Era într-o zi de marți. În jurul orei la care se umplu restaurantele de angajați în pauza de masă. Când s-a petrecut miracolul din Dorobanți. Așa cum avea să-i rămână numele în presă. Sau mai exact primul episod dintr-o serie mai lungă. Câțiva martori au sunat la 112 după ce au văzut un bărbat căzând de la etaj. În fața blocului era un magazin. Au presupus că s-a izbit de acoperiș. Numai că se auziseră câteva țipete și dinăuntru în momentul căderii. S-au gândit că poate intrase prin tavan. Au mers în grup să verifice. Și au fost întâmpinați de un paznic și niște vânzătoare care se jurau că-l văzuseră trecând prin fața lor. Problema era că nu se oprise nici acolo. Deși sub magazin nu mai era decât pământul. Și de fapt nicăieri. Pentru că nu reușiseră să găsească niciun cadavru. Nicio urmă a trecerii lui prin clădire. Tavanul era intact. S-au urcat și pe acoperiș și n-au găsit nicio victimă. Nicio pagubă și nicio baltă de sânge. De parcă ar fi căzut direct în iad.
Poliția a început să investigheze. Mai degrabă la presiunea martorilor și a presei. Pentru că nu existau niciun fel de probe că s-ar fi produs vreun incident. De fapt nu existau niciun fel de dovezi că s-ar fi întâmplat ceva, orice. Părea un episod de psihoză în masă. Până au început să se înmulțească relatările și au reușit să identifice potențiala victimă. Îl chema Andrei și locuia în blocul cu pricina la etajul nouă. Când au urcat să bată la ușă nu le-a răspuns nimeni. Așa că au căutat administratorul să le dea numărul victimei. Au sunat și pe telefon și tot nu le-a răspuns nimeni. După care l-au căutat din nou pe administrator să-i ceară numărul unui membru al familiei. Numai că Andrei era cam singuratic și nu îl văzuse niciodată cu nimeni. S-au gândit să vorbească și cu vecinii. Poate se împrietenise cu vreunul dintre ei. Dar n-au avut succes nici de această dată și rămâneau fără opțiuni. Nu schimbase cu niciunul mai mult de câteva vorbe. Era un băiat politicos, spuneau toți. Asculta cam tare muzică. Dar în rest nu deranja pe nimeni. Nu se prea auzeau voci din apartamentul lui. Le-a confirmat și administratorul că era trecut singur la întreținere. Nu intrase decât o dată pentru o defecțiune la baie și îi rămăseseră în memorie teancurile de cărți din fiecare colț. Era de-ăsta, intelectual, le-a spus el polițiștilor. Și le-a făcut semn cu mâna că nu părea chiar în toate mințile. Prin urmare se cam adunau mărturiile. Unuia dintre polițiști i-a scăpat și un „e clară treaba”. Ancheta putea fi deja închisă. Aveau de-a face cu un caz de sinucidere.
Așa că s-au hotărât să forțeze ușa și au chemat întăriri de la secție. Când au reușit să intre erau toate geamurile deschise. Cu draperiile și perdelele trase la perete. Semn că deliberase o vreme pe unde era mai bine să sară. Probabil că își calculase traiectoria. Își numărase pașii în alergare. În așa fel încât să nu rămână doar schilodit. Să fie sigur că rănile vor fi fatale. Văzuse unul dintre polițiști într-un serial pe internet. Și le explica și celorlalți cum e cu psihologia sinucigașilor. Nu exista niciun indiciu că s-ar fi produs vreo crimă. Deci munca lor era cam încheiată. Se micșorase riscul să rămână peste program. Doar că mai exista încă o problemă pe care nu reușeau să o soluționeze. Unde dispăruse cadavrul? Așa că s-au întors la punctul de pornire. Nu era totuși o halucinație colectivă? Poate că plonjase o păsare de la etajul nouă și le provocase martorilor o iluzie vizuală. Dar cum să explici reacția celor din magazin? Doar nu ajunsese pasărea și pe acolo. Treaba era încurcată și nu mai aveau decât vreo două ore până la finalul zilei de lucru. Trecuse ceva timp de când nu-i mai prinsese seara la serviciu. Începuseră să aibă accese de nervozitate. Îi repezeau pe martori. Aproape că-i somau să-și retragă declarațiile. Dar nimeni nu voia să cedeze. Erau toți siguri de ce văzuseră. Așa că n-au avut încotro decât să continue ancheta. Doar că s-au hotărât să o lase pe a doua zi. Numai bine, până atunci poate apărea cumva și mortul. Au împrăștiat mulțimea de gură-cască. Și s-au dus fiecare în treaba lui. După ce au sigilat ușa spartă.
