă la baie, s-a scuzat George. De parcă s-ar duce vreodată singuri. Și ce tot faci de nu mai veneai? Le strângeam hainele să le duc la spălat. Lasă că le strângi și după ce terminăm. Merg să mă spăl atunci. Hai mai repede că se răcește!
S-au așezat într-un final și au mâncat în tăcere. Până când unul dintre copii a râgâit și au bufnit amândoi în râs. Râdea și domnișoara pe ascuns. Lui i se făcuse cam greață. N-a mai putut să-și termine mâncarea. Dar pe copii i-a atenționat să nu lase nimic în farfurie. Nu știa nici el de unde i se activase instinctul patern. S-a uitat spre domnișoară să vadă dacă îl aprobă. Și a avut în sfârșit răgazul să o privească mai atent. A observat că arăta la rândul ei schimbată. De parcă trecuseră câțiva ani peste ea în câteva minute. I se părea că are în față o versiune din viitor a celei pe care o fugărise prin zăpadă. Se distingeau niște riduri. Luase și un pic în greutate. Dar cea mai evidentă schimbare era de atitudine. Îi dispăruse entuziasmul de tânără abia ieșită din adolescență. Părea trecută prin experiențe care o maturizaseră. E cam târziu, le-a spus după ce au terminat. O să vă culce tatăl vostru că eu sunt obosită. L-a sărutat pe obraz și s-a ridicat să spele vasele. George s-a lăsat condus de copii în camera lor. Ne spui o poveste, l-a rugat unul dintre ei? Când s-a uitat pe noptieră și-a recunoscut cărțile din copilărie. A ales-o pe preferata lui și a început să le citească. Copiii adormiseră de mult când a terminat. Dar nu se putuse opri până la ultima pagină.
Domnișoara urmărea un serial când a coborât în living. A mers ca teleghidat spre gheridon să-și toarne un pahar de brandy. Era cumva sigur că o să găsească sortimentele lui preferate. Nu îndrăznea să chestioneze nici în capul lui ce se întâmplase. Se comporta de parcă ajunsese la finalul unei zile normale. Pentru că altfel s-ar fi internat singur la nebuni. Ți-ai luat somniferul, l-a întrebat ironică? Vrei și tu ceva? Pune-mi un prosecco, te rog! E în frigider. S-a întors cu paharul umplut până la refuz. S-a așezat lângă ea și privea în gol. De când te uiți tu la așa ceva, l-a întrebat după câteva minute de tăcere? Voiam doar să-ți țin companie. Domnișoara l-a privit și mai surprinsă. Nu știu ce se întâmplă cu tine. Dar te-ai comportat foarte ciudat în seara asta. George a mai luat o gură de brandy. Evita din nou să continue discuția. S-a ridicat să-și mai toarne unul. Și când a trecut pe lângă oglindă a rămas înmărmurit. Nu doar ea se schimbase. Și el făcuse puțină burtă și parcă i se mai rărise părul. S-a uitat atent și nu era de la tunsoare. Barba îi albise aproape complet. O purta mai lungă ca pentru a compensa lipsa podoabei capilare. Și-a întors fața speriat și n-a mai îndrăznit să-și privească reflecția când a trecut înapoi. Îl apucase o senzație de amețeală. Și nu de la cele două pahare. Hai să ne băgăm la somn, i-a ordonat când s-a terminat episodul.
