Lui Gabriel îi plăcea să gătească. Și totuși e cam mult spus. Îi plăcea să facă prăjituri. Încercase toate rețetele. Unele îi ieșeau din prima. Pentru altele avea nevoie de câteva încercări până să-i reușească. Doar că în ultima vreme intrase în criză de opțiuni. Nu mai găsea sortimente noi oricât ar fi căutat. Epuizase internetul de multă vreme. Luase și restaurantele la rând. Dar n-a prea descoperit nimic ce să nu fi încercat deja. Doar variațiuni pe aceleași teme. De care se cam săturase. Să o spunem drept. Continua să-și facă săptămânal câte una dintre preferate. Dar ajunsese o rutină care îl plictisea de moarte. Își mai tăia câte o bucată din când în când. Mai mult de foame decât de plăcere. Și începuse să fie tot mai darnic. Le împărțea și înainte cu toată lumea care îi intra în casă. Dar acum porția lui scădea cu fiecare săptămână. De parcă se grăbea să scape de ele din frigider. Să nu le vadă cum se strică. Înainte se mai forța să le termine. Mai ales când se pregătea de una nouă. Dar acum nu-l mai putea face nimic să le înghită după ce i se tăia pofta.
Dacă aș inventa o prăjitură, s-a gândit într-o zi? Și parcă i s-a făcut jenă de aroganța lui. Doar nu era vreun maestru bucătar. Cum și-ar fi permis el să decidă ce ingrediente combină? Sau ce cantitate din fiecare. Dar ce altă soluție ar fi mai avut? S-a gândit trei zile și trei nopți ce să pună. Tot adăuga și tăia de pe listă. Până s-a hotărât să amestece câte un pic din tot ce-i plăcea mai mult. A combinat ciocolată și musli, caise și migdale. A turnat și un strop de cognac. Apoi a mai turnat câteva picături. Și-a pus un deget și într-un pahar să-și facă puțin curaj. A completat și cu ce a mai găsit prin casă. Dacă îmi plac separat ar trebui să-mi placă și împreună, s-a încurajat. În cele din urmă a pus tava la cuptor și s-a așezat pe un scaun. Asta era partea cea mai grea. Așteptarea până să fie gata. Nu s-a mișcat din bucătărie în următoarea oră. Se uita prin geam cum se coace. Grijuliu să nu ardă cumva blatul. Urmărea cum se mișcă încet cronometrul. Parcă nu trecuseră niciodată atât de greu minutele. Îi venea să o scoată mai devreme de nerăbdare. Dar a tras adânc aer în piept și s-a mai calmat când a simțit aroma până în stomac. Se aștepta să apară vreun vecin neinvitat la ușă. La cât de bine mirosea și pe scară. Uneori lăsa deschis intenționat. Să se bucure și alții împreună cu el. Până i-a făcut administratorul observație. Probabil că ar fi vrut și el o porție, i-a trecut prin minte. Și l-a bufnit râsul chiar în timp ce-l apostrofa.
Când a fost în sfârșit gata n-a mai avut răbdare să se răcească. A mușcat direct dintr-o bucată și s-a ars la buze și pe limbă. Dar durerea a fost înlocuită treptat de o plăcere cum nu mai simțise niciodată. A luat încă o gură și mai mare. S-a ars și mai tare. Dar nu-l mai interesa nimic în afară de a-i mai simți o dată gustul. Începuse să tremure de satisfacție. Și nu se gândea decât cum să-și împărtășească senzația cu alții. Și-a sunat imediat mama. A chemat și câțiva prieteni în vizită. Și-a dat seama că nu-i va ajunge doar o tavă și a mai pus una la cuptor. Ar fi pus-o și pe a treia. Dar nu mai avea destule ingrediente.
