Mitul oamenilor noi care vor reforma politica românească primește încă o lovitură odată cu seria de scandaluri din coaliția guvernamentală. Unul dintre cei mai reprezentativi politicieni din noua generație nu doar că și-a compromis iremediabil ministeriatul, unul cheie în actualul context de criză sanitară, dar a și pus în pericol stabilitatea și credibilitatea guvernării cu teribilismul său infantil. Eșecul lui Vlad Voiculescu va eroda suplimentar încrederea publicului în noua garnitură politică, deja afectată de lipsa de consecvență și performanță în actul legislativ sau executiv. Problematică nu este numai atitudinea conflictuală a fostului ministru ce putea fi anticipată cunoscând profilul mișcării politice din care provine, ci lipsa de profesionalism în administrarea domeniului pe care l-a revendicat ce explică și rezultatele modeste.
Semnalele unei rupturi între Vlad Voiculescu și Florin Cîțu au fost evidente odată cu scandalul privind „campania paralelă de vaccinare”. O acțiune în principiu salutară, constând în desecretizarea unor date ce sugerau nereguli în gestionarea „militarizată” a vaccinării, a fost compromisă de o administrare defectuoasă a probelor și o comunicare la fel de stângace. Ce dovadă mai bună pentru eșecul operațiunii, în măsura în care putem vorbi despre planificare și coordonare în activitatea fostului oficial, decât absența oricăror consecințe în urma dezvăluirilor. Subiectul a fost îngropat rapid de guvern, cu presupusa complicitate a însuși ministrului Sănătății, care nu s-a abținut totuși să continue a lansa provocări la fel de lipsite de finalitate.
Sfidările fostului ministru la adresa șefului guvernului și a partenerilor din PNL nu puteau fi tolerate la infinit, mai ales pe fondul unei performanțe mediocre ce reclama oricum intervenția prim-ministrului. Demiterea sa din funcție a fost o măsură îndreptățită și previzibilă după cionirile în serie cu premierul liberal și aparatul din subordine. Însă tensiunile care i-au urmat puteau fi prevenite dacă Florin Cîțu ar fi înțeles să gestioneze demiterea cu un plus de maturitate. Dialogul cu liderii USR+ trebuia să preceadă orice acțiune împotriva ministrului problemă, iar decizia ar fi trebuit anunțată numai după finalizarea negocierilor dintre partenerii de coaliție.
În absența unei consultări prealabile, reacția liderilor USR+ nu a făcut decât să agraveze situația oricum dificil de soluționat și să amplifice efectele dăunătoare pentru ambele tabere angrenate în conflict. Solicitarea maximală ca însuși prim-ministrul să fie înlocuit din funcție a fost însoțită de caracterizări nu tocmai flatante la adresa celui care se pare că va continua la conducerea guvernului pe care îl susțin. Indiferent care va fi deznodământul negocierilor, episodul demiterii lui Vlad Voiculescu lasă o impresie lamentabilă în conștiința publicului și deteriorează perspectivele de continuitate pentru actuala coaliție. Activiștii celor două partide au fost din nou asmuțiți unii împotriva celorlalți făcând coabitarea cu atât mai dificilă. Presiunea emisă de partizanii radicalizați ai celor două tabere ar putea împinge membrii Guvernului la declanșarea unor noi conflicte din dorința de a-și conserva susținerea populară. Observația pare cu atât mai relevantă în cazul USR+, mișcare ce și-a construit scorul electoral pe dezgustul publicului la adresa vechilor partide, găsindu-și un corespondent în apetența pentru scandal a candidaților formațiunii.
Dincolo însă de conflictele viitoare ce se prefigurează de pe acum ca inevitabile și care ar putea să conducă la un final prematur de colaborare într-un orizont poate chiar apropiat de timp, acuzațiile grave lansate de fostul ministru la adresa guvernului din care a făcut parte s-ar putea dovedi și mai problematice. Singurul motiv pentru care executivul nu se află într-o situație mai complicată este incapacitatea lui Vlad Voiculescu de a-și susține afirmațiile scandaloase cu dovezi palpabile și de a urma un curs de acțiune care să producă efecte legale pentru țintele atacurilor sale. Asta dacă nu avem de-a face numai cu o diversiune menită să furnizeze muniție negociatorilor USR+.
Explicația principală a fricțiunilor permanente din coaliție rezidă fără doar și poate în experiența limitată a unor miniștri și inclusiv a premierului, la rândul acestuia o apariție mai degrabă recentă în politica autohtonă. Afirmația din titlul articolului ar trebui să echivaleze cu un truism pentru observatorii lucizi ai scenei politice. Modul în care protagoniștii guvernării au înțeles să trateze situațiile complicate apărute în primele luni de activitate le trădează înțelegerea redusă a mecanismelor de coabitare. De altfel, o privire mai atentă pe biografiile multora dintre titularii portofoliilor arată că saltul acestora spre pozițiile ministeriale a fost cel puțin unul precipitat.
Acordarea demnității ministeriale ar trebui să reprezinte încununarea unei cariere prodigioase în domeniul pe care sunt însărcinați să îl conducă. Era de așteptat ca performanțele actualului cabinet să nu le depășească cu mult pe cele ale guvernelor anterioare în condițiile în care puțini dintre titularii portofoliilor îndeplinesc acest criteriu fundamental. Obsesia pentru anticorupție, care se află la originea succesului USR+ și al campaniei „Oameni noi”, a pus competența profesională în planul secund al mecanismelor de promovare. Acesta se dovedește a fi și cazul lui Vlad Voiculescu, un politician ale cărui bune intenții sunt greu de pus la îndoială, dar a cărui abilitate de a gestiona un domeniu complicat precum Sănătatea a fost în mod evident apreciată cu indulgență.