Însă a trecut noaptea și Andrei tot nu era de găsit. Vecinii fierbeau de curiozitate și l-au convins pe administrator să sune la Poliție. Nu aveau nici ei vreo informație nouă. Dar au promis că vor trimite un echipaj să continue investigația. Îi descoperiseră numai o rudă îndepărtată care nu știuse să le spună mare lucru despre victimă. La telefon nu-l mai sunase nimeni pentru că-l găsiseră abandonat în casă cu o zi înainte. Când s-au întors au încercat să-l deblocheze. Dar nu au reușit și au plecat după băieții de la tehnic. Au sigilat înapoi ușa fără să observe că rămăsese înăuntru o persoană. Care se ascunsese în dressing și îi urmărise cu sufletul la gură până se golise apartamentul. Era una dintre clientele din magazin. Intrase să-și cumpere doar o cremă anticearcăn. Și bineînțeles că își umpluse tot coșul cu lucruri de care nu avea nevoie. Când l-a văzut pe Andrei căzând prin fața ei. Li s-au intersectat privirile o secundă. După care a dispărut de parcă îl înghițise pământul. Îi rămăsese de atunci chipul lui întipărit pe retină. Și n-ar fi deranjat-o pentru că i se păruse drăguț. Chiar dacă și cam trist. Dar cum închidea ochii și-l imagina zdrobit de podeaua magazinului și nu putuse să doarmă toată noaptea. Avea impresia că întinsese o mână spre ea în cădere. Și nici măcar nu încercase să-l prindă. Rămăsese blocată cu toate cumpărăturile ei inutile în brațe. I se oprise inima pe moment. Și apoi începuse să-i bată puternic. Dar nu de la sperietură. Ar fi vrut să-l salveze. Să-l ducă acasă. Să-l îngrijească și să-l facă bine.
S-a ridicat din pat la prima oră. A citit știrile. Dar nu mai apăruse nimic nou. Așa că s-a îmbrăcat și a plecat spre locul faptei. Să descopere singură ce se întâmplase. A vorbit cu vecinii care se adunaseră deja în fața blocului și dezbăteau teoriile conspirației. S-a strecurat pe lângă ei când au intrat în scară. Și apoi pe lângă polițiști când au urcat la nouă. Simțea o atracție irezistibilă față de apartamentul lui. De parcă acolo trebuia să ajungă dintotdeauna. Era locul unde putea să găsească și răspunsuri. Așa că s-a apucat să răscolească peste tot când a rămas singură. A căutat în primul rând un bilet de adio. Dar nu a găsit nimic scris de mâna lui. Era curioasă să-i vadă caligrafia. I-a răsfoit cărțile de pe noptieră în căutarea unor notițe. Dar nu a descoperit nimic între pagini. Era clar că nu lăsase niciun mesaj în urmă. Așa că a încercat să-l înțeleagă prin lucrurile pe care le avea în casă. Apartamentul era decorat în stil industrial. Cu o combinație de stejar și metal. Toate piesele se potriveau în detaliu. Deși nu făceau parte din aceeași colecție. Peste tot erau cărți. Multe dintre ele vechi și cam ponosite. Părea să fie pasionat de literatura secolului XIX. Avea și câteva rafturi de teologie pe care le așezase în centrul bibliotecii principale. Niște filosofie. Albume de artă. Mai nimic contemporan. Multe icoane și tablouri pe pereți.
