Adela dansa în camera ei. Ar fi preferat un pas de deux. Dar îi lipsea partenerul. Așa că s-a mulțumit cu un pas seul. Făcuse balet în copilărie. Renunțase spre finalul liceului pentru a se concentra pe școală. Sau cel puțin așa suna explicația pentru restul. Nu știa nimeni care era realitatea. Pur și simplu refuzase într-o zi să mai urce pe scenă. Nu o mai văzuse niciunul dansând de atunci. Nici măcar părinții cu toate insistențele. O mai făcea numai de una singură. În special când revenea acasă. Nu se putuse abține nici acum. Dar se mișca tot mai stângaci cu fiecare an. La un moment dat s-a izbit de birou și a dărâmat o vază. Ai pățit ceva, s-a auzit de la parter? Sunt în regulă, i-a răspuns mamei. Își petrecea ca de obicei sărbătorile în familie. Te așteptăm la masă, a răsunat și vocea tatălui. După câteva minute s-a auzit și soneria. Ajunseseră și mătușa cu unchiul. Dar nu se simțea încă pregătită să-i întâmpine. Nu-și putuse reține lacriminile nici de această dată. De câte ori se întorcea acasă devenea emotivă. Nu era doar nostalgie. Își revedea toate amintirile. Etajerele cu romanele preferate. Teancurile de reviste. Posterele care îi tapetau pereții. Și îi reveneau în minte așteptările pe care le avusese de la viitor. Le compara cu prezentul. Și o copleșea dezămăgirea pentru alegerile făcute. Interpreta la fel până și ambiția părinților de a-i păstra camera intactă. De parcă ar fi vrut să-i transmită că și versiunea lor preferată era tot cea din trecut. Chiar dacă ajunsese o persoană de succes după criteriile apreciate de lume. Bifase destule borne în carieră pentru vârsta ei. Dar ar fi renunțat la tot ce realizase pentru a o lua de la capăt. S-ar fi întors oricând în punctul din care totul ar fi părut iarăși posibil.
A venit și Marta, s-a auzit din nou vocea mamei. Cobor imediat, i-a răspuns Adela. Poftim? Am zis că o să cobor imediat. Hai odată că nu mâncăm fără tine, i-a spus înainte de a se îndepărta. Îi iubea din toată inima pe amândoi. Dar avea momente în care și-ar fi dorit să dispară fără urmă. Și să nu mai revină niciodată în orașul natal. O încerca aceeași senzație că trebuia să coboare. Dar s-a comportat normal ca în fiecare an. A trecut întâi pe la baie să-și refacă machiajul. Aveau obiceiul să se îmbrace festiv de sărbători. Chiar dacă se întâlneau numai de-ai casei. După care și-a exersat zâmbetul fals în oglindă. Când a coborât s-a bucurat totuși să-i vadă strânși laolaltă. Ieșise și bunica din camera ei. Își abandonase chiar și serialele pentru a li se alătura. S-a pupat cu noii veniți. Au strâns-o în brațe și au copleșit-o cu laude. Primise și un cadou de la ei. Nu trecea niciun an fără să facă vreun gest. Tu vei rămâne mereu un copil pentru noi, i-au răspuns la proteste. A luat câteva guri de vin. Și parcă se simțea mai bine. O priveau cu atât de mult drag încât i-ar fi jignit să-și afișeze tristețea. Era datoare măcar să se prefacă. Să-și joace rolul până la capăt. Dar și-a schimbat iarăși starea când a observat scaunul gol din stânga ei. De la o vreme așezau unul în plus la masă. De parcă ar fi încercat să-i transmită încă un mesaj. Și Raul ce mai face? Ați mai vorbit, a întrebat-o mătușa? De parcă înțelesese ce se petrece cu ea. Și alesese să reacționeze în cel mai greșit mod cu putință. S-a uitat la fața consternată a mamei. După ce i s-a părut că își lovise sora pe sub masă. Adela s-a poticnit să-i răspundă. Nu știa niciodată cum ar trebui să abordeze subiectul. Sper că e bine, i-a spus până la urmă. Nu am mai ținut legătura. Păcat că v-ați despărțit, a continuat în ciuda avertismentelor. Era un băiat așa bun. Mai greu să găsești altul ca el. Mama Adelei n-a mai răbdat să o asculte. E treaba lor. Nu ne privește pe noi, a pus-o la punct cu severitate. Dar se simțea o nuanță de regret și în tonul ei. Unchiul a sesizat gafa nevestei și a schimbat subiectul. S-a discutat politică până la finalul mesei. Devenise cumva un subiect mai confortabil pentru toată lumea.