Primul a ajuns Filip. Stătea cel mai aproape și îi era cam foame. Ca de obicei de altfel. Se abonase la prăjiturile lui Gabriel de ceva timp. Probabil că s-ar fi trezit cu el și dacă nu l-ar fi chemat. Parcă avea un al șaselea simț. Știa mereu când are ceva la cuptor. I-a pus o bucată mai mare decât până atunci. Și a fost prima dată când nu a mai cerut. Ba chiar nici nu a terminat-o. S-a scuzat că mâncase chiar înainte și a mers la baie. A ieșit de acolo după suspect de multă vreme. Și l-a avertizat că ar fi bine să mai aștepte până să intre și el. Gabriel l-a mai rugat cu o porție. Filip l-a refuzat politicos și a plecat direct. Își amintise din senin că mai avea de făcut o vizită. A refuzat și pachetul. Pe motiv că nu se putea duce la altcineva cu punga după el. Gabriel a ridicat din umeri și s-a întors la prăjitura lui. Nu s-a putut abține și a mâncat încă o felie în așteptarea următorilor invitați. Erau doi prieteni vechi care formau și un cuplu. De obicei îi cam refuzau invitațiile. Dar veneau oricum în zonă și i-au promis că se opresc în drum. N-ar strica o prăjitură pentru acasă, s-a gândit ea. Ceva în minus de gătit pentru zilele următoare. Numai că au plecat și ei la fel de repede după ce au gustat-o. Și tot fără pachetul pregătit de gazdă. S-au prefăcut că nu-l aud când i-a strigat pe scară că-l uitaseră. Gabriel a ridicat din nou din umeri. Nu era tocmai neobișnuit pentru ei să nu stea mult. Așa că s-a întors să mai mănânce o bucată. Dar l-a întrerupt telefonul după câteva linguri. Era mama lui care îl suna din tramvai. Ai nevoie de ceva de la magazin, l-a întrebat? Gabriel avea de gând să mai coacă o tavă. Dar îi rămăsese destulă pentru ei doi. Așa că a rugat-o doar să se grăbească. Începuse să intre la idei și avea nevoie să mai testeze prăjitura pe cineva. Atât de imperativ i-a vorbit încât gâfâia când a intrat în apartament. A așezat-o direct la masă. N-a lăsat-o nici măcar să meargă la baie. A pus-o să se spele la chiuveta din bucătărie. Iar când a luat prima gură nu și-a putut ascunde o grimasă pe care a transformat-o cu greu într-un zâmbet. I s-a părut și lui cam forțat. Dar îl lăudase totuși. Așa cum o făcea de obicei. Și continuase să mănânce până la capăt. După ce a luat ultima bucată parcă a răsuflat ușurată. Nu s-a îndurat totuși să mănânce și a doua porție. Are și dragostea de mamă limitele ei. Așa că s-au mutat în living să povestească ce mai făcuseră între timp. Nu prea aveau noutăți pentru că vorbeau oricum zilnic la telefon. Dar a observat că mersese de vreo trei ori la baie până să plece. Era cam mult chiar și pentru ea. S-a îngrijorat să nu aibă ceva. Doar că a refuzat să-i dea orice fel de explicații. Și-a luat porția pentru acasă și a plecat mai grăbită decât venise. Însă nu înainte de a-i face curățenie prin bucătărie.
Gabriel se mai liniștise. Dar tot nu se lămurise ce să creadă despre prăjitură. Nu primise nici măcar complimentele obișnuite. Pe cele materne nu le putea lua în considerare. N-ar fi criticat niciodată ceva făcut de el. S-a gândit pe cine ar mai putea folosi de cobai. Și i-a venit ideea să ducă o porție vecinilor de vizavi. I-au mulțumit bucuroși. Dar nu l-au invitat înăuntru și nici nu au gustat-o pe loc. I-au promis în schimb că-i vor scrie după ce o încearcă. S-au scuzat că tocmai se așezau la masă și nu voiau să-și strice foamea cu dulciuri. Gabriel a așteptat în zadar cu orele. Nu a primit niciun mesaj de la ei. Până la urmă și-a luat inima în dinți și le-a scris el. I-au citit mesajul după o vreme. Dar tot nu i-au răspuns nimic. Când s-au intersectat a doua zi pe scară nu le-a răspuns nici el la salut. Tocmai plecase la serviciu cu o tavă proaspătă de prăjitură. A lăsat-o în sala de mese și a dat mesaj la toată compania să o guste. Așa cum îi obișnuise deja. Colegii s-au îmbulzit flămânzi în pauza de prânz. Când a intrat și el după un timp să culeagă laudele s-a lăsat o tăcere stânjenitoare. Prăjitură rămăsese aproape întreagă. Erau numai bucăți neterminate pe masă. Din care mușcaseră o singură dată și le abandonaseră.
S-a învoit și a plecat mai devreme. Din fericire era vineri și nu trebuia să mai dea ochii cu ei în următoarele zile. Oricum nu făcuseră decât să-l ambiționeze mai tare. Se preocupa numai să le demonstreze tuturor că se înșeală. S-a oprit să-și cumpere ingredientele de care avea nevoie. Și a copt tavă după tavă până dimineața. La prima oră a coborât cu prăjiturile în fața blocului. Și le-a împărțit la întâmplare trecătorilor. Le ambalase în porții egale pe care își scrisese numărul. Și îi ruga să-l caute dacă o să le placă. S-a culcat cum a urcat înapoi și a dormit neîntors până seara. Când s-a trezit și-a verificat telefonul și primise un singur mesaj de la un număr nou. Era puțin dezamăgit. Dar l-a deschis și pe acela cu emoție. Îi scrisese o domnișoară care îi povestea în detaliu senzațiile pe care le trăise când i-a gustat prăjitura. Se încheia cu mărturisirea că au început să-i tremure picioarele după a doua felie și că și-ar dori încă o bucată. Își recunoștea propriile trăiri în descrierea ei și nu-și mai încăpea în piele de fericire. S-a consolat că-i era de ajuns și o singură persoană care să-i împărtășească gusturile. Și i-a răspuns în cel mai recunoscător mod cu putință. S-a oferit chiar să-i ducă o tavă întreagă dacă accepta să se întâlnească. Au stabilit să se vadă de a doua zi la prânz. Îl invitase direct la ea. Voia să-i pregătească la rândul ei o surpriză.
