Într-o zi i-a adus o frunză. Sanda s-a uitat cam strâmb la el. Doar știa că preferă florile la glastră. Mai greșise și în trecut cu buchete. Dar acum nu era nici măcar atât. Parcă luase doar o frunză decorativă. Sanda s-a mai uitat o dată la ea. Nu înțelegea ce o făcea așa deosebită. A întors-o pe ambele părți. Dar n-a observat nimic remarcabil. Poate numai culoarea. Era portocalie și strălucea de parcă ar fi fost din plastic. Nu știa nici cum să reacționeze. S-a uitat din nou la David. Se aștepta în orice moment să izbucnească în râs. Să-i spună că nu era decât o farsă. Și să-i ofere și restul buchetului. Dar David o urmărea și el curios să vadă cum reacționează. Mulțumesc, i-a spus până la urmă. Temătoare să nu cumva să-i rănească sentimentele. Cu plăcere, i-a răspuns el zâmbitor. S-a descălțat și a plecat fredonând spre baie. S-a spălat pe mâini și s-a întors în holul de la intrare. Sanda era în același loc cu frunza în mână. O privea în lumina de afară. Era atât de concentrată încât a tresărit când s-a apropiat din nou de ea. Mă bucur că îți place, i-a spus și a intrat în bucătărie. Și-a luat din frigider o bere și s-a așezat pe canapea. Se comporta de parcă îi făcuse un cadou oarecare. Sanda l-a urmărit contrariată până în living. Ce mâncăm, a întrebat-o la un moment dat? Vrei să comand sau ieșim la vreun restaurant? Mi-e indiferent, i-a răspuns. Și-a luat frunza și s-a așezat lângă el. Aștepta în continuare să-i ofere o explicație. Dar David nu schița niciun gest că i-ar observa tulburarea. A încercat să-l ignore la rândul ei. Dar nu putea să-și ia privirea de la frunză. Nu-i venea nici măcar să o lase din mână. Până la urmă nu s-a mai putut abține. Și cum se numește planta, l-a întrebat? N-am reținut, i-a răspuns. De unde ai luat-o? E cadou deci nu pot spune. Arată ca și cum nu ar fi reală. Din câte am înțeles e chiar și comestibilă. Serios? Sanda a privit-o și mai intrigată. Să nu comanzi mâncare, i-a spus și s-a ridicat în picioare. Îi venise o idee. Am să gătesc în seara asta. Ce te-a apucat, a întrebat-o? Dar ce ești așa surprins, i-a replicat? Parcă n-aș mai fi gătit niciodată. S-a prefăcut indignată și a plecat spre bucătărie. L-a strigat după vreo oră că îl așteaptă la masă. David s-a grăbit să-i răspundă că vine. Se strecurase mirosul pe sub ușă și i se făcuse foame. S-a așezat direct pe scaun. Dar Sanda era încă la chiuvetă. Mai avea de spălat niște vase. L-a văzut că nu mai are răbdare să mănânce. Începi fără mine, i-a spus. Vin și eu imediat. David n-a mai așteptat să-l invite a doua oară. Și-a pus o porție mare de salată lângă friptură. Sanda i s-a alăturat după câteva minute. Dar nu a apucat să ia nici măcar o gură. L-a întrebat pe David dacă îi place mâncarea? După ce l-a anunțat că adăugase un ingredient secret. Și-a ridicat privirea din farfurie să vadă de ce nu răspunde. Și l-a văzut roșu la față de parcă i se luase aerul. Sanda s-a gândit că se înecase. S-a ridicat și l-a bătut pe spate. Se temea să nu leșine. N-a mai ținut cont de tărie. L-a lovit disperată cu toată forța. Până a văzut că îi ieșea ceva din gură. Se vedeau niște frunze. A crezut inițial că e salata. Dar părea să aibă și tulpină. I-a băgat degetele să o scoată. Și a căzut în farfurie. Era o plantă cu tot cu rădăcini. David a tras aer în piept adânc și a început să tușească. S-a întins după paharul cu bere și l-a terminat din câteva înghițituri. Sanda îl tot întreba dacă și-a revenit. Dar încă nu putea să vorbească. Îi arăta că îl iritase în gât și îi făcea semne să se calmeze. Putea din nou să respire. Sanda încă mai tremura de la sperietură. S-a uitat mai atent la planta din farfurie. A observat că semăna cu frunza