Adela a răsuflat ușurată când s-au ridicat să plece. Se temea de alte imprudențe pe care le-ar fi putut comite. Mătușa era recunoscută în familie. O liniștea gândul că se va putea retrage iarăși în camera ei. A realizat și că își uitase telefonul la etaj. Când a urcat avea câteva apeluri ratate. O sunase colega de bancă din liceu. Vorbiseră cu o lună înainte și stabiliseră să se vadă de sărbători. Adela uitase complet. Era ultimul lucru pe care și-l mai dorea după cina în familie. O ieșire în oraș cu gașca veche. Resursele ei sociale erau deja epuizate. Avea nevoie de o pauză să se încarce. Dar cum ar fi putut să o refuze? Ar fi fost prima lor întâlnire de la începutul anului. A sunat-o înapoi cu speranța că era prea târziu să mai iasă. Colega era căsătorită și avea trei copii. Dar a anunțat-o că tocmai primiseră invitație la o petrecere. Un alt coleg își deschisese un club și le rezervase o masă. Nu mai avea nicio scăpare. A realizat că nici măcar nu își luase haine potrivite. Venise cu gândul să nu meargă nici până la colțul străzii. Așa că nu-i rămânea decât să apeleze la garderoba din adolescență. L-a rugat pe tatăl ei să-i aducă gențile din mansardă. Și-a ales o fustă scurtă din piele neagră. Și un top alb din satin care îi lăsa descoperit buricul. A realizat că nu-i tocmai un gest elegant față de prietenele care trecuseră prin câteva nașteri. Dar simțea nevoia să compeseze alte lipsuri. Avea și singurătatea avantajele ei. A căutat o poză din liceu în care era îmbrăcată cu aceleași haine. Și-a amintit că și le cumpărase pentru un majorat. S-a uitat în oglindă și stăteau cam la fel pe ea. Chiar i se mai rotunjiseră formele. Nu se vedeau anii trecuți decât pe față. Dar i se părea că nu e nimic care să nu poată fi retușat din machiaj. Doar expresia de atunci nu reușea să o reproducă. În poză zâmbea cu toată încrederea. Ca orice tânără care e sigură că va întoarce multe priviri în acea seară. De ce nu și astăzi, s-a încurajat? Și-a luat geanta și a coborât iarăși. Părinții s-au ridicat să o acompanieze până la ușă ca pe vremuri. Au rugat-o să-i anunțe dacă rămâne undeva peste noapte. O să dorm acasă, stați liniștiți, le-a răspuns. Și i s-a părut că era prima dată când nu ar fi vrut să o găsească dimineață în camera ei.
Adela a comandat un taxi. Refuzase să vină un coleg după ea. Nu voia nici să conducă. Băuse un pahar la masă și oricum n-ar fi rezistat nici restul serii fără alcool. A cuprins-o o senzație de ridicol cum a intrat. Întorcea capete mai mult pentru vârstă decât pentru ținută. Nu era nimic prin comparație cu ce purtau adolescentele de acum. A răsuflat ușurată când le-a găsit într-un final masa. Era mai retrasă și putea să ignore ce se întâmpla în jur. S-au bucurat toți să o vadă. Au umplut-o și ei de complimente. Suficient cât să-i risipească impresia de la intrare. O așteptaseră cu un rând de shoturi. Pentru ceilalți era al treilea. Singurul capitol la care puteau fi siguri că stăteau mai bine decât tinerii. Încercau să vorbească. Dar muzica le acoperea vocile. Așa că s-au ridicat la dans. A venit și un rând de cocktailuri pentru fete. O parte dintre ei au obosit repede și s-au așezat înapoi pe canapele. Adela a rămas în picioare. Amețise și se unduia provocator pe singura piesă pe care o recunoscuse. A simțit că se apropie cineva. S-a întors și era unul dintre colegi. Singurul care reușise deja să și divorțeze. Își amintea că avusese probleme cu fidelitatea și în relațiile din liceu. Văd că ți-a păstrat mișcările, i-a spus la ureche. Mulțumesc! Nici tu nu te miști prea rău pentru vârsta noastră. Mai las-o încolo că nu suntem așa bătrâni. E a doua noapte la rând pe care o petrec în club. Văd nu ți-ai schimbat obiceiurile. Ce motiv aș mai avea să o fac, i-a spus înainte să ia o gură mare din pahar? Acum pe bune, se vede că ai făcut balet. Pe Adela a bufnit-o râsul. Ce treabă are baletul cu muzica de aici? Dacă vrei o schimbăm. Lasă copiii în pace să se distreze. Și totuși ce-ar fi să le arăți cum se face? Adică? Să