A simțit că-i dau iarăși lacrimile. Dar și-a lăsat capul pe spate să-i intre înapoi. Nu avea motive să fie tristă. Era din nou liberă și ar fi trebuit să zâmbească. Numai că dacă și-ar fi desprins buzele i-ar fi intrat în gură. Le-ar fi simțit gustul amar și s-ar fi uitat iarăși spre stradă. Și-ar fi imaginat că stă pe marginea trotuarului și așteaptă să treacă o mașină în viteză. Că închide ochii și i se aruncă în față. Se vedea prinsă între roți și asfalt. Parcă își simțea oasele rupte. Și carnea zdrobită de greutatea fiarelor. Dar nicio durere n-ar fi putut să depășească ce simțea deja. A tresărit când le-a văzut de la distanță. Se întâlnea cu grupul de prietene și ajunsese mai devreme. S-a temut că i s-au înroșit ochii de la gânduri. Și-ar fi dorit să meargă la baie înainte de venirea lor. Să se spele pe față și să-și refacă machiajul. Să ascundă urmele suferinței din ultimele luni. Dar nu mai avea destul timp. Și-a amintit că își cumpărase o pereche de ochelari și că-i uitase în geantă. Era tot nouă. Le comandase într-un acces de furie cu niște seri înainte. Voia să le demonstreze că trecuse complet peste despărțire. Că își vedea de viață. I-a pus la ochi în grabă și s-a simțit în sfârșit protejată. Acum nu mai trebuia decât să se preocupe de gură. Să nu-i alunece colțurile într-o grimasă de tristețe. Ajunseseră primele două. S-a ridicat să le îmbrățișeze. S-a străduit să pară binedispusă. Una dintre ele a lăudat-o pentru ținută. Parcă ai mai slăbit. Îți stă bine, i-a spus. Și i-a tras celeilalte un cot să o susțină. I se păruse că vorbeau despre ea și când se apropiau de masă. Altfel de ce și-ar fi acoperit buzele în timp ce își șopteau la ureche. I-au complimentat și noile accesorii. Măcar le observaseră singure și n-a fost nevoită să le atragă atenția. Oare erau prea ostentative, s-a întrebat? I-au cerut ochelarii să-i probeze. Nu prea îi venea să-i scoată. Dar cum ar fi putut să motiveze un refuz? S-a scuzat cu privirea întoarsă și a plecat la toaletă.
Când s-a întors ajunsese și ultima dintre ele. S-a repetat episodul cu îmbrățișarea și complimentele. A strâns-o în brațe de parcă ar fi consolat-o pentru o pierdere. Deși Miruna nu mai suporta să i se readucă aminte. O sufocau cu întrebările. Nu-și luau privirea de la ea. Ca și cum ar fi fost datoare să-i acorde toată atenția. Se simțea din nou expusă. Avea senzația că ochii îi spun altă poveste decât vorbele. S-a întins după ochelari să-i ascundă. Și când i-a pus la loc a observat o schimbare pe fețele lor. Una arăta plictisită. A doua cu gândurile în altă parte. În timp ce ultima venită o privea cu dezgust. I-a dat jos și totul a revenit la normal. Erau iarăși zâmbitoare. S-a frecat la ochi. I-a pus înapoi și păreau din nou cu expresiile schimbate. De parcă numai prin lentile le-ar fi văzut cum erau în realitate. Mi-ați făcut ceva la ochelari, le-a întrebat circumspectă? Dar au negat toate. I-am stricat? Nu cred. Probabil că încă nu m-am obișnuit cu ei, le-a răspuns și a schimbat subiectul. Observase că cea plictisită era tot mai puțin activă în conversație. Aștepta momentul să se vorbească și despre ea. Să le povestească noile aventuri. O știa că nu tolerează prea bine situațiile când era altcineva în centrul atenției. Dar cea disprețuitoare o chestiona în continuare. Oricât ar fi încercat Miruna să abată discuția. Voia să afle toate detaliile. Și parcă se bucura de eșecul relației. O analiza cu atâta malițiozitate încât n-a mai rezistat. Și-a scos iarăși ochelarii. Prefera să-i vadă zâmbetul fals. Era mai ușor de tolerat decât adevărul. Cea absentă se afundase complet în telefon. La un moment dat s-a auzit o melodie. A închis-o imediat și a ridicat privirea speriată. Miruna o recunoscuse din ultima lui postare. O văzuse la rândul ei înainte să plece de acasă. Dar s-a prefăcut că nu a înțeles nimic. Și-a pus în schimb ochelarii la loc. Se hotărâse să le privească în toată goliciunea lor morală.
