Se hotărâse să-și vândă apartamentul. Nu mai trecuse de o lună pe acasă. Își luase o geantă cu lucruri și se mutase la Cristina. Ea îl rugase să nu meargă nici atunci și refuzase să-l însoțească. Dar avea nevoie de alte haine și de fotografii pentru anunț. Când a intrat mirosea încă a soluții de curățenie. Plătise o firmă să se ocupe în absența lui. Și nu mai aerisise nimeni. Nu s-a mai complicat să deschidă geamurile. Era hotărât să plece cât mai curând. Să nu rămână niciun minut în plus. Îi promisese și Cristinei că se va întoarce repede. Chemase totuși o prietenă să-i țină companie. În timpul cât avea să lipsească. Se obișnuise să-l aibă în permanență alături și nu mai rezista să fie singură. Lucian a mers la șifonier. A umplut un troler cu ce i-a venit la mână și l-a dus în holul de la intrare. Și-a scos apoi telefonul să facă pozele. A început cu bucătăria. După care a trecut în living. Se uita în jur să găsească unghiul cel mai potrivit. Când i s-a oprit privirea la floare. Era încă vie. Cu frunzele de un verde crud și bobocii aproape să se deschidă. A simțit un cuțit în inimă. Și-a întors privirea cu un sentiment de vină și nu și-a mai putut reține plânsul. Era singurul lucru care îi rămăsese de la Alexandra. Pe toate celelalte le luaseră părinții. Mama ei nu a crezut niciodată versiunea lui și a Cristinei. Era sigură că erau vinovați de moartea fiicei sale. Nu i-a permis să păstreze nimic din ce-i aparținuse. I-a interzis și să o viziteze la mormânt. Nu a mai rezistat și a luat floarea de pe bibliotecă. S-a așezat cu ea în brațe și i-au curs lacrimile pe frunze. S-a gândit să le șteargă cu mâna. Să le protejeze de secrețiile lui acide. Apoi s-a șters și pe față și a simțit o arsură puternică. S-a frecat din nou la ochi de durere și i s-au înroșit palmele.
A plecat spre baie cu privirea încețoșată. S-a uitat în oglindă. Și îi curgeau lacrimi amestecate cu sânge. A încercat să se spele. Dar nu i se oprea nici plânsul. Nu i se oprea nici sângerarea. La un moment dat s-a auzit telefonul din living. Cu soneria aleasă special pentru Cristina. S-a șters cu un prosop și a mers în grabă să răspundă. Dar când a ieșit din baie i s-a întunecat din nou privirea. Și s-a împiedicat de un scaun. A căzut și s-a lovit de masă cu tâmpla. S-a trezit abia după o jumătate de oră în care zăcuse inconștient. Și-a verificat telefonul și avea zece apeluri pierdute. A sunat-o imediat să o liniștească. Dar aproape că a urlat la el de sperietură. Plecase și prietena ei între timp și rămăsese singură. Îl implora să se întoarcă urgent. Nu i-a mai povestit ce se întâmplase să nu-și facă alte griji. S-a prefăcut că uitase telefonul în bucătărie și nu l-a auzit. N-ar fi trebui să-i spun că tocmai acolo, a realizat cum a pronunțat cuvântul. Cristina a tăcut brusc. Și n-a mai scos de la ea decât un te aștept până să închidă. Când s-a ridicat a simțit o durere acută. S-a pipăit la cap și se alesese cu un hematom. Măcar nu mi l-am spart, s-a gândit. Îi ajungea cât sânge avea oricum de curățat. A observat că în cădere doborâse și floarea. S-a oprit deasupra ei și a privit-o o vreme. Dar n-a mai îndrăznit să o atingă. Îi venise în minte imaginea cadavrului și a bălții de sânge. La fel ca pământul împrăștiat pe lângă floare. Și-a scuturat capul să o alunge și s-a grăbit să plece. Nu mai putea fi vorba de nicio poză. A renunțat și să mai curețe mizeria. S-a hotărât să cheme iarăși firma. Apoi să contracteze și un agent imobiliar. Nu mai avea de gând să calce vreodată prin fosta lui casă.
