Dinu a urlat și a căzut la pământ. A leșinat de durere și a rămas inconștient pe trotuar. Când și-a revenit auzea ca prin vis focuri de armă și țipete. Cineva s-a împiedicat în alergare și a căzut peste el. Bărbatul fusese împușcat și îi curgea sânge din gât. Dinu ar fi vrut să-l dea la o parte. Dar nu avea suficientă energie. A încercat să-l împingă cu utimele puteri. Și i-a țâșnit sângele pe față. L-a lăsat să se scurgă până aproape să-i intre în gură. Și când i-a ajuns pe marginea buzei i-a venit să-l lingă. Avea senzația că-i potolește setea și l-a înghițit. Îl simțea cum i se răspândește în organism. Și odată cu el i se risipea și durerea. Dinu a rămas un timp pe gânduri. După care l-a tras mai aproape să-i bea direct din rană. Cu fiecare înghițitură își recupera forțele. Acum putea să miște cadavrul cu ușurință. S-a ridicat și s-a uitat spre propriile răni. Și a văzut cum îi creșteau noi membre prin găurile de gloanțe. Și-a dus mâna la tâmplă. Pe locul unde fusese lovit cu piatra. Și i s-a părut că-i ieșea încă un cap. Doar tăietura nu i se vindecase. Rămăsese spintecat pe mijlocul corpului. Începuse totuși să-și controleze părțile. Și își putea coordona mai ușor mișcările.
Prima parte:
S-a uitat în jur și era plin de cadavre. A ridicat unul de pe jos. I-a smuls capul și a început să-i bea și lui sângele. Lumea deja se răspândise de la împușcături. Rămăsese numai polițistul cu arma în mână. Încă se uita la trupul partenerului căruia fusese nevoit să-i zboare creierii. Când l-a observat că se ridică plin de gloanțe. Parcă nu-i venea să-și creadă ochilor. Nu știa dacă să tragă sau să fugă la fel ca restul. Îl privea cum golește de sânge cadavrele. Și crește în înălțime. Cum i se lungesc noile membre. Și parcă începea să-l fascineze. La un moment dat li s-au intersectat privirile. Și monstrul a urlat spre el prin gura secționată în două. Polițistul s-a lăsat în genunchi și s-a aplecat în fața lui. Ca și cum i-ar fi jurat loialitate. S-a ridicat doar când s-au auzit noi sirene apropiindu-se. Și-a luat pistolul și s-a așezat în fața stăpânului să-l protejeze.
Mașinile i-au înconjurat și polițiștii i-au amenințat cu pistoalele. Dar cel dinainte a început să le vorbească pe noua limbă. L-au ascultat până la final și s-au măsurat din priviri. Apoi s-au uitat toți spre unul singur și au început să tragă. S-au alăturat la rândul lor monstrului după ce i-au dus trupul celui mort ca ofrandă. Când i-a smuls capul i-a stropit și pe ei de sânge. Și câțiva au gustat din picăturile căzute pe fețele lor. Dar nu au devenit mai puternici. Doar mai violenți ca sub influența drogurilor. Unora li se înroșiseră ochii și perorau cu spume la gură. Altora le-a venit să vomite când i-au simțit gustul. Și s-au făcut nevăzuți printre blocuri după ce au plecat în marș spre centru. Dar cei mai mulți au rămas să-și devoreze porția cuvenită din următoarea pradă.
Între timp străzile se umpluseră de jurnaliști. Și de tot felul de alți propagandiști cu telefon. Monstrul nu-l atacase pe niciunul dintre ei. Ca și cum și-ar fi dorit publicitate. Creșteau și rândurile partizanilor. Coloana din urma lui era tot mai lungă. Părea o revoluție în plină desfășurare. Mai ales când a devenit limpede că avansau spre sediul guvernului. Unde erau așteptați de câteva șiruri de militari. Baricadați în spatele altora de tancuri. Protestatarii s-au oprit la câțiva metri de trupe. Și i-au deschis culoar monstrului să iasă în față. Unii dintre ei s-au făcut preș să-i calce în picioare. Se zvârcoleau sub talpa lui ca atinși de extazul ideologic. Monstrul s-a uitat la soldați pe deasupra generalilor. Și a început din nou să urle. O parte s-au desprins din rânduri pentru a-și executa superiorii. Restul au fugit după ce și-au abandonat armele. Și-au dezbrăcat uniformele și s-au amestecat cu mulțimea. Cei rămași au venit spre monstru cu jertfele și s-au alăturat revoluționarilor.
Au trebuit să tragă cu tancurile în clădire pentru a-i face loc să intre. Se înălțase până la primul etaj de la câte ofrande primise. În hol se adunaseră politicienii grăbiți să-i aducă omagiile. Și o parte dintre ei fuseseră striviți sub dărâmături. Cei rămași l-au condus până în sala de ceremonii. Dar nu au găsit niciun scaun care ar fi putut să-l încapă. Așa că s-a făcut apel la voluntari pentru a-i construi un tron din corpuri umane. Nu s-au oferit suficienți din prima. Și i-au racolat cu forța pe restul din ultimele rânduri. Între timp se formase o gardă din cei mai vechi și devotați aderenți. Se distingeau între ei printr-o bandă legată în jurul brațului stâng. Decretaseră că rămâneau și singurii care mai aveau dreptul să poarte arme.
