Lui Gabriel îi plăcea să gătească. Și totuși e cam mult spus. Îi plăcea să facă prăjituri. Încercase toate rețetele. Unele îi ieșeau din prima. Pentru altele avea nevoie de câteva încercări să-i reușească. Doar că în ultima vreme cam intrase în criză de opțiuni. Nu mai găsea sortimente noi oricât ar fi căutat. Epuizase internetul de multă vreme. Luase și restaurantele la rând. Dar n-a prea descoperit nimic ce să nu fi încercat deja. Doar variațiuni pe aceleași teme de care se cam săturase. Să o spunem drept. Continua să-și facă săptămânal câte una dintre preferate. Dar ajunsese o rutină care îl plictisea de moarte. Își mai tăia câte o bucată din când în când. Mai mult de foame decât de plăcere. Începuse să fie tot mai darnic. Le împărțea și înainte cu toată lumea care îi intra în casă. Dar acum porția lui scădea cu fiecare săptămână. Parcă voia să scape de ele din frigider. Să nu le vadă cum se strică. Înainte se mai forța să le termine. Mai ales când se pregătea să coacă una nouă. Dar acum nu-l mai putea face nimic să le înghită după ce i se tăia pofta.
Dacă aș inventa o prăjitură, s-a gândit într-o zi? Și parcă i s-a făcut jenă de aroganța lui. Doar nu era vreun maestru bucătar. Cum și-ar fi permis el să decidă ce ingrediente combină? Și ce cantitate din fiecare. Dar ce altă soluție ar fi mai avut? S-a gândit trei zile și trei nopți ce să pună. Tot adăuga și tăia de pe listă. Până s-a hotărât să amestece câte un pic din tot ce-i plăcea mai mult. A combinat ciocolată și musli. Caise și migdale. A turnat și un strop de cognac. Apoi a mai turnat câteva picături. Și-a pus și un deget într-un pahar să-și mai facă puțin curaj. A mai completat și cu ce a mai găsit prin casă. Dacă îmi plac separat ar trebui să-mi placă și împreună, s-a încurajat. A pus tava la cuptor și s-a așezat pe un scaun. Asta era partea cea mai grea. Așteptarea până să fie gata. Nu s-a mișcat de fața lui în următoarea oră. Se uita pe geam cum se coace. Grijuliu să nu o ardă cumva. Urmărea cum se mișcă încet timerul. Parcă nu trecuseră niciodată atât de greu minutele. Îi venea să o scoată mai devreme de nerăbdare. Dar a tras aer în piept adânc și s-a mai calmat când a simțit aroma până în stomac. Se aștepta să se trezească cu vreun vecin neinvitat la ușă. La cât de bine mirosea și pe scară. Uneori lăsa deschis intenționat să se bucure și alții împreună cu el. Până i-a făcut administratorul observație. Probabil că ar fi vrut și el o porție, i-a trecut prin minte și l-a bufnit râsul chiar în timp ce îl apostrofa.
Când a fost în sfârșit gata n-a mai avut răbdare să se răcească. A mușcat direct. S-a ars la buze și pe limbă. Dar locul durerii a fost luat treptat de o plăcere cum nu mai simțise niciodată. A mai luat o gură și mai mare. S-a ars și mai tare. Dar nu-l mai interesa nimic decât să mai simtă o dată gustul. Începuse să tremure de plăcere. Și nu se gândea decât cum să-și împărtășească senzația cu alții. Și-a sunat imediat mama. A chemat și câțiva prieteni în vizită. Și-a dat seama că nu-i va ajunge doar o tavă și a mai pus una la cuptor. Ar fi pus-o și pe a treia. Dar nu mai avea destule ingrediente.