adusă de el. Și s-a simțit vinovată. S-a înroșit și ea la față. Și și-a ascuns privirea de David. A luat ce mai rămăsese din salată și a aruncat-o la gunoi. Și-a amintit că lăsase frunza de la el pe tocător. A scos un prosop și l-a aruncat peste. Se observa că îi tăiase vârful. Îl mărunțise și-l adăugase în compoziție. Ingredientul ei special fusese cadoul lui. S-a întors spre David. Și l-a văzut cum analiza planta din farfurie. O ridicase și se uita la frunze cu atenție. A încercat să i-o tragă din mână. Și să o arunce și pe ea la gunoi. Dar nu a lăsat-o. Adu-mi o glastră, te rog, i-a spus cu greutate. O vom planta să vedem dacă va crește. Sanda nu știa cum să-l oprească. I-a spus la început că nu are niciuna liberă. Apoi s-a contrazis singură că nu are una pe dimensiunile ei. Se panicase și vorbea fără vreo noimă. Stai liniștită că nu m-am supărat, a oprit-o David. Deci se prinsese oricum. Sanda nu a mai îndrăznit să nege. Nu era nici cazul de vreo explicație. S-a dus resemnată după glastră. S-a întors cu una asortată. Pe care o umpluse deja cu pământ. David i-a cerut și niște apă să o ude. Și-a admirat opera câteva secunde. Apoi i-a propus să meargă la somn. Se făcuse târziu între timp. Au intrat pe rând la baie. Doamnele întâi, i-a spus David. Când au făcut schimb a fugit în bucătărie. A căutat planta să o arunce totuși. Dar nu mai era pe masă. A verificat toate dulapurile și nu reușea să o găsească. S-a gândit că David îi anticipase intenția și o ascunsese. Când s-a întors în dormitor era deja în pat. A simțit nevoia să se justifice. Am mai verificat o dată aragazul, i-a spus fără o întrebe. Evita și să-l privească. Îi era teamă că o trădează ochii. S-a așezat cu spatele la el. David a tras-o mai aproape și a strâns-o în brațe. Îi venea să plângă de rușine. Era prima dată când îl mințise.
A adormit târziu și a visat spre dimineață. Îi apăreau pe rând în față lucruri pe care le dorea. Se întindea să le apuce. Dar nu putea să ajungă la ele. Ceva o ținea pe loc. De parcă avea o centură în jurul mijlocului. Încerca să o desprindă. Dar nu putea să o vadă și nici să o atingă. Ca și cum îi intrase pe sub piele și nu se mai putea elibera din strânsoare. David încă o mai ținea în brațe când s-a trezit speriată. Îi simțea mâna grea pe coapse. I-a dat-o cu grijă la o parte. Și a respirat ușurată. Abia atunci s-a risipit și efectul coșmarului. Dar și-a amintit imediat de plantă. Și a avut senzația că ar fi revenit într-altul. S-a ridicat și a plecat să o caute prin casă. A început cu livingul. Nu erau decât florile ei aranjate pe rafturi. A verificat și balconul cu același rezultat. La fel și holul. S-a oprit în ușa de la dormitor să mai arunce o privire. Nu erau nici acolo. Așa că a mers iarăși la bucătărie. A căutat peste tot și nu a găsit-o. Începuse să-și piardă orice speranță. Și-a amintit că frunza rămăsese pe blat. A luat-o să o arunce la coș. Și când l-a deschis era și planta acolo. O aruncase David. În același moment l-a auzit intrând. A trecut pe lângă ea să-și pună un pahar cu apă. Se comporta iarăși de parcă nu se întâmplase nimic. Cum de ești trează de la ora asta, a întrebat-o? Sanda era încă cu spatele. A închis coșul și s-a prefăcut ocupată. M-a trezit un vis, i-a răspuns. Vrei să mi-l povestești? Nu îmi mai amintesc, l-a mințit iarăși. A strâns-o cu un braț de mijloc și a sărutat-o. Sanda s-ar fi așteptat să-i revină senzația din coșmar. Dar nu a simțit decât nevoia să-l sărute înapoi. S-a aplecat și a luat planta din gunoi. După care a pus-o la loc pe masă. De ce ai aruncat-o, l-a întrebat? Mi s-a părut că asta îți doreai? Nu-mi mai doresc acum, i-a răspuns Sanda. Și a udat la rândul ei planta.