Oare se conversează cu vreuna dintre ele, s-a întrebat? Văd că au continuat să-l urmărească. Observase niște priviri suspecte de când erau împreună. Dar preferase și atunci să le ignore și să nu deschidă subiectul. I se părea că s-ar fi pus într-o postură ridicolă. Avusese încredere în prietenele ei. Chiar mai multă decât în el. Până și la final le urmase tot lor sfatul. Au încurajat-o din primul moment. Și s-au asigurat că nu dă înapoi. I-au fost alături de câte ori se simțea singură. Și ar fi putut ceda tentației să-l caute din nou. Și-au făcut programul împreună aproape zilnic. Îi țineau companie cu rândul. Orice numai să o păstreze departe de el și la dispoziția lor. Le suna uneori plângând și petreceau ore întregi la telefon. Când terminau de vorbit era prea epuizată pentru orice. Se punea direct la somn și mai trecea o zi fără el. Mai depășea un moment de slăbiciune. Până a început să se acomodeze cu absența lui. Se mai gândea uneori cum ar fi să se împace. Iar primul lucru care îi venea în minte era tocmai reacția fetelor. Nu se simțise suficient de puternică să le înfrunte. Chiar și atunci când îi venea să-și înfigă un cuțit în inimă. Să-i trimită o poză și să-l roage să-l împingă prin cutia toracică. Să i-o scoată cu totul din piept și să o păstreze în cutia lui de trofee. Ar fi fost un sfârșit mai demn decât să-și recunoască din nou eșecul. Doar ca să o ia de la capăt în compania altuia. Pentru a câta oară? Le-a mai privit o dată pe fiecare în parte. Și le descoperea trăsături pe care nu le remarcase până atunci. Ce tot faci cu ochelarii, a întrebat-o una dintre ele? Mă dor ochii de la soare, le-a răspuns. Înainte să se scuze și să plece. Se hotărâse să-l viziteze și nu mai avea răbdare. Voia să-l privească și pe el prin lentile. Să înțeleagă ce simțea de fapt pentru ea. Le-a mințit că se întâlnea cu un tip pe seară. Știa că nu vor comenta nimic. Era urmarea pe care o așteptau toate.
A mai primit o rundă de felicitări și la plecare. A trecut întâi pe acasă să-și lase telefonul. Una dintre fete îi vedea locația. Și nu voia să o prindă că merge la el. Când a ajuns la scară a avut reflexul să-și scoată cheia. Dar și-a amintit că i-o returnase la ultima vizită. A renunțat totuși să sune la interfon. Voia să-l ia prin surprindere și să-i urmărească reacția. A așteptat să iasă un vecin și s-a strecurat înăuntru. A urcat la etaj și i-a sunat direct la ușă. L-a auzit cum se uita pe vizor. I s-a părut că a rămas blocat câteva secunde. Apoi s-a auzit încuietoarea. Nu i-a spus nimic când a deschis. O privea și el încremenit. Fără să poată scoate vreun cuvânt. Miruna s-a uitat cu atenție la fața lui. Și-a dat jos ochelarii și i-a pus la loc de câteva ori. Dar arăta la fel. Nu observase decât o singură diferență. În spatele privirii lui aspre i s-a părut că vede multe lacrimi întoarse. Tot mai aproape să izbucnească pe măsură ce o privea de la distanță. I s-a aruncat în brațe înainte să se întâmple. N-ar fi suportat să se expună nici măcar în fața ei. Mihai i-a mulțumit în gând. Și-a lăsat capul pe spate. Și a sărutat-o pe frunte când și-a simțit tricoul umed. Plângea ea pentru amândoi.