Alegerile din spațiul occidental continuă să producă rezultate șocante pentru mainstream-ul politico-mediatic. Succesul candidaturilor anti-establishment (autentice sau oportuniste) isterizează reprezentanții statu quo-ului, ale căror reacții variază între lamentări patetice și avertismente fataliste. Fetișul pentru democrație face inacceptabile evoluțiile contrare propriilor convingeri. Prin urmare, teoriile la care recurg pentru a explica deznodământul scrutinelor contestate eludează deliberat voința alegătorilor de sancționare a agendei progresiste. În tentativa de a delegitima rezultatele anumitor competiții electorale, practici relativ uzuale pentru marketingul politic (inspirate din cel comercial) sunt reconsiderate ca tehnici de manipulare. În consecință, votantul antisistem este descalificat ca idiot util al Kremlinului, victimă a comploturilor de pervertire a mecanismelor democratice în societățile vestice.
Conspiraționismul a devenit frecventabil în mediile elitiste pe fondul unor eforturi disperate de neutralizare a curentului anti-establishment prin mijloace extra-democratice. Actorii consacrați refuză în continuare asumarea oricărei culpabilități pentru crizele structurale care le-au provocat declinul în preferințele electoratului și promovează, în schimb, teorii fanteziste menite să le diminueze responsabilitatea pentru eșecurile succesive din alegeri. Impactul propagandei rusești este supraevaluat pentru a servi drept justificare reorientării publicului spre alternative. Mainstream-ul se agață de fiecare informație capabilă să pună în discuție integritatea adversarilor în speranța de a discredita și demersurile cu care sunt asociați în spațiul public. Dezbaterile pe marginea scrutinelor contestate sunt perpetuate dincolo de anunțul rezultatelor cu intenția vădită de a le delegitima și de a le minimaliza implicațiile.
Valul de anchete jurnalistice care au urmat referendumului privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană sau scrutinului prezidențial din Statele Unite este reprezentativ pentru dubla măsură în raportarea la deznodământul competițiilor electorale. Scrupulozitatea comentariatului la adresa respectivelor campanii ar fi lăudabilă dacă n-ar fi unidirecțională. Controversele la adresa favoriților establishment-ului nu suscită nici pe departe același interes și nici nu antrenează un volum similar de resurse pentru investigarea dezvăluirilor, atunci când nu sunt pur și simplu trecute sub tăcere. Prin comparație, orice informații care pot contribui la obiectivul de compromitere a persoanelor sau cauzelor rău famate sunt propulsate în prim planul mediatic indiferent de relevanță sau de credibilitate, fiind susținute adeseori numai de speculații bazate pe denunțuri lipsite de probe.
Subordonarea actorilor consacrați la agenda ideologică pe care o reprezintă pare deplină. Abordările principiale ale subiectelor în dezbatere sunt marginalizate de partizanatul radical al protagoniștilor. Eforturile de contracarare a evoluțiilor recente prin inițiative de sancționare a discursului incorect politic contribuie la procesul de degradare a climatului social, cu efecte perverse asupra dinamicii electorale. Persecuțiile mediatice împiedică profilarea unor alternative viabile, favorizând ascensiunea demagogilor suficient de abili să speculeze fluctuațiile din preferințele votanților. Mai mult, abuzurile mainstream-ului încurajează derapajele guvernamentale ale reprezentanților curentului anti-establishment sub acoperirea cauzei populiste de inversare a raporturilor de putere dintre elite și restul societății.
