Nu mi-ai zis că v-ați despărțit. Și nici măcar nu mai vorbiți? Ce am putea să ne mai spunem? Mă gândeam că ați rămas prieteni. Nu era cazul. S-a întâmplat ceva peste care să nu puteți trece? Nimic de genul. Am terminat-o după o simplă ceartă. Și atunci ce vă oprește să păstrați legătura? Ce sens ar mai avea? O relație de orice fel între două persoane ar trebui să evolueze. Să trecem de la iubiți la prieteni ar fi un regres. Dar și relațiile de prietenie au profunzimea lor. Nu se poate compara nivelul de intimitate. Cum ai putea să te mulțumești cu mai puțin după ce ai primit totul? Și cum să-i rezervi la rândul tău doar o parte din tot ce îi ofereai înainte? Trebuie să plec, s-a scuzat după un moment de tăcere. Se și ridicase de la masă. Atât de repede? N-am ajuns nici de o oră. Mă revanșez data viitoare. Nu s-a mai obosit să inventeze o scuză. A plecat în grabă. Cu promisiunea că se vor revedea în curând. Pe care nu o făcuse niciunul cu sinceritate.
Avea senzația că i se uscase gâtul. Îi răgușise vocea de la vorbit. Trecuseră săptămâni întregi de când nu mai avusese o discuție normală. Doar telefoane scurte de complezență. Se simțea vinovat că mințise. Nu avea niciun alt program. Dar nu-i plăcea să vorbească despre ea cu alte persoane. Nici măcar cu prietenii cei mai apropiați. Orice conversație despre relația lor îi provoca în continuare sentimentul că i-ar fi trădat încrederea. Deși se împlinea o jumătate de an de când nu mai erau împreună. Își propusese să nu lase timpul să-i vindece rana. Să o păstreze deschisă ca în momentul rupturii. Să nu-și permită nici măcar slăbiciunea de a-și anestezia durerea. Să îndure pe viu consecințele greșelilor lui. Fiecare nouă zi era o repetiție a ultimei împreună. Se trezea cu premoniția că se va întâmpla ceva rău. Apoi rememora cearta de la care pornise despărțirea. Și ce o provocase. Analiza fiecare gest și replică. Se pierdea în gânduri care îl țineau treaz până târziu în noapte. Dormea numai câteva ore și o lua de la capăt cum deschidea ochii.
Mergea cu pași repezi spre casă. Simțea nevoia să pună distanță între el și prietenul cu interogatoriul. La un moment dat a intrat pe străzile lor preferate. Tolera cu greu revederea locurilor pe care le asocia cu ea. Așa că a grăbit și mai tare ritmul. Nici nu a realizat când a ajuns în fața casei. A intrat de parcă fugea din calea unei amenințări de viață și de moarte. S-a liniștit doar când s-a văzut după ușa închisă. Putea în sfârșit să revină la programul lui obișnuit. Și-a petrecut restul zilei pe fotoliu. S-a ridicat numai să aprindă lumina după ce a observat că se întunecase și a continuat să meargă în cerc până au început să-l doară tălpile. La un moment dat a simțit că tremură de frig și a realizat că nu mâncase toată ziua. Nu mai percepea senzația de foame. Mânca doar când își amintea și numai cât să nu cadă din picioare. A deschis frigiderul și nu a găsit nimic. S-a uitat la ceas și era prea târziu să comande. De ieșit din casă nu voia să audă. Își luase porția la amiază pentru întreaga săptămână. Așa că s-a mulțumit cu niște migdale și o ciocolată neagră. Măcar să aibă și altă cauză de a rămâne treaz încă o noapte.
A adormit spre dimineață și l-a trezit de la prima oră un vis. Era din nou cu același prieten și în același loc. Purtau aceeași conversație până la ultima replică. Pe care nu mai putea să o spună pentru că i se lipiseră buzele între ele. Când s-a trezit simțea oboseala în tot corpul. Dar știa că nu are niciun rost să încerce să mai doarmă. A mers la baie să se spele pe față. Își privea ochii injectați în oglindă. Cearcănele vinete de lipsa somnului și buzele crăpate de deshidratare. Până și mâinile îi erau atât de aspre încât aproape că îi zgâriau tenul. Când a încercat să deschidă gura a simțit o durere ascuțită și i s-a inundat limba de un lichid cu gust metalic. A scuipat în chiuvetă și era sânge. S-a gândit că trebuie să fie de la vreo gingie. Căuta întotdeauna explicațiile cele mai benigne pentru orice problemă medicală. Așa că s-a întors în pat după ce s-a clătit numai cu apă. Măcar să mai stea întins o vreme. A închis ochii și s-a adâncit la loc în gânduri.