Primul a ajuns Filip. Stătea cel mai aproape și îi era cam foame. Ca de obicei de altfel. Se abonase la prăjiturile lui Gabriel de ceva timp. S-ar fi trezit cu el probabil și dacă nu l-ar fi chemat. Parcă avea un al șaselea simț. Știa mereu când are ceva la cuptor. I-a pus o bucată mai mare decât până atunci. Și a fost prima dată când nu a mai cerut. Ba chiar nici nu a terminat-o. S-a scuzat că mâncase chiar înainte și a mers la baie. A ieșit de acolo după suspect de multă vreme și l-a avertizat că ar fi bine să mai aștepte până să intre și el. Gabriel l-a mai rugat cu o porție. Filip l-a refuzat politicos și a plecat direct. Își amintise din senin că mai avea de făcut o vizită. A refuzat și pachetul pe motiv că nu se putea duce la altcineva cu punga după el. Gabriel a ridicat din umeri și s-a întors la prăjitura lui. Nu s-a putut abține și a mâncat încă o felie până să ajungă următorii invitați. Erau doi prieteni vechi care formau și un cuplu. De obicei îi cam refuzau invitațiile. Dar acum veneau oricum în zonă și i-au promis că se opresc. Nu strică o prăjitură la pachet pentru acasă, s-a gândit ea. Ceva în minus de gătit pentru zilele următoare. Numai că au plecat și ei la fel de repede ca Filip după ce au gustat-o. Și fără pachetul pregătit de gazdă. S-au prefăcut că nu-l aud când i-a strigat că îl uitaseră. Gabriel a ridicat din nou din umeri. Nu era tocmai neobișnuit pentru ei să nu stea mult. Așa că s-a întors să mănânce încă o bucată. Dar l-a întrerupt telefonul. Era mama lui care îl suna din tramvai. Ai nevoie de ceva de la magazin, l-a întrebat? Gabriel avea de gând să mai coacă o tavă. Dar îi rămăsese destulă pentru ei doi. Așa că a rugat-o doar să se grăbească. Începuse să intre la idei și avea nevoie să mai testeze rapid prăjitura pe cineva. Atât de imperativ i-a vorbit la telefon încât mama lui gâfâia când a intrat în apartament. A așezat-o direct la masă. N-a lăsat-o nici măcar să meargă la baie. A pus-o să se spele la chiuveta din bucătărie. Când a luat prima gură nu și-a putut ascunde o grimasă. Dar a zâmbit după. Cam forțat i s-a părut. L-a lăudat însă. Cum o făcea de obicei. Și a continuat să înghită cu sughițuri. După ce a luat ultima bucată a răsuflat ușurată. Nu s-a îndurat totuși să mănânce și a doua porție. Are și dragostea de mamă limitele ei. S-au mutat în living să mai povestească ce făcuseră între timp. Nu prea aveau noutăți să-și spună pentru că vorbeau zilnic la telefon. A observat că a mers de vreo trei ori la baie până să plece. Era cam mult chiar și pentru ea. S-a îngrijorat să nu aibă ceva. Dar l-a asigurat că e în regulă. Și-a luat porția pentru acasă și a plecat mai grăbită decât venise. Totuși nu înainte de a-i face puțină curățenie prin bucătărie.
Gabriel se mai liniștise. Dar tot nu se lămurise ce să creadă despre prăjitură. Nu primise nici măcar complimentele obișnuite. De la mama lui nu se luau în considerare. N-ar fi criticat niciodată ceva făcut de el. S-a gândit pe cine ar mai putea folosi de cobai și i-a venit ideea să le ducă o porție vecinilor de vizavi. I-au mulțumit. Dar nu l-au invitat înăuntru și nici nu au gustat-o pe loc. I-au promis în schimb că îi vor scrie după ce o încearcă. S-au scuzat că tocmai se așezau la masă și nu voiau să-și strice foamea cu dulciuri. Gabriel a așteptat în zadar cu orele. Nu a primit niciun mesaj de la ei. Până la urmă și-a luat inima în dinți și le-a scris el. I-au citit mesajul după o vreme. Dar tot nu i-au răspuns nimic. Când s-au intersectat a doua zi pe scară nu le-a răspuns nici el la salut. Tocmai plecase la serviciu cu o tavă proaspătă de prăjitură. A lăsat-o în sala de mese și a dat mesaj la toată compania să o guste. Așa cum îi obișnuise deja. Colegii s-au îmbulzit înfometați în pauza de prânz. Când a intrat și el după un timp să culeagă laudele s-a lăsat o tăcere stânjenitoare. Prăjitură rămăsese aproape întreagă pe masă. Erau numai bucăți neterminate din care mușcaseră o singură dată și le abandonaseră. S-a învoit și a plecat mai devreme acasă. Din fericire era vineri și nu mai trebuia să-i vadă în următoarele zile. Nu făcuseră oricum decât să-l ambiționeze și mai tare să găsească pe cineva care să-i aprecieze creația. S-a oprit să-și cumpere ingredientele de care avea nevoie și a copt tavă după tavă până dimineața. La prima oră a coborât cu prăjiturile în fața blocului și le-a împărțit la întâmplare trecătorilor. Le ambalase în porții egale pe care își scrisese numărul și îi ruga pe toți să-l caute dacă o să le placă. S-a culcat cum a urcat înapoi și a dormit neîntors până seara. Când s-a trezit și-a verificat telefonul și primise un singur mesaj de la un număr necunoscut. Era puțin dezamăgit. Dar l-a deschis și pe acela cu emoție. Îi scrisese o domnișoară care îi povestea în detaliu senzațiile pe care le-a trăit când i-a gustat prăjitura. Se încheia cu mărturisirea că au început să-i tremure picioarele după a doua felie și că abia așteptă să mai primească o tură. Își recunoștea propriile trăiri în descrierea ei și nu-și mai încăpea în piele de fericire. S-a consolat că îi era de ajuns și o singură persoană care să-i împărtășească gusturile. Și i-a răspuns în cel mai recunoscător mod cu putință. S-a oferit chiar să-i ducă o tavă întreagă dacă acceptă să se întâlnească. Au stabilit să se vadă a doua zi la prânz. Îl invitase direct la ea. Voia să-i pregătească la rândul ei o surpriză.