dai o reprezentație pe ring. Ca înainte la casa de cultură. Adela râdea din nou. Uitasem că ai simțul umorului. O să te obișnuiești cu mine până dimineață. N-am de gând să mai plec de lângă tine. Îmi sunt dragi și ceilalți. Să nu mă înțelegi greșit. Dar mă plictisesc complet familiștii. Mi se par chiar simpatici. Ce ai cu ei? Ai să vezi că nu mai durează mult și vor începe să se tireze. Nu se pot relaxa la gândul că îi trezesc progeniturile de la prima oră. Exagerezi. N-am dreptate? De unde să știu? Ne vedem tot mai rar. Și în general doar la o cafea. Îți garantez că se uită la noi și ne invidiază. Își imaginează cum putea să arate viața lor fără să se căsătorească. Dar am auzit că și tu ai fost. Cea mai mare greșeală din viața mea. Nu m-a ținut oricum decât un an. Ce s-a întâmplat de nu a mers? Era prea devreme pentru mine să rămân cu o singură persoană. Nu ți-a ieșit niciodată din câte îmi amintesc. Marius a zâmbit flatat. Numai tu mi-ai rezistat până la final. A făcut un pas mai aproape de ea. Și te-ai gândit să rezolvi în seara asta ce n-ai reușit tot liceul? Doar cu consimțământul domnișoarei. Că așa se poartă mai nou. Ai mult de lucru până să mă convingi, i-a spus și s-a îndepărtat de el. Și-a luat geanta de pe canapea și a mers la baie. Marius s-a panicat vreme de o secundă. Crezuse că a fost prea insistent și că plecase spre casă. Dar s-a relaxat după ce a văzut-o intrând la toaletă. Și a comandat încă un rând.
Când s-a întors la masă plecaseră deja o parte. Ți-am spus că o să dispară, a întâmpinat-o cu un pahar în mână. Nu voi mai sta nici eu mult. Să nu te aud. Pe tine nu te las să pleci. Rămânem până se închide ca în liceu. Apoi urcăm pe deal să vedem răsăritul. Pe acolo nu mai ajunsesem cu tine. Noi și cuplurile de adolescenți în călduri. Sunt începători. Poate au nevoie de o demonstrație. Mai ușor cu apropourile că întreci măsura, i-a spus înainte să mai bea o gură din pahar. Dar a constatat că îl golise deja. Marius i-a adus imediat altul. Adela realiza că era cazul să se oprească. Dar îi încolțise în minte ideea plantată de el. Și ziceai că te cunoști cu djul? Nu chiar. Dar ce nu se poate rezolva cu bani? Parcă îmi lipsește să dau o reprezentație. Vorbești serios? Nu tu mi-ai propus? Glumeam, i-a răspuns Marius încurcat. Dar dacă vrei neapărat… E în regulă. Mă descurc și singură, i-a replicat tăios Adela. Și-a luat geanta și a plecat din nou. Nu înainte să-și termine cocktailul. Marius a încercat să o oprească. A prins-o din mers de mână. Dar s-a uitat la el atât de urât încât n-a mai îndrăznit să scoată niciun cuvânt. I-a dat drumul și a urmărit-o doar cu privirea cum se îndepărta. A mers întâi la baie să-și ia poantele în picioare. Purta o pereche în geantă de când se lăsase. Devenise aproape o superstiție la care n-ar fi renunțat pentru nimic în lume. Apoi s-a îndreptat spre dj și i-a șoptit ceva la ureche. A scos niște bani să-i ofere. Dar a refuzat-o cu gesturi categorice. După un minut a anunțat la microfon că urmează un moment special. Și le-a cerut celor de pe ring să-l elibereze. Rămăsese numai Adela în mijlocul lui. S-a auzit din boxe muzică clasică. Ceruse variația șase din Raymonda. Începuse de câteva zeci de secunde. Și ea tot nu se mișcase din aceeași poziție. Marius a realizat că înghețase. S-a întors cu spatele de jena ei. Nu mai putea să urmărească ce se întâmplă. După câteva măsuri s-a oprit muzica și s-au auzit fluierături. S-a uitat iarăși după ea și nu mai era acolo. Fugise din club fără să mai danseze. A luat un taxi din față și a plecat acasă. Marius a avut impulsul să meargă după ea. Să o sune. Dar i-ar fi fost rușine să se mai afișeze cu Adela după ce se făcuse de râs. Spera că nu-i observase nimeni împreună nici până atunci. S-a grăbit chiar să glumească pe seama ei cu niște tineri. Le-a spus și cum o cheamă. A doua zi avea să afle tot orașul din cauza lui. Inclusiv părinții Adelei. Care nu au mai îndrăznit să protesteze când le-a cerut să o conducă la gară cu o zi mai devreme.