Apropierea scrutinului prezidențial amplifică tensiunile pe scena politică. Klaus Iohannis reacționează la provocările adversarilor din coaliția PSD-ALDE cu o solicitare de demisie adresată premierului. A fost nevoie de o jignire personală – publicarea stenogramei unei discuții cu Viorica Dăncilă care îl expune într-o postură deloc avantajoasă – pentru ca președintele să se trezească din amorțire. O campanie lansată cu plimbări pe bicicletă continuă surprinzător cu un conflict de proporții între palate. În contrast cu unitatea pe care o simbolizează anul centenarului, coabitarea dintre administrația prezidențială și guvern este suspendată la numai trei luni după numirea actualului cabinet. Klaus Iohannis decontează pasivitatea din contextul disputelor intestine ce au consolidat autoritatea liderului social-democrat asupra guvernului prin învestirea unui prim-ministru obedient și lipsit de anvergura necesară oricărei dizidențe în relația cu conducerea partidului de proveninență.
Liviu Dragnea își continuă opera de compromitere a politicii autohtone. Anunțul privind relocarea ambasadei la Ierusalim inaugurează un nou minim pentru diplomația românească. Președintele PSD își demonstrează încă o dată oportunismul în abordarea relațiilor internaționale. Mai mult ca oricând, întreaga politică guvernamentală pare subordonată ambițiilor personale ale liderului coaliției, relațiile sale cu grupuri de interese din Israel fiind de notorietate. Pe de altă parte, decizia se înscrie în eforturile mai îndelungate de a obține bunăvoința unor cancelarii influente pentru a-și rezolva problema recunoașterii internaționale. Președintele PSD mizează pe secondarea administrației Trump în gestionarea unor dosare controversate cu intenția de a-și consolida sprijinul extern în plan intern.
Optica liderului social-democrat este îmbrățișată de majoritatea actorilor politici, ceea ce o face cu atât mai problematică din perspectiva raportării la interesele naționale. Faptul că protagoniștii scenei politice cultivă cu insistență bunăvoința administrațiilor occidentale denotă că accesul la funcții înalte în statul român este condiționat (sau cel puțin favorizat) de susținerea externă. Intervențiile abrupte ale unor ambasadori vestici în politica domestică și chiar în activitatea unor instituții reprezintă un argument suplimentar. Dacă adăugăm și dezvăluirile privind ingerințele unor servicii de informații străine avem imaginea completă a unui stat în care prerogativele constituționale sunt exercitate sub influența unor entități alogene.
Anunțul intempestiv diminuează credibilitatea României pe scena internațională, chiar dacă materializarea unui asemenea demers pare improbabilă în condițiile opoziției președintelui, fidel „soluției celor două state” preferată la nivelul Uniunii Europene. Klaus Iohannis și-a vulnerabilizat, însă, poziția de principal decident în politica externă prin reacția critică la vizita liderului PSD în Israel. Prin urmare, președintele ar putea fi, totuși, constrâns la compromisuri simbolice pe tema ambasadei pentru a risipi impresia lăsată de comentariile neinspirate. Liviu Dragnea joacă pe cartea antisemitismului în confruntarea cu un etnic german, fost lider al unei organizații asociate cu nazismul în dezbaterea publică. Alipirea unei asemenea etichete reprezintă o lovitură fatală în politica occidentală. Așa cum era de așteptat, reacțiile de condamnare din partea reprezentanților comunităților evreiești nu au întârziat să apară. Liderul social-democrat mizează pe eventuale presiuni din partea organizațiilor de lobby ale minorităților evreiești pentru retragerea sprijinului extern acordat președintelui.
România practică o politică externă servilă, subordonată intereselor mărunte ale decidenților, la rândul lor subsumate obiectivelor cancelariilor pe care își propun să le curteze. Problema de fond rămâne absența unor abordări principiale ale dosarelor internaționale, de unde și deruta liderilor autohtoni într-o dispută care suscită poziționări antagonice din partea aliaților, situație în care atlantismul nu poate substitui absența unor convingeri articulate. Deteriorarea relațiilor cu statele din Orientul Mijlociu nu a început cu demersul oportunist al lui Liviu Dragnea, ci cu sprijinirea necondiționată a intervenționismului militar american prin care țara noastră și-a abandonat rolul de mediator în conflictele din regiune. Fractura internă pe tema relocării ambasadei la Ierusalim vulnerabilizează poziția oricum fragilă a României pe scena internațională, redusă la irelevanță chiar și în dosarele al căror istoric diplomatic ar fi recomandat un angajament mai consistent.