N-a mai avut răbdare să aștepte liftul și a coborât pe scări. A mers pe jos până la Cristina aproape în alergare. Când i-a deschis l-a văzut transpirat și cu urme de lovituri. Și-a dus mâinile la gură să-și înăbușe un țipăt. Apoi i-a întors spatele și a fugit în dormitor. Nu mai suporta de atunci să vadă sânge. Și-a cerut scuze prin ușa închisă și l-a întrebat ce a pățit. Lucian a improvizat pe loc o scuză. Cristina nu l-a crezut. Dar a preferat să nu-l mai întrebe nimic. Mergi și te schimbă, l-a rugat. Să bagi hainele direct la spălat și să pornești mașina. Când era gata i-a bătut în ușă să o anunțe că intră la duș. Ea a ieșit din cameră numai după ce a pornit apa. S-a dus să verifice dacă uitase vreo haină. I-a văzut telefonul pe masă. Și nu s-a putut abține să nu-l deschidă. Și-a amintit că pozase apartamentul și a căutat fotografiile. Era singurul mod în care mai putea reveni la locul crimei. Lucian nu apucase să facă decât una. S-a cutremurat când a văzut că era tocmai din bucătărie. Arăta de parcă nu se întâmplase nimic. Nu se poate să nu fi rămas nicio urmă, și-a spus în minte. S-a uitat mai atent și i s-a părut că observă reflexia cuiva în fereastră. Probabil că e Lucian, s-a gândit. Și a mărit rezoluția până a început să distingă o femeie. Tocmai atunci a ieșit el din baie și i-a smuls telefonul când a surprins-o.
Știi că nu-ți face bine, i-a reproșat nervos. De azi nu mai vreau să avem de-a face cu apartamentul. Nu voi mai merge nici eu acolo. Te rog să nu-mi mai aduci aminte nici tu că există. Am să-l vând primului cumpărător. Indiferent cât îmi oferă. Numai să rămână totul în trecut. Cristina nu s-a încumetat să insiste. Mai ales că-și trimisese poza când îl auzise venind. Aștepta doar un răgaz să deslușească cine era persoana. Și-a aprins o țigară. Și Lucian a observat că-i tremurau mâinile. S-a gândit la ce văzuse pe telefon. Ștersese ce avea cu Alexandra. Toate amintirile din timpul scurtei lor relații. Ce altceva ar fi putut să o tulbure în așa hal? O simplă fotografie cu bucătăria? S-a prefăcut că mai are treabă la baie și a plecat să verifice. S-a uitat la poza mărită și a recunoscut-o pe Alexandra. L-a traversat un fior prin tot corpul. Ca atunci când ieșise de la declarații. Mințise pentru a o salva pe Cristina. Dar și cu sentimentul că era la fel de responsabil pentru fapta ei. I se părea că el o împinsese la crimă cu provocările lui literare. În ultima vreme nu prea mai făcea distincția între ficțiune și realitate. Se comporta ca o bătrână senilă. Vorbea despre ce se întâmplase de parcă era un film de cinema. Memoria îi devenise selectivă. Lucian se gândea că e o reacție de autoconservare. Altfel cum ar fi putut trăi cu ce făcuse?
