Soarele nu-i pătrundea în casă decât un sfert de oră pe zi. O singură rază la marginea dinspre fereastră a unui perete, alungită până la tavan. O privea cum se subțiază până se stinge și îl cuprindea de fiecare dată un sentiment de tristețe. Ca și cum i-ar fi plecat un prieten bun, aproape un membru al familiei. Uneori se așeza în dreptul luminii. Închidea ochii și îi urmărea mișcările pe față. Simțea o căldură puternică ce-i încălzea tot corpul. Până scădea treptat în intensitate și îl lăsa cu o temperatură mai ridicată decât cea din atmosferă. Începea să tremure de câte ori îi părăsea locuința, chiar și în zilele caniculare de vară. De parcă ar fi dispărut unica sursă de căldură ce-i pătrundea în interior. Geamurile înalte făceau camera luminoasă. Dar avea mereu impulsul să aprindă becurile. Prin ochii lui se vedea ca o criptă.
Într-o zi s-a trezit cu o senzație de agitație. Parcă nu-i venea încă să se ridice. Ar mai fi stat în pat să încerce să adoarmă la loc. Și poate s-ar fi trezit a doua oară cu o stare diferită. Doar că n-a reușit să-și oprească gândurile. S-a zvârcolit până i-au amorțit membrele și n-a mai rezistat să rămână întins. S-a întrebat ce-i de făcut și a încercat să-și reia programul obișnuit. Dar îndeplinea totul mecanic. Era cu mintea în altă parte. Aștepta cu înfrigurare să i se confirme premoniția.
Se făcuse seară și încă nu-i dispăruse sentimentul. La televizor se anunțaseră cele mai ridicate temperaturi din an. S-a uitat pe geam și soarele părea să fi venit mai aproape. A trebuit să-și pună ochelarii pentru a privi spre el. Îl mai liniștea numai gândul la raza care avea să-l viziteze în curând. S-a așezat să o pândească și n-a trecut mult timp până să apară. Dar a observat că era schimbată. Avea o nuanță roșiatică. A privit din nou pe fereastră și a văzut soarele încercuit de nori sângerii.
Dinu s-a dat câțiva pași în spate. I se încețoșase privirea și parcă își simțea pupilele umflate. Nu-i mai aveau loc în orbite. S-a frecat la ochi să-și revină și s-a apropiat de raza înroșită. Care îi traversa peretele pe locul celei obișnuite. Simțea o atracție irezistibilă să se așeze în dreptul ei, cum avea obiceiul. Dar culoarea îi provoca teamă. Ceva îi spunea că ar trebui să se ferească. Poate are legătură cu starea mea de toată ziua, s-a gândit. Și s-a hotărât să încerce numai cu o mână. Pe care a tras-o înapoi după numai câteva secunde. Simțise o arsură care se accentua cu fiecare moment de amânare. S-a uitat în palmă și avea o dungă roșie pe urma razei, ca un tatuaj permanent.
Dinu se gândea că ar trebui să se îndepărteze și să privească de la distanță cum se stinge. Să treacă pericolul și să aștepte lumina aurie. Dar îl copleșea impulsul de a încerca din nou. A testat iarăși raza cu mâna. Și parcă nu se mai simțea arsura la fel de tare. Pesemne că se acomodase cu temperatura. Așa că și-a făcut curaj și a intrat sub ea cu totul. Și-a închis ochii și s-a lipit de perete. A simțit raza cum îi traversează întreg corpul. Și după un timp n-a mai suportat durerea. A încercat să plece din dreptul ei. Dar cum a făcut un pas în lateral i s-a despicat trupul și a căzut la pământ în două bucăți egale.
Dinu se uita cu fiecare ochi la partea cealaltă și nu înțelegea ce se întâmplă. A încercat să aducă jumătățile laolaltă. Să le lipească înapoi. Dar erau deja cauterizate pe urma tăieturii. Nici măcar nu cursese vreo picătură de sânge. A reușit într-un final să se strângă în brațe și să-și încrucișeze picioarele. Apoi s-a târât până în hol. A scos șireturile de la toate perechile de încălțăminte și s-a legat cu ele în jurul mijlocului. Numai atunci a reușit să se ridice în picioare. A deschis ușa și a vrut să strige după ajutor. Dar nu-i ieșeau din gură decât niște sunete ascuțite. Nu reușea să pronunțe niciun cuvânt. Cu atât mai puțin să formuleze vreo frază. Așa că a încercat să coboare pe scări. Să găsească vreun salvator de ocazie. A făcut un pas înainte cu o parte. Dar cealaltă l-a făcut înapoi. S-a concentrat apoi să-și aducă și al doilea picior în față. Dar atunci s-a mutat primul în lateral. Nu reușea să avanseze deloc. S-a prins cu o mână de balustradă și s-a tras afară din casă. Dar cealaltă mână s-a agățat de ușă și i-a strâns piciorul când a trântit-o. S-a dezechilibrat și a căzut pe trepte. De unde s-a rostogolit până la marginea trotuarului.
Dinu s-a târât disperat după trecători. Dar nu s-a înduplecat nimeni să-l ajute. Două femei au rupt-o la fugă după ce au început să strige. Un bărbat a luat o piatră și i-a aruncat-o în tâmplă. Dar n-a avut nici el curajul să se apropie. Vecinii au sunat la Poliție. Și după câteva minute au oprit două echipaje în fața casei. Dinu reușise să se ridice din nou în picioare. Avea întreaga față tumefiată și încerca să le explice prin gesturi că nu e un pericol pentru nimeni. Doar că arăta atât de înspăimântător încât și-au scos pistoalele și l-au somat să se oprească. A vrut să facă un pas înapoi. Dar nu și-a putut controla mișcările și l-a făcut înainte. Polițiștii nu l-au mai avertizat și a doua oară. Au început să tragă până și-au terminat gloanțele. Apoi au schimbat încărcătoarele și le-au ațintit iarăși spre victimă. Dinu a scos niște urlete înfiorătoare. Care i-au făcut să-și acopere urechile cu mâinile. Aveau senzația că le ard timpanele. Că le ia foc cutia craniană. L-au urmărit cum se zvârcolește până a încetat să se miște. După care s-au privit reciproc cu suspiciune. La un moment dat unul dintre ei a ridicat pistolul și au început să tragă unii în ceilalți la întâmplare.
Când a ajuns al treilea echipaj i-a găsit pe toți împușcați. Doar un coleg mai răsufla încă. Un polițist s-a aplecat să-l asculte ce-i spune. Și când s-a ridicat a mers direct la portbagaj. A scos o pușcă automată și a început să tragă în trecătorii care asistau la scenă. Nu s-a oprit până când partenerul nu i-a zburat creierii.