A trecut în dormitor unde avea un pat îngust. În care n-ar fi încăput două persoane decât îmbrățișate. Era aranjat la linie. Cu așternuturile proaspăt schimbate. În nuanțe de bej care se asortau cu pielea maro a cadrului. A deschis ușile dulapului și a început să-i umble prin haine. I se făcuse răcoare și a tras un hanorac larg pe ea. A căutat și o pereche mai groasă de șosete. Și-a prins părul la spate și a continuat să exploreze. I-a deschis noptiera și a dat peste o cutie de scrisori. Erau de la iubitele din tinerețe. Dar niciun răspuns din partea lui. A mai găsit tot felul de amintiri. Multe fotografii cu fete. Pe care le-a dat imediat la o parte fără să se uite la ele. Perii de păr, periuțe de dinți, parfumuri, cosmetice. Genul de obiecte pe care le lasă în urmă o fostă. A simțit că-i fac rău. Le-a pus înapoi și a închis noptiera. Cu intenția să nu se mai atingă de ce era înăuntru.
A plecat spre bucătărie. Unde s-a oprit în fața colecției de sticle. Majoritatea de cognac. Câteva de vin roșu. Un amaretto. Frigiderul era aproape gol. Niște borcane ce păreau acolo de când lumea. Câteva sticle de cvas nefiltrat. Sertarul de legume era ocupat cu beri. Germane și belgiene. S-a întors în living și i-a văzut biroul. Dacă a lăsat ceva scris pe laptop, s-a gândit și l-a pornit grăbită. Din fericire nu avea parolă. Era plin de fișiere pe desktop. Dar păreau cumva în ordine. Aranjate după o logică înțeleasă numai de el. Nu a găsit nici printre ele vreo scrisoare. Dar a intrat într-un folder numit Întâmplări ridicole și a descoperit ce părea a fi un manuscris. A intrat în aplicația lui de muzică și a pornit un playlist pe care îl denumise la fel. După care a început să citească. L-a terminat pe la cinci dimineața. Nu s-a oprit nici să meargă la toaletă. Era un volum de proză scurtă. Părea mai degrabă autoficțiune. Scrisă ca o confesiune. O trecuse prin toate stările posibile. Nu mai realiza când râde sau plânge. Când e înduioșată sau îngrețoșată. Nu știa dacă iubea sau ura personajele. Avea o singură certitudine. Că era mai bine pentru Andrei să rămână nepublicat. I se părea că se inspirase prea mult din intimitate. Găsise chiar și o povestire în care protagonistul contempla la sinucidere. Așezat cu picioarele în gol pe marginea unui pervaz.
Andreea s-a întors pe lumină acasă. Păstrase hainele de la el și își trimisese manuscrisul pe telefon să-l mai citească o dată. A reușit la un moment dat să adoarmă. Dar s-a trezit după numai câteva ore. A căutat știri noi. Însă toată lumea părea să-l fi dat uitării. Nu se întorsese nimeni la apartament nici cât fusese ea acolo. Așa că a hotărât să meargă înapoi. Rupsese sigiliul când plecase și se aștepta să-l găsească la fel. Avusese dreptate. Nu se mai preocupaseră de lucrurile lui. Putea să intre oricine. Să plece cu orice. Nu s-ar fi sinchisit nimeni să-i oprească. Andreea a intrat nestingherită și a hotărât să rămână peste noapte. S-a îmbrăcat în pijamalele lui Andrei și a dormit în patul lui până spre prânz. Nu mai avusese de multă vreme un somn atât de liniștitor. S-a trezit zâmbitoare. A făcut un duș. Și-a schimbat hainele cu altele curate de la el. A găsit niște cafea rămasă pe fundul unui borcan și a pus un ibric cu apă la fiert. Tocmai își comandase și ceva de mâncare. Când a orbit-o o lumină puternică venind de afară. De parcă o fotografiase cineva cu blitz.
