Lia se uita la paharul folosit de pe masă. Nu-l mai spălase de la ultima lui vizită. Simțea nevoia să păstreze ceva din prezența lui fizică. Venise pentru o ultimă discuție. Îi explicase decizia și plecase. Nu-și luase nici măcar lucrurile. Se ridicase în grabă să iasă. De parcă se temea să nu fie contrazis. Să nu-i fie negate teoriile. Vorbise atât de mult încât i se uscase gâtul și îi ceruse apă. Lia îi ținea mereu băutura preferată la frigider și i-a umplut paharul fără să-l mai întrebe. A privit-o cu jenă când i l-a întins. Și-a lăsat ochii în pământ și l-a băut până la fund. După care n-a mai îndrăznit să-și continue demonstrațiile. N-a mai așteptat nici să afle dacă ar fi vrut și ea să adauge ceva. S-a îndreptat spre ușă în tăcere. Liei i s-a părut că avusese impulsul să o strângă în brațe. Dar se abținuse în ultimul moment. N-a avut răbdare nici să urce liftul de la parter. A coborât pe trepte să nu-și mai amâne plecarea. Lia nu i-a mai spus nimic. Înțelesese totul din schimbarea lui de atitudine. Se resemnase de la o vreme că se va întâmpla oricum. Nu mai văzuse rostul de a se opune. Cum să trăiască lângă o persoană care nu mai simțea nimic pentru ea? Chiar dacă sentimentele ei nu se schimbaseră. Nu încetase totuși să mai spere într-o minune. Privea cu orele paharul cu urmele buzelor lui și îl aștepta în orice moment să se răzgândească. Să se întoarcă și să rămână pentru totdeauna. Tresărea la fiecare zgomot de pe scară. Închidea ochii și se ruga să fie el.
Într-o zi i-a sunat telefonul. S-a repezit să răspundă. Dar nu era Alin. O sunase un coleg din școală. Era în trecere prin oraș și voia să o vadă. Lia nu avea niciun chef de ieșit. Nu voia nici să lipsească de acasă. Așa că l-a invitat la ea. A încercat-o un sentiment straniu când l-a văzut în ușă. Cu o sticlă de vin și un buchet de trandafiri. Ea nu se sinchisise nici să-și schimbe hainele. L-a invitat înăuntru. I-a luat geaca și a atârnat-o în cuier. Dar a mai întârziat puțin în hol. Simțea nevoia să-și facă de lucru și să mai amâne conversația. A strigat-o să-i aducă un tirbușon. S-a gândit să ia și pahare. Le-a așezat pe masă și l-a dat pe al lui deoparte. Să nu cumva să le încurce și să bea din paharul lui Alin. Dacă o să vină tocmai acum, și-a spus în gând. Și a cuprins-o o senzație de panică. Regreta că a răspuns la telefon. Ar fi trebuit să rămână izolată de restul lumii până să iasă din nou la brațul lui. Dar trecuseră deja câteva săptămâni fără el și începea să o apese singurătatea.
Matei era un prieten apropiat. Chiar dacă nu-l mai văzuse de niște ani. A realizat că aveau multe de recuperat. Dar evita totuși să-i răspundă la întrebări. Nu era pregătită să vorbească despre ea. Așa că l-a încurajat să-i povestească viața lui. Și s-a regăsit în experiențele pe care le descria. Trecea printr-un moment similar. Cu diferența că relația lui se încheiase de câteva luni și era dornic să-și refacă viața cu altcineva. I-a povestit de la întâlnirile pe care le avusese între timp și s-au amuzat împreună de ridicolul situațiilor. Parcă începea să o molipsească entuziasmul lui. Se imagina în aceleași posturi și îi reveneau trăirile din trecut. Dinaintea relației cu Alin. Și-au amintit și de liceu. De foștii colegi și de primele lor petreceri. Au căutat poze de la balul de absolvire și au găsit una cu amândoi pe scenă. Dansaseră împreună la spectacolul de final. Matei i-a spus că încă mai știe pașii. Lia nu l-a crezut și l-a provocat să-i facă o demonstrație. I-a răspuns că nu poate fără parteneră și a convins-o să i se alăture. Au încercat să-și amintească coregrafia. Dar i-a bufnit râsul pe amândoi și s-au încurcat în mișcări. S-au dezechilibrat și au lovit masa.