Au urcat în dormitorul de la etaj. I-a verificat și ea pe copii și i-a pupat de somn ușor. Apoi s-au dus pe rând la baie și s-au așezat în pat. Îmi faci un masaj, l-a rugat? George s-a conformat fără să-i mai răspundă. A început cu spatele. A continuat cu picioarele. La un moment dat a vrut să-i maseze și fesele și i-a strecurat o mână între coapse. Nu în seara asta, l-a oprit pe un ton imperativ. După un sfert de oră a realizat că domnișoara adormise. Așa că s-a lăsat pe spate și a mai rămas o vreme cu ochii în tavan. I se aglomerase mintea de posibile explicații. Doar că toate păreau extrase din romanele SF pe care le citea în adolescență. Până la urmă s-a forțat să adoarmă și el. Nu mai putea spera decât că somnul va lămuri totul. Dar când s-a trezit dimineața era tot acolo. Sunase alarma la ora șapte. Nu ținea minte de când nu mai se trezise așa devreme. Nici nu realiza ce se întâmplă cu el în acele momente. Auzea vocea domnișoarei ca prin vis. S-a întors pe partea cealaltă să mai doarmă. Dar i-a aruncat o pernă în cap și l-a tras de picioare. Ridică-te că iar întârzie din cauza ta la grădiniță! Mă duc să pregătesc micul dejun. George s-a târât la baie să se spele. S-a îmbrăcat și a coborât ultimul. Copiii erau deja la masă. În zece minute trebuie să plecați. Mănâncă și tu ceva! S-a așezat și a luat câteva guri cu forța. Apoi i-a ajutat să-și pună gecile și a plecat în urma lor. Ce faci, nu iei mașina, s-a auzit din ușă? Ieșise să-i dea și o listă de cumpărături. Ne ducem pe jos, i-a răspuns. George nu știa să conducă. Și nici nu-și dorise vreodată să învețe. Era una dintre obligațiile la care refuza să se conformeze. I-a lăsat pe copii să meargă în față. Nu știa nici măcar încotro se îndreaptă. Au ajuns cu întârziere. I-a băgat repede pe poartă și a plecat cu un sentiment de eliberare. Îi venea să mai zăbovească pe străzi. Să-și limpezească mintea înainte de a se întoarce. Dar și-a amintit de cumpărături și a simțit că nu poate să o lase prea mult în așteptare. A intrat într-un magazin în drum. După care în altele două ca să găsească tot ce era pe listă. A plecat grăbit spre casă cu aceeași senzație că întârziase. Dar când a intrat pe alee a observat că apăruse din nou zidul de ceață. A rămas pe loc un moment. S-a uitat în stânga și în dreapta să nu-l vadă nimeni. Apoi a lăsat plasele jos și a fugit prin el.
După câțiva pași a căzut peste un morman de zăpadă. Dar s-a ridicat și a continuat să alerge. Fără să mai privească nici măcar o dată înapoi. S-a oprit numai când a intrat în casă. A căutat prin fiecare cameră și nu era nimeni. Toate erau la locul lor așa cum le lăsase. Avea senzația că se trezise dintr-un coșmar. Și-a pus după obicei un pahar de brandy. Dar a evitat să fie același din seara precedentă. S-a așezat pe canapea și își admira lucrurile aranjate la linie. Îl liniștea ordinea din apartamentul lui de burlac. S-a gândit cu ce și-ar putea umple restul zilei. Dar a realizat că nu avea chef de nimic. Nu i se mai părea atractivă niciuna dintre ocupațiile lui uzuale. Așa că și-a petrecut ziua plimbându-se prin apartament. Trecând dintr-o cameră într-alta și înapoi. Cu timpul devenea tot mai agitat. Parcă nu-și mai găsea locul în propria casă. Nu rezista nici să stea pe scaun. Se tot ridica să privească pe fereastră. Să verifice dacă nu mai apare cumva domnișoara. După o vreme a coborât să o caute prin fața blocului. A mers chiar și la iglu. Dar nu era de găsit niciunde. Așa că într-un final a plecat spre cartierul vecin. Nu știa ce va face când va ajunge. Dar simțea nevoia să se asigure că e tot acolo dacă va dori să revină de unde fugise. Cu fiecare pas îl cuprindea disperarea că îi pierduse definitiv. Așa că a grăbit ritmul până când ultimii metri i-a parcurs în alergare.
Nu a mai găsit niciun zid de ceață când a ajuns. A trecut de câteva ori prin același loc și nu s-a întâmplat nimic. Era tot în lumea lui înzăpezită cu aceleași străzi pe care le cunoștea pe de rost. A mers totuși pe alee să verifice și casa. Dar a găsit-o abandonată și cu un anunț pe care scria de vânzare. A plecat abătut spre apartamentul lui. Dar nu a urcat până nu a mai dat o tură de bloc să o caute. Fără succes și de această dată. Au urmat multe seri petrecute în fața geamului. Cu speranța că o să mai apară. Să-i ia la țintă ferestrele cu bulgări. Dar nu a mai venit. Cu timpul a început să se gândească la ea mai puțin și s-a reacomodat cu singurătatea. Pentru că nu mai existase altcineva pentru el de atunci. Ceva îi spunea că trebuie să mai aștepte. Că viitorul pe care îl trăise pentru o seară nu fusese doar o fantasmă. Până într-o zi când a intrat în birou o colegă nouă să se prezinte. Nici măcar nu își ridicase ochii din laptop. Dar la un moment dat i s-a părut că-i recunoaște vocea. A venit la el și i-a întins mâna. Eu sunt Anda. Îmi pare bine! George a tresărit când s-au atins. Avea degetele înghețate. Scuză-mă dacă sunt rece! Ne-am bătut cu bulgări mai devreme.