A început din senin să bată un vânt puternic care a trântit geamurile la perete. Draperiile și perdelele erau trase. Din stradă se auzeau strigăte de mirare. La fel ca în ziua căderii. S-a uitat pe fereastră și se adunaseră grupuri de oameni care arătau cu degetul spre apartament. Unul dintre ei a văzut-o și a început să o strige. S-a tras înapoi speriată și a ieșit din bucătărie să fugă. Dar s-a oprit când l-a văzut pe Andrei în living. Nu înțelegea cum ajunsese acolo. Ușa de la intrare nu se clintise. Stătea nemișcat cu spatele la ea. În dreptul ferestrelor deschise. Și parcă strălucea ca înconjurat de o aură. Lumina s-a disipat treptat. Vântul s-a potolit. Se mai auzea doar rumoarea din fața blocului. Când s-a întors spre ea și a privit-o cu surprindere.
Bună, i-a spus! Bună, i-a răspuns ea! Cum ai intrat în casă? Au lăsat polițiștii ușa deschisă. Dar ce au căutat aici? Pe tine. Pe mine? Da, pe tine. De ce? Pentru că te-ai sinucis. Andrei s-a înroșit la față. Mi se pare că sunt cât se poate de viu. Pot să te ating? Poftim? Andreea s-a apropiat fără să mai aștepte vreo permisiune. Și l-a împuns de câteva ori cu degetul. Era viu, în carne și oase. Unde ai umblat trei zile? Nu știu despre ce vorbești. Știi măcar ce zi e? Marți, bineînțeles. E vineri. Cum să fie vineri? Ai dispărut trei zile. Unde să dispar? Te-ai aruncat de la geam și te-ai evaporat fără nicio urmă. Te-au căutat polițiștii, administratorul, vecinii… Eu am dormit la tine azi-noapte. Ți-am citit manuscrisul. Ce-ai făcut? Să nu-l publici cumva, te rog! O să-ți facă numai rău.
I-a întrerupt soneria. Între timp martorii se adunaseră la ușă să vadă miracolul de aproape. Ascunși după aceiași doi polițiști. Își povesteau unul altuia ce văzuseră. Cum ieșise cineva prin acoperișul magazinului vecin și zburase până la etajul nouă. Cu picioarele în sus și capul în jos. De parcă ar fi căzut și nu urcat. Erau siguri că e persoana despre care citiseră pe rețelele sociale. Aceeași care dispăruse în urmă cu trei zile. Cristi a mers să le deschidă și a văzut încuietoarea spartă. S-a întors spre Andreea și pentru prima dată nu a mai privit-o ca pe o nebună. Pot să vă ajut cu ceva? Sunteți domnul Andrei …? Da. Vă căutăm de trei zile. Dar ce s-a întâmplat? Mai mulți martori ne-au raportat că ați sărit de la etaj. Din câte puteți observa nu e cazul. Da, vă înțelegem. Dar acum ne-au sunat alții să ne spună că v-au văzut zburând înapoi în apartament. Andrei a bufnit în râs. Dar s-a oprit după ce a remarcat că era singurul amuzat de situație. S-a uitat din nou spre Andreea. Care asculta speriată și îi făcea semne să scape cumva de ei. Vă asigur că nu am superputeri. Și cum ne puteți explica absența dumneavoastră? Andrei a rămas un minut pe gânduri. Andreea a venit lângă el și l-a luat de mână. Am fost împreună, le-a răspuns polițiștilor. Înainte ca Andrei să improvizeze vreo explicație. A dormit câteva nopți la mine. Gata, s-a rezolvat cazul, a concluzionat un polițist întorcându-se spre martori. N-auzi, domne, că l-am văzut zburând? Terminați, măi cu prostiile! Haideți să plecăm de aici și să lăsăm tinerii în pace. Până nu o să creadă suntem toți săriți de pe fix. Ne cerem scuze pentru deranj! Bună ziua, le-a spus celălalt polițist! O zi frumoasă, i-a răspuns Andrei și a închis ușa! Nu le-a mai reproșat nici încuietoarea spartă. Voia numai să-i vadă plecați odată.