S-a auzit cum a căzut un pahar și când s-a uitat era al lui Alin. Lia l-a privit îngrozită cum se făcuse țăndări. Podeaua era plină de cioburi cu urmele lui. Matei s-a aplecat să le adune. Dar s-a tăiat într-unul dintre ele. A înjurat cu voce tare și le-a lăsat împrăștiate. Lia era în continuare în stare de șoc. Nu a reacționat în niciun fel când i-a cerut un pansament să oprească sângerarea. După ce s-a dezmeticit nu i-a spus decât că ar fi mai bine să plece. Matei nu înțelegea de ce reacționează așa dramatic. Până la urmă nu părea decât un pahar obișnuit. Mai era și murdar. Nu s-a încumetat totuși să o înfrunte. A simțit că nu era cazul să insiste. S-a îmbrăcat și a plecat. N-a mai așteptat nici să-l conducă.
Lia continua să privească cioburile pătate de sânge și îi reveneau în minte imagini la care se gândea frecvent. Se imagina goală în cadă. Scufundată în apa înroșită. Nu-i mai ieșeau bule de aer din gură. Părea moartă și cu o expresie de liniște pe chip. Cum nu se mai văzuse decât în pozele vechi cu Alin. I s-a părut că are în sfârșit curajul să meargă până la capăt. A luat o bucată ascuțită. A strâns-o puternic și a înfipt-o într-o venă. După care a încercat să o taie pe verticală. Dar nu s-a întâmplat nimic. Nu simțea nicio durere. Nu vedea niciun strop de sânge. Doar o dungă roșie la suprafață. Pe urma ciobului pe care îl mai strângea încă în mână. Nu o tăiase nici măcar în palmă. A încercat din nou furioasă. Dar se îndoia la contactul cu pielea. De parcă ar fi fost din cauciuc. L-a aruncat și a luat altul. Dar cu aceeași soartă. Era în pragul unei crize de nervi când a simțit că o cuprinde oboseala. S-a așezat pe canapea extenuată. S-a întins pe o parte și a închis ochii.
Când i-a deschis înapoi era dimineață. Și-a amintit pe loc. S-a uitat speriată la mâini și nu avea decât niște vânătăi de-a lungul venelor. Și-a îndreptat apoi privirea spre pahar și era tot acolo unde căzuse. Cu cioburile în jurul lui. S-a ridicat și a început să le adune. Le-a pus înapoi pe locul unde îl lăsase Alin și a continuat să le privească. Nu înțelegea ce se petrecuse. Dar nu mai avea nici curajul să încerce din nou. S-a gândit că poate nu a fost decât un vis. Dar cum să-și explice atunci urmele de pe mâini. I-a întrerupt gândurile soneria și s-a îndreptat apatică spre ușă. Era prima dată când nu spera să-l găsească de cealaltă parte. A deschis fără să mai verifice prin vizor și a rămas blocată când l-a văzut. Am venit doar să-mi iau lucrurile, i-a spus după ce a intrat fără invitație. Se comporta ca la el acasă. I-a cerut împrumut o geantă. Apoi i-a deschis șifonierul să-și adune hainele. Mai aveam ceva pe la tine, a întrebat-o? Dar continua să caute prin sertare de parcă n-ar fi așteptat niciun răspuns. Lia nu scosese niciun cuvânt de când venise. Doar se plimba după el prin fiecare cameră. Când l-a văzut îndreptându-se cu geanta spre ieșire a cuprins-o furia. A luat o bucată din pahar și i-a înfipt-o în gât. N-ar fi vrut decât să-l sperie. Era sigură că nu-i va provoca nici lui vreo rană. Doar că a simțit o durere ascuțită în palmă. Și când și-a desprins degetele îi rămăsese o tăietura adâncă. Alin s-a întors și a privit-o uimit. Și-a dus mâna la rană. Apoi și-a smuls ciobul și i-a țâșnit sângele pe bibliotecă. S-a uitat spre cărți și ajunsese pe operele complete ale lui Dostoievski. Cadoul de la aniversarea relației lor. A fost ultimul lucru pe care l-a văzut. Și-a dat ochii peste cap și a leșinat. A căzut mai întâi în genunchi. Apoi cu fața de podea la picioarele ei.