Ar fi murit oricum. Nu mai avea nicio șansă, i-a șoptit când au scos-o pe targă din casă. Dar pentru Lucian nu putea fi în niciun caz o consolare. Îi rămăsese alături numai să o protejeze. Devenise unica lui motivație. Din care făcuse aproape o obsesie. Trăiau ca într-o simulare a vieții lor de dinainte. De a cărei falsitate erau conștienți amândoi. Încercau pe cât posibil să-și ignore vocile interioare. Să se prefacă unul față de altul cât mai convingător. Și împreună față de toți cei din jur. Oare apucase să-i vadă reflexia în geam, s-a întrebat? A șters poza și s-a întors la ea să verifice. Cristina nu se mișcase din același loc. Stătea încremenită cu telefonul în mână. A privit-o atent când a intrat. Să înțeleagă dacă o recunoscuse. Ce s-a întâmplat acolo, l-a întrebat uitându-se în gol? Nu îndrăznea să întoarcă privirea spre Lucian. De parcă îi era teamă de răspunsul lui. Te-am rugat să nu mai deschizi subiectul. De ce insiști să-ți faci rău? Crezi că nu ți-am văzut umflătura la cap? De unde era sângele de pe haine? Ți-am spus deja că m-am lovit când am luat trolerul. Termină cu minciunile! O să mă torni la Poliție? De ce aș face asta? M-aș acuza și pe mine. Uite de-asta, s-a răstit și i-a arătat poza. Curva aia nu te lasă în pace nici după moarte. Și nici tu pe ea din câte observ. Așa vezi. Continuă să-i iei apărarea! Mai bine ai termina cu superstițiile. Vrei să spui că nu seamănă? O fi rămas vreo fotografie prin casă și s-a reflectat în fereastră. Ce să caute în bucătărie? Nu știu. Poate au lăsat-o părinții ei din greșeală. Altă explicație mai inteligentă nu ai găsit? Te rog să te liniștești! Nu am uitat ce ți-am promis. Va rămâne secretul nostru.
Cristina nu a mai continuat discuția. Deși nu-l crezuse nici de această dată. Cum nu o făcuse niciun moment de când se întâmplase. S-a comportat bizar tot restul serii. Abia i-a mai adresat câteva vorbe. Mai târziu s-au așezat la un film. Pe la mijloc a plecat în dormitor fără să-i dea vreo explicație. Tocmai când pe ecran rulau niște scene dintr-o închisoare. Lucian era conștient că-l privește cu suspiciune. Dar se prefăcea că nu se schimbase nimic. Ca și cum vederea Alexandrei nu avusese nicio influență asupra lui. A adormit înaintea ei. S-a trezit după câteva ore și Cristina era tot pe telefon. S-a culcat la loc și dimineața a găsit-o într-o dispoziție complet diferită. O auzea cântând în bucătărie. Scuze că te-am trezit, l-a întâmpinat din ușă! Mă apucasem să fac curat. Dar voi lua o pauză să-ți pregătesc ceva de mâncare. Ai pofta de vreun fel anume? Lucian se uita la ea surprins. Parcă era altă persoană. De niciunul în mod deosebit, i-a răspuns. Atunci îți fac niște ouă poșate. Mergi la baie și te aștept la masă.
Au mâncat împreună ca în vremurile bune. Și apoi l-a rugat să o ajute să termine curățenia. Avea o singură rugăminte la el. Să spele ferestrele de la balcon că nu ajungea. Te voi chema eu când sunt gata, i-a spus în timp ce-l gonea din bucătărie. După câteva minute l-a anunțat că-i pregătise totul. Ți-am lăsat ce-ți trebuie. Eu cobor până la magazin să-mi iau țigări. Ai nevoie de ceva? Nu, mulțumesc! Să termini cât mai repede, te rog! Vreau să spăl și gresia când mă întorc. N-a ieșit din apartament până nu s-a asigurat că se apucă de treabă. Îi dusese și un scaun pe care să se urce. Și de la care slăbise intenționat un șurub. Să le ștergi până sus, i-a spus înainte să iasă pe ușă. Și să coboare scările în alergare.
Când a intrat în magazinul de la parter s-a întors cu fața spre stradă și a rămas cu privirea ațintită la geamuri. După un minut l-a văzut căzând și zdrobindu-se de trotuar. S-au auzit câteva strigăte din partea trecătorilor care au sărit să-l ajute. Dar ea nu s-a grăbit să meargă spre el. A așteptat să se adune cât mai multă lume. Și apoi și-a făcut loc prin mulțimea care se îmbulzea să vadă mortul. Când a zărit creierul împrăștiat pe asfalt i-a răsărit un zâmbet pe buze. A tras aer în plămâni. Și-a dres vocea. S-a apucat cu mâinile de cap și a început să țipe. L-a strigat pe nume și a izbucnit în plâns. Apoi a leșinat în brațele martorilor.