Noul regim s-a instaurat în uralele audienței. Membrii curții superioare s-au încolonat să-i valideze învestitura. A fost improvizată rapid o procedură de numire în funcție pentru a elimina orice contestație. Ba chiar au inventat pe loc și un ceremonial. Îți venea să juri că a fost înscăunat cu rigorile constituționale și nu alta. Dar nu toată lumea i-a acceptat legitimitatea.
N-a trecut mult și pe la colțuri au început să circule zvonuri despre apariția unor grupuri de rezistență. Clasa conducătoare brevetase un sistem pentru satisfacerea apetitului conducătorului. În fiecare zi erau trase la sorți trei victime care să-i fie oferite drept sacrificiu. Prima la micul dejun, a doua la prânz și ultima la cină. Iar monstrul se dezvolta continuu din moment ce îl hrăneau abundent. Și odată cu gabaritul îi sporea și pofta de sânge. Așa că erau nevoiți să-i crească mereu rația.
În societate se acumula nervozitatea. Toți urmăreau cu sufletul la gură tragerile la sorți din fiecare seară. Le mureau membri ai familiei sau prieteni. Erau excluși numai cei sub vârsta majoratului. Unii observaseră că majoritatea celor extrași venea din rândul vârstnicilor. Alții se întrebau cum de niciunul dintre tartori nu fusese selecționat până atunci. Și se răspândise suspiciunea că întreg procesul era măsluit. Clasa conducătoare a recunoscut pericolul la adresa poziției sale. S-a organizat o întâlnire secretă la care nu au participat decât cei mai influenți dintre nomenclaturiști. Și s-a hotărât că trebuie sacrificat de urgență și unul dintre ei. Cu scopul de a fi dat ca exemplu. În cele din urmă a fost ales cu unanimitate un apparatcik care nu era prezent. Iar în seara următoare a fost extras din urnă în văzul întregii țări. Un detașament al gărzii era deja la poartă când i s-a pronunțat numele la televizor.
Sacrificiul a mai liniștit masele revoltate. Se consolau cu sentimentul vinovat de mulțumire că s-a făcut dreptate. Că s-a mai echilibrat raportul dintre popor și elite. Dar tensiunile s-au mutat în eșaloanele superioare. Nomenclaturiștii deveniseră paranoici și se temeau pentru viața lor sau a apropiaților. Venise și rândul lor să urmărească extragerile de seară cu emoții. Câțiva au fost chiar internați în urma unor atacuri de panică. Nimeni nu se mai simțea în siguranță. Nici măcar cercul restrâns care ordonase execuția unuia dintre fruntași. Mulți se temeau că ar putea să le vină rândul și au contactat rezistența. Câteva facțiuni au pus la cale operațiuni de răsturnare a regimului. Dar nu știau niciunii cum să procedeze cu monstrul. Căderea lui ar fi însemnat și finalul sistemului. Iar ei își doreau cu tot dinadinsul să-l perpetueze. Numai că sub controlul propriu. Așa că s-au rezumat la atacuri între ei.
După un timp devenise ceva obișnuit să mai fie anunțată câte o victimă din elita conducătoare. Dar populația le vedea drept ce erau. Reglări de conturi între grupările de la vârful statului. Le urmăreau războiul televizat ca pe un film de acțiune. Se dezbăteau teorii. Se dezlegau comploturi. Vreme în care monstrul creștea fără oprire de ajunsese până la ultimul nivel. Birocrații calculaseră că va sta liniștit cât timp îi vor fi satisfăcute nevoile primare. Doar că într-o zi a fost executat cel resposabil cu racolarea victimelor. Și a rămas nemâncat peste noapte. Când au fost alertați dimineața lăsase deja în urma lui un morman de cadavre. S-au grăbit să-l aducă înapoi între ziduri. Dar monstrul plecase să-și facă provizii și pentru restul zilei. Rezistența aflase înaintea autorităților că își părăsise bârlogul. Și îl atacase cu tot armamentul procurat cu ajutorul trădătorilor. Când l-au găsit era deja sfârtecat de obuze și grenade. Încerca să respingă încă un atac cu ultimele forțe. Dar abia își mai trăgea răsuflarea. Membrele i se zvârcoleau pe asfalt deprinse de restul corpului. Jumătățile i se mișcau haotic. Nu-și mai putea din nou coordona mișcările. Părea la fel de neajutorat ca în prima zi.
Partizanii au înțeles că nu mai putea fi salvat. Și au trecut de partea noilor revoluționari. Și-au scos uniformele pentru a-și pune banderole de altă culoare pe brațe. Așa cum o făcuseră și la precedenta răsturnare de regim. Unii dintre ei au fost totuși denunțați ca sabotori. În special figurile cele mai vizibile ale fostei conduceri. Și au sfârșit executați sumar în piața publică. De această dată prin metodele clasice. Nu mai exista un monstru care să le smulgă capetele. Dar străzile tot nu s-au curățat de sânge.