Pe la prânz i-a sunat telefonul. Încă nu se mișcase din aceeași poziție. A răspuns doar ca să nu mai audă soneria. Era un curier. L-a întrebat dacă îl găsește să-i aducă un colet. Încerca să-i spună că e acasă și nu reușea. Pronunța cuvintele. Dar nu se auzea nimic. Curierul a crezut că s-a întrerupt conexiunea. A închis și a sunat iarăși. Dar el tot nu putea să vorbească. Nu se auzea nici măcar o șoaptă. De parcă gura lui nu mai era capabilă să emită niciun sunet. Nu l-a mai sunat și a treia oară. Și se ruga să nu-l mai sune nici altcineva. S-a clătit din nou cu un pahar de apă. Și a încercat iarăși să vorbească. Dar tot nu își revenise. Muțise peste noapte. A dat vina pe răgușeală. Până mâine o să-mi treacă, și-a spus în minte. Dar s-a trezit la fel și a doua zi. S-a hotărât să mai aștepte încă una și tot fără rezultat. Nu a mai putut nici să evite interacțiunile cu alte persoane. Se asigura că nu îl sună nimeni. Avea grijă să le trimită preventiv mesaje. La cumpărături mergea cu un carnet și un pix. Numai scrisul îi mai aducea liniște. Devenise forma lui preferată de comunicare. Își găsea din orice un pretext să mai pună niște cuvinte pe hârtie. Era mai activ și pe grupurile de mesagerie. Răspundea cu paragrafe întregi la mesaje de un singur rând.
De ce nu ar putea fi și o cale de a comunica din nou cu ea, s-a gândit într-o zi? Nu avea nicio intenție să redeschidă conversația directă. Numai că se încheiase prea abrupt și rămăseseră prea multe lucruri de spus între ei. Chiar dacă schimbaseră mesaje lungi pe final. Nu găsise niciunul formula potrivită de a-și exprima perspectiva. Dialogul se terminase de fapt odată cu cearta. Mesajele care i-au urmat au fost numai fragmente din monologul fiecăruia. Își răspundeau de parcă nu ar fi acordat nicio atenție replicilor celuilalt. Până când nu și-au mai răspuns deloc. Ce altă variantă aș mai avea, se întreba în plimbările lui prin casă? Nu mai scrisese încă din facultate nimic mai lung de o pagină. Dar simțea în acele momente că ar fi avut inspirație și pentru un întreg volum. De niște simple articole nu putea fi vorba. Trebuia să ascundă de ceilalți substratul intim al textelor. Așa că s-a hotărât să scrie ficțiune. A căutat și o revistă unde să le publice. A terminat unul după trei zile în care nu a făcut aproape nicio pauză. După ce l-a trimis editorilor a leșinat de epuizare pe canapea. Cum și-a revenit a verificat dacă îl publicaseră. Era deja pe site. Nu stârnise prea mult interes din partea cititorilor. Nu că l-ar fi interesat opinia altcuiva. Unicul motiv pentru care îl scrisese era să-l citească ea. Singura care ar fi putut să înțeleagă mesajele pe care le inserase în narațiune. L-a distribuit și pe contul lui. Doar pentru a se asigura că îl vede. A fost prima noapte în care a reușit să doarmă normal. Nu primise niciun semn când s-a așezat în pat. Nu l-a căutat nici până dimineața. Ar fi răsuflat ușurat. Știa că nu-i va răspunde în același stil. Și ar fi preferat să nu-i răspundă nimic decât să o facă în alte moduri. Dar parcă nu-i venea să creadă că nu reacționase în niciun fel. S-a gândit după o vreme să verifice și profilul ei. Și nu mai erau prieteni nici pe rețeaua socială.