Au răsuflat ușurați când au rămas singuri. Mai ales Andreea care părea în culmea fericirii. Andrei se uita la ea tot mai confuz. Și cum ziceai că te cheamă? Nu ți-am spus încă. Deci? Andreea. Andrei și Andreea. Da, a zâmbit ea. Ne cunoaștem de undeva? Am sentimentul că te-am mai văzut. Nu avem de unde să ne cunoaștem. Dar m-ai văzut în timp ce cădeai. În timp ce cădeam? Da, eram în magazinul din față. Te-ai uitat spre mine și mi-ai întins o mână. În timp ce cădeam? De câte ori să-ți explic? Și vrei să cred toată povestea asta? Chiar nu-ți amintești nimic? Îmi amintesc că hainele de pe tine sunt ale mele. Sper că nu te superi că le-am împrumutat. Dar îmi era cam frig. Am făcut un duș și aveam nevoie de schimburi. Nicio problemă. Mă bucur că te simți ca acasă. S-a întors să iasă din cameră și a realizat că încă se țineau de mână. A simțit cum îl strânge și mai puternic. Unde pleci? Nu mă arunc pe geam, stai liniștită! Să nu cumva să mai dispari! Înainte sau după ce mai dau o tură în zbor? Nu ești deloc amuzant. Ai speriat pe toată lumea. De-aia nu mai poate lumea de ce se întâmplă cu mine. Ai apărut și la televizor. Poftim? Vrei să vezi articolele cu tine? Bănuiesc că vor apărea și unele de astăzi. Hahaha! Arată-mi, te rog! Uite că au luat și interviuri martorilor. O să ajungi celebru. Mda, nu pentru ce mi-aș fi dorit.
S-a auzit din nou soneria. Sper că nu e presa, a glumit Andrei. Mă tem că e numai curierul, l-a lămurit Andreea. Nu-mi amintesc să fi comandat ceva. Luasem eu niște mâncare înainte să reapari. Bravo, acum realizez că îmi era chiar foame! De unde ai comandat? De la restaurantul libanez din Herăstrău. Minunat, hai să mâncăm! Ce-ți pun de băut? El a scos o farfurie și un set de tacâmuri în plus. Ea l-a ajutat să împartă porțiile și i-a lăsat mai mult lui pe ascuns. S-au așezat împreună la masă cu naturalețea unui cuplu. Părea o rutină deja exersată de multe ori între ei. Și cum ziceai că ai ajuns la mine în casă, a întrebat-o după ce a luat câteva guri de mâncare? Dar Andreea rămăsese încremenită și nu mai putea să articuleze niciun cuvânt. Andrei dispărea pentru fracțiuni de secundă și apărea la loc. S-a întâmplat ceva, a întrebat-o iarăși? Sper că visez, a răspuns într-un final. Spune-mi, te rog, că nu e adevărat! Nu știu de ce te aud întrerupt. De parcă am vorbi la telefon și ar pica rețeaua. Andrei, cred că dispari din nou. Poftim? Nu pleca, te rog! Nu înțeleg ce spui. De ce s-a făcut întuneric? Nu mă lăsa singură. Să nu îndrăznești! Ai înțeles? Aud numai frânturi. Parcă sunt tot mai lungi pauzele. Și nu te mai văd deloc. Andrei, mai ești aici? Andrei!