Reziliența politrucului

Ar fi poate nedrept să punem numai în seama dlui Ghinea eșecul de etapă al PNRR. Înainte de toate, exercițiul guvernamental devoalează încă o dată nivelul profesional scăzut al aparatului birocratic din țara noastră. Surprinși de rezultatele slabe ar mai putea fi doar observatorii recenți ai actualității politice. Așteptările celorlalți sunt deja setate la o cotă foarte scăzută atunci când vine vorba în general despre sistemul de stat. Însă ce face diferența față de exercițiile similare din trecut, cel puțin la nivelul percepției publice, este pretenția noii garnituri guvernamentale de a fi fost recrutată din zone mai selecte ale societății. Spre deosebire de majoritatea personajelor care au populat cabinetele precedente, alese mai degrabă pe criterii de influență personală sau loialitate față de vreun protagonist al partidului de proveniență, „oamenii noi” au reușit să întrețină aparențele unor competențe reale în domeniile pe care au fost desemnați să le administreze. De aici și pretenția nu tocmai deplasată a publicului ca până și aparatul birocratic să aibă o prestație măcar decentă odată cu schimbarea cadrelor din politică.

Cristian Ghinea își conturase un profil de expert în accesarea de fonduri europene prin activitatea oengistă din preambulul adeziunii politice. Drept consecință, ministrul USR a părut o alegere naturală pentru portofoliul proiectelor europene, dat fiind pedigriul său profesional expus cu emfază în spațiul public. Însă semnalele unei anumite inadecvări la funcția deținută s-au evidențiat încă din perioada primului său mandat la conducerea ministerului. Poate nu întâmplător dl Ghinea a părăsit funcția respectivă cu supranumele deloc flatant de „ministrul zero”, apelativ extins ulterior de adversari la adresa întregului guvern Cioloș. Apropo de cuvântul de ordine al cabinetului din care face parte, revenirea sa în această funcție demonstrează un grad apreciabil de reziliență după șocul participării la o altă guvernare ce a dezamăgit unanim.

Nominalizarea lui Cristian Ghinea pentru un al doilea mandat de ministru nu ar fi fost posibilă fără o implicare politică partizană de partea facțiunii care a câștigat controlul partidului după plecarea fondatorului Nicușor Dan. Cristian Ghinea a fost unul dintre liderii care s-au grăbit să-i facă vânt afară din propria formațiune actualului primar al capitalei, contestându-i poziția în relație cu potențiala cooptare a lui Dacian Cioloș în USR.

Titularul portofoliului proiectelor europene și-a început noul mandat cu un alt scandal, de această dată provocat de suplimentarea consistentă a salariilor unei părți a echipei ministeriale. O inițiativă care putea fi salutară dacă s-ar fi dovedit că țintea într-adevăr recrutarea unui plus de expertiză într-un domeniu considerat esențial de guvernarea pe care o reprezintă. Privind retrospectiv, atât pretențiile de expert în domeniu ale dlui Ghinea, cât și supraevaluarea profesională a colaboratorilor săi nu au făcut decât să amplifice percepția negativă lăsată de gestionarea deficitară a PNRR. O regulă simplă spune că atunci când ridici tu însuți miza trebuie să ai grijă să te și poți ridica la nivelul așteptărilor pe care le generezi. Altfel, reacția publicului va fi mai vehementă decât în cazul politicienilor de la care nu se pretind mari reușite din start.

Cristian Ghinea nu este nici singurul membru al cabinetului a cărui performanță s-a dovedit sub așteptări. Demiterea lui Vlad Voiculescu a reprezentat punctul culminant al guvernării PNL-USR-UDMR de până în acest moment. Scriam atunci că mitul oamenilor noi care vor reforma politica românească a primit încă o lovitură puternică pentru că eșecul fostului ministru al sănătății a erodat suplimentar încrederea publicului în noua garnitură de politiceni. Situația ministrului proiectelor europene se poate dovedi chiar mai dăunătoare pentru imaginea executivului în ansamblu dată fiind insistența din comunicarea guvernamentală pe tema PNRR. Fondurile comunitare puse la dispoziția României au reprezentat un argument principal în campania partidului care a dat prim-ministrul pentru ca ulterior alegerilor subiectul să fie preluat cu aplomb similar și de miniștrii formațiunilor partenere. Implicarea directă în gestionarea PNRR, după primele reacții negative de la Bruxelles, îl expune și pe Florin Cîțu la efectele negative ale noilor blocaje într-o perioadă oricum delicată pe fondul competiției interne pentru șefia PNL cu fostul prim-ministru, Ludovic Orban.

Însă dincolo de calculele electorale, ce rămâne după această criză, indiferent care îi va fi deznodământul, este imaginea lamentabilă a sistemului public din România: un aparat birocratic ce se dovedește încă o dată incapabil să răspundă cerințelor emise de un alt aparat birocratic care, la rândul său, nu este deloc recunoscut pentru rigoarea sau eficiența activităților pe care le desfășoară. Nu mai târziu de câteva luni în urmă, instituțiile comunitare intraseră în colimatorul celor mai performante societăți europene pentru campania de vaccinare a cărei administrare le-a fost delegată cu rezultate deplorabile. După o primă etapă de gestionare a pandemiei care s-a desfășurat preponderent în plan național, transferul acțiunilor de combatere a virusului la nivel comunitar a contribuit mai degrabă la o prelungire a crizei decât la urgentarea soluționării.

Revenind în cadru intern, eșecurile repetate ale politicienilor recenți devin o constantă deloc încurajatoare a exercițiului guvernamental. CV-urile pe care și le-au confecționat cu grijă în străinătate sunt pătate de seria experiențelor nefaste. Lacunele noii garnituri politice puteau fi sesizate și în activitatea parlamentară, la rândul ei marcată de numeroase episoade controversate, chiar dacă sub acoperirea oferită de iresponsabilitatea opoziției. Însă gestionarea unor ministere pare să fie hârtia de turnesol a „oamenilor noi”, provocarea ce scoate la iveală minusurile de expertiză sau, după caz, experiență care îi împiedică să aibă o prestație la nivelul așteptărilor pe care ei înșiși le-au setat prin concepțiile maximaliste, atitudinea de superioritate sau comunicarea arogantă.