Gabriel nu și-a prea găsit somnul în acea noapte. Dormise oricum pe zi și nu mai putea de nerăbdare să vină prânzul. Se întreba care dintre trecătoare ar putea să fie. Își amintea că veniseră și câteva fete drăguțe să-și ia porția de prăjitură. Dacă e una dintre ele, s-a gândit cu înfrigurare? Și un zâmbet larg i-a apărut pe față. În poza de la profil era cu spatele și nu putea să-și dea seama. Tot ce observase era că arăta cam suplă pentru o amatoare de dulciuri. S-a pregătit toată dimineața de plecare. Prăjitura o făcuse de seara. Și-a luat cele mai bune haine și s-a prezentat la adresă cu un sfert de oră mai devreme. Eu sunt Dorina, i-a întins mâna când a deschis ușa. A recunoscut-o pe cea care îi rămăsese cel mai bine întipărită în memorie. Nici nu îndrăznise să spere că ar fi ea. Deși li se intersectaseră privirile o secundă și chiar i se păruse că îi zâmbise. Gabriel, îmi pare bine, i-a răspuns emoționat. Rămăsese în ușă cu tava în mână. Intră, te rog și dă-mi prăjitura că nu mai pot de poftă! Și-a tăiat imediat o felie și a început să o mestece lent. Ca pe o delicatesă rară. Gabriel o privea cum mușcă din prăjitură cu ochii închiși și i se făcuse pielea de găină. La final și-a lins degetele unul câte unul. Îi rămăsese puțină cremă pe bărbie. I-a făcut un semn discret și s-a șters cu un șervețel. N-am mai simțit așa plăcere niciodată, i-a spus cu gura plină. Scuze că nu te-am rugat și pe tine! Dar ți-am pregătit altceva. Pe a ta o păstrez numai pentru mine. A luat tava și a pus-o deoparte. Apoi l-a invitat să se așeze la masa din bucătărie. Dar înainte să-i taie o felie din a ei, pentru că tot despre o prăjitură era vorba, i-a povestit în detaliu despre rețetă și cum ajunsese să o facă. Parcă se auzea din nou vorbind. Despre pasiunea pentru prăjituri. Cum se plictisise de tot ce găsea pe piață. Deși încercase toate sortimentele. Până la urmă se gândise să inventeze una. Își făcuse cu greu curaj. Doar nu era maestru bucătar. Și încă nu găsise pe nimeni să o aprecieze. În el își punea ultima speranță.
Lui Gabriel aproape că i se umeziseră ochii când a terminat. A rugat-o să i-o dea mai repede. Era sigur că va avea cel puțin aceeași reacție ca la prăjitura lui. Dar când a scos-o din frigider nu și-a putut ascunde decepția. Văzuse stratul gros de frișcă de deasupra și era singurul ingredient pe care nu-l suportase niciodată. Înțelegea cât contează pentru ea să o mănânce. Așa că a fost rândul lui să înghită cu sughițuri. Ar fi vrut să dea frișca la o parte. Dar și-a dat seama s-ar fi simțit jignită. Prima gură a fost cea mai dificilă. Până s-a obișnuit cu gustul. A simțit la un moment dat cum îi vine înapoi pe gât. Dar a luat o gură de apă și a continuat să mănânce până la capăt. Se oprea între înghițituri doar să o complimenteze. Dorina era în culmea fericirii. Îl urmărea cum mestecă bucată după bucată și îi analiza fiecare reacție. Nici un actor nu s-ar fi prefăcut mai bine decât Gabriel. Oricât și-ar fi dorit să mănânce și a doua porție nu a mai putut. Nu l-a lăsat inima nici să o refuze din prima. Dar când a văzut-o în farfurie n-a mai rezistat. Se temea că o să vomite și dacă îi mai simte mirosul. A cerut voie să meargă la baie. A stat înăuntru suspect de mult și când a terminat a fugit direct pe ușa de la intrare. Nu s-a mai oprit până acasă. Îi era și rușine. Îi părea și rău pentru dezamăgirea pe care i-o provocase. Dar stomacul lui n-ar mai fi tolerat încă un abuz. Și totuși n-ar fi trebuit să plec fără să o salut, își reproșa jenat. Simțise pe drum că îi vibra telefonul în buzunar. Dar nu i-a venit să-l verifice până seara târziu. Avea trei apeluri pierdute și un mesaj vocal. Spune-mi te rog că ți-a plăcut, îl implora printre lacrimi.