Gabriel nu prea și-a găsit somnul în acea noapte. Dormise oricum pe zi și nu mai putea de nerăbdare să vină prânzul. Se întreba care dintre trecătoare ar putea să fie. Își amintea că veniseră și câteva fete drăguțe să-și ia porția de prăjitură. Dacă e una dintre ele, s-a gândit cu înfrigurare? Și un zâmbet larg i-a apărut pe față. În poza de la profil era cu spatele și nu putea să-și dea seama. Tot ce observase era că arăta cam suplă pentru o amatoare de dulciuri. S-a pregătit toată dimineața de plecare. De cadou se ocupase de seara. Și-a luat cele mai bune haine. Și s-a prezentat la adresă cu un sfert de oră mai devreme. Eu sunt Dorina, i-a întins mâna când a deschis ușa. A recunoscut-o pe cea care îi rămăsese cel mai puternic întipărită în memorie. Nici nu îndrăznise să spere că ar fi ea. Deși li se intersectaseră privirile o secundă și chiar i se păruse că-i zâmbise. Gabriel, îmi pare bine, i-a răspuns emoționat. Rămăsese în ușă cu tava în mână. Intră, te rog! Și dă-mi prăjitura că nu mai pot de poftă. Și-a tăiat pe loc o felie și a început să o mestece lent. Ca pe o delicatesă rară. Se uita cum o savurează cu ochii închiși. Și i se făcuse pielea de găină. La final și-a lins degetele unul câte unul și i-a rămas puțină cremă pe buze. Gabriel i-a făcut un semn discret și s-a șters cu un șervețel. N-am mai simțit așa plăcere niciodată, i-a spus cu gura plină. O voi păstra numai pentru mine. Pentru tine am pregătit ceva diferit. A luat tava lui și a pus-o deoparte. Apoi l-a invitat să se așeze la masa din bucătărie. Dar înainte să-i taie o felie din a ei. Pentru că tot despre o prăjitură era vorba. I-a povestit în detaliu despre rețetă și cum ajunsese să o facă. Parcă se auzea din nou vorbind. Despre pasiunea lor comună pentru prăjituri. Cum le încercase pe toate și se plictisise. Așa că până la urmă se gândise să inventeze una nouă. Își făcuse cu greu curaj. Doar nu era nici ea maestru bucătar. Și încă nu găsise pe nimeni să o aprecieze. În el își punea ultima speranță și așa mai departe.
Lui Gabriel aproape că i se umeziseră ochii când a terminat. A rugat-o să i-o dea mai repede. Era sigur că-i va plăcea cel puțin la fel de mult ca prăjitura lui. Dar când a scos-o din frigider nu și-a putut ascunde decepția. Văzuse stratul gros de frișcă de deasupra. Și era singurul ingredient pe care nu-l suportase niciodată. Înțelegea prea bine cât ar fi contat pentru ea să o mănânce. Așa că a fost rândul lui să înghită cu sughițuri. S-a gândit inițial să dea frișca la o parte. Dar a realizat că s-ar fi simțit jignită. Prima lingură a fost cea mai dificilă. A simțit la un moment dat cum îi vine înapoi pe gât. Dar a luat o gură mare de apă. I-a cerut să-i umple iarăși paharul. Și a continuat să mănânce până a terminat-o. Se oprea doar să o complimenteze. Dacă ar fi făcut vreo pauză mai lungă n-ar mai fi putut continua. A înțeles atunci ce simțise mama lui și cât de greu își controlase grimasele. Dorina îl urmărea cum mestecă bucată după bucată și îi analiza fiecare reacție. Aproape că a strigat de bucurie când a golit farfuria. De unde a dedus și că se întâmplase în premieră.
Nici un actor nu s-ar fi prefăcut mai bine decât Gabriel. Nici măcar unul de Hollywood. Doar că oricât și-ar fi dorit să mănânce și a doua porție nu a mai putut. Nu l-a lăsat inima nici să o refuze. Dar când a văzut iarăși farfuria plină n-a mai rezistat. Se temea că o să vomite și dacă îi mai simte mirosul. A cerut voie să meargă la baie. A stat înăuntru suspect de mult. Ocazie cu care și-a explicat și reacția celui dintâi prieten. După care s-a făcut nevăzut pe ușa de la intrare. Îi era și rușine. Îi părea și rău pentru dezamăgirea pe care i-o provocase. Doar că stomacul lui n-ar mai fi tolerat încă un abuz. Și totuși n-ar fi trebuit să plec fără să o salut, și-a reproșat toată seara. A simțit pe drum că-i vibra telefonul în buzunar. Dar nu i-a venit să-l verifice până n-a ajuns acasă. Și mai ales până să mănânce o felie din prăjitura lui. Să-i treacă greața. Când l-a deschis avea apeluri pierdute și un mesaj vocal de la Dorina. Spune-mi, te rog, că ți-a plăcut, îl implora printre suspine.