Lia se uita la paharul murdar de pe masă. Nu-l mai spălase de la ultima lui vizită. Simțise nevoia să păstreze ceva din prezența lui fizică. Venise pentru o ultimă discuție. Îi explicase decizia și plecase. Nu-și luase nici măcar lucrurile. Se ridicase în grabă să iasă. De parcă se temea să nu fie contrazis. Să nu-i fie negate teoriile. Vorbise atât de mult încât i se uscase gâtul și îi ceruse apă. Lia îi ținea mereu băutura preferată la frigider. Și i-a umplut paharul fără să-l mai întrebe. A privit-o cu jenă când i l-a întins. Și-a lăsat ochii în pământ și l-a băut până la fund. După care n-a mai îndrăznit să-și continue demonstrațiile. N-a mai așteptat nici să afle dacă ar fi vrut și ea să adauge ceva. S-a îndreptat spre ușă în tăcere. Liei i s-a părut că avusese impulsul să o strângă în brațe. Dar se abținuse în ultimul moment. N-a avut răbdare nici să urce liftul de la parter. A coborât pe scări. Să nu-și mai amâne plecarea. Lia nu i-a mai spus nimic. Înțelesese totul din schimbarea lui de atitudine. Se resemnase de la o vreme că se va întâmpla oricum. Nu mai văzuse rostul de a se opune. Cum să trăiască lângă o persoană care nu mai simțea nimic pentru ea? Chiar dacă sentimentele ei nu se schimbaseră. Nu încetase totuși să mai spere într-o minune. Privea cu orele paharul cu urmele buzelor lui. Și îl aștepta în orice moment să se răzgândească. Să se întoarcă și să rămână pentru totdeauna. Tresărea la fiecare zgomot de pe scară. Închidea ochii și se ruga să fie el.
Într-o zi i-a sunat telefonul. S-a repezit să răspundă. Dar nu era Alin. O sunase un coleg din școală. Era în trecere prin București și voia să o vadă. Lia nu avea niciun chef de ieșit. Nu voia nici să lipsească de acasă. Așa că l-a invitat la ea. A încercat-o un sentiment straniu când l-a văzut în ușă. Cu o sticlă de vin și un buchet de trandafiri. Ea nu se sinchisise nici să-și schimbe hainele. L-a invitat înăuntru. I-a luat geaca și i-a atârnat-o în cuier. Dar a mai întârziat puțin în hol. Simțea nevoia să-și facă de lucru. Să mai amâne conversația. A strigat-o să-i aducă un tirbușon. S-a gândit să ia și pahare. Le-a așezat pe masă și l-a dat pe al lui deoparte. Să nu cumva să bea din paharul lui Alin. Dacă o să vină tocmai acum, și-a spus în gând. Și a cuprins-o o senzație de panică. Regreta că a răspuns la telefon. Ar fi trebuit să rămână izolată de restul lumii. Până ar fi putut să iasă din nou la brațul lui. Dar trecuseră deja câteva săptămâni fără el. Și începea să o apese singurătatea.
Matei era un prieten apropiat. Chiar dacă nu-l mai văzuse de trei ani. Aveau multe de recuperat. Dar evita totuși să-i răspundă la întrebări. Nu era pregătită să vorbească despre ea. Așa că l-a încurajat să-i povestească viața lui. Și s-a regăsit în experiențele pe care le descria. Trecea printr-un moment similar. Cu diferența că relația lui se încheiase de câteva luni deja. Și părea dornic să-și refacă viața alături de altcineva. I-a povestit de la întâlnirile pe care le avusese între timp. Și s-au amuzat împreună de ridicolul situațiilor. Parcă începea să o molipsească entuaziasmul lui. Se imagina în aceleași posturi. Și îi reveneau trăirile din trecut. Dinaintea relației cu Alin. Și-au amintit și de liceu. De foștii colegi. De primele lor petreceri. Au căutat poze de la balul de absolvire. Și au găsit una cu ei doi pe scenă. Dansaseră împreună la spectacol. Matei i-a spus că încă mai știe pașii. Lia nu l-a crezut și l-a provocat să-i facă o demonstrație. I-a răspuns că nu poate fără parteneră. Și a convins-o să i se alăture. Au încercat să-și amintească mișcările. Dar i-a bufnit râsul pe amândoi. S-au dezechilibrat și au lovit masa. S-a auzit cum a căzut un pahar. Și când s-a uitat era al lui Alin. Lia l-a privit îngrozită cum se făcuse țăndări. Podeaua era plină de cioburi. Matei s-a aplecat să le adune. Dar s-a tăiat într-unul dintre ele. A înjurat de nervi și le-a lăsat împrăștiate. Lia era în continuare în stare de șoc. Nu a reacționat în niciun fel când i-a cerut un pansament să oprească sângerarea. După ce s-a dezmeticit nu i-a spus decât că ar fi mai bine să plece. Matei nu înțelegea de ce reacționează așa dramatic. Până la urmă nu era decât un pahar spart. Dar nu s-a încumetat să o înfrunte. A renunțat și să înțeleagă ce se petrecea cu ea. S-a îmbrăcat și a plecat. N-a mai așteptat nici să-l conducă.
Lia continua să privească cioburile pătate de sânge. Și îi reveneau în minte imagini la care se gândea frecvent. Se imagina goală în cadă. Scufundată în apa înroșită. Nu-i mai ieșeau bule de aer din gură. Părea moartă. Și cu o expresie de liniște pe chip. Cum nu se mai văzuse decât în pozele vechi cu Alin. I s-a părut că are în sfârșit curajul să meargă până la capăt. A luat o bucată ascuțită. A strâns-o puternic și a înfipt-o într-o venă. După care a încercat să o taie pe verticală. Dar nu s-a întâmplat nimic. Nu simțea nicio durere. Nu vedea niciun strop de sânge. Doar o dungă roșie la suprafață. Pe urma ciobului pe care îl mai strângea încă în mână. Nu o tăiase nici măcar în palmă. A încercat din nou furioasă. Dar se îndoia la contactul cu pielea. De parcă era din cauciuc. L-a aruncat și a luat altul. Dar cu aceeași soartă. A simțit că o cuprinde oboseala. S-a așezat pe canapea epuizată. S-a întins pe o parte și a închis ochii.
Când i-a deschis înapoi era dimineață. S-a uitat speriată la mâini. Și nu avea decât niște vânătăi de-a lungul venelor. Și-a îndreptat apoi privirea spre pahar. Și era tot acolo unde căzuse. Cu cioburile în jurul lui. S-a ridicat și a început să le adune. L-a pus înapoi pe locul unde îl lăsase Alin. Și a rămas cu privirea ațintită. Nu înțelegea ce se petrecuse. Dar nu mai avea nici curajul să încerce din nou. S-a gândit că poate nu a fost decât un vis. Dar cum să-și explice atunci urmele de pe mâini. I-a întrerupt gândurile soneria. S-a îndreptat apatică spre ușă. Era prima dată când nu spera să-l găsească de cealaltă parte. Și parcă nici măcar nu și-ar fi dorit să fie el. A deschis fără să mai verifice prin vizor. Și a rămas blocată când l-a văzut. Am venit doar să-mi iau lucrurile, i-a spus după ce a intrat. Se comporta ca la el acasă. I-a cerut împrumut o geantă. Apoi i-a deschis șifonierul să-și adune hainele. Mai aveam ceva pe la tine, a întrebat-o? Dar continua să caute prin sertare de parcă n-ar fi așteptat niciun răspuns. Lia nu scosese niciun cuvânt de când venise. Doar se plimba după el prin fiecare cameră. Când l-a văzut îndreptându-se cu geanta spre ieșire a cuprins-o furia. A luat o bucată din pahar și i-a înfipt-o în gât. N-ar fi vrut decât să-l sperie. Era sigură că nu-l va răni nici pe el. Dar a simțit o durere ascuțită în palmă. Și-a desprins degetele. Și ciobul a rămas în tăietura adâncă. Alin s-a întors și a privit-o uimit. Și-a dus mâna la rană. Și când l-a smuls i-a țâșnit sângele pe bibliotecă. S-a uitat spre cărți. Și împroșcase cu sânge operele complete ale lui Dostoievski. A fost ultimul lucru pe care l-a văzut. Și-a dat ochii peste cap și a leșinat. A căzut mai întâi în genunchi. Apoi cu fața de